Intr-o dimineata frumoasa de toamna tarzie, am deschis televizorul si am auzit un doctor dand un verdict pe cat de dur, pe atat de nedrept: "A murit Adrian Paunescu". Stiam ca trupul sau era in suferinta de ceva vreme si credeam ca voi fi pregatita de ceea ce inevitabil parea sa urmeze. Si totusi...
Adevarul e ca Adrian Paunescu nu are cum sa moara. Prin toate poeziile pe care ni le-a lasat, prin toata iubirea de tara pe care ne-a insuflat-o, el si-a castigat nemurirea. Si cei ce iubesc aceasta tara si tot ce are ea mai bun nu il vor uita niciodata.
Sper ca intr-o zi romanii isi vor aminti ca sunt romani. Si sunt convinsa ca, de acolo de unde a plecat, Adrian Paunescu ne va veghea si flacara lui ne va ajuta sa ne amintim ca ne iubim tara, cu tot ce inseamna ea...
LA ADIO TU
Se afla litere si farduri
Si niste munti sunt intre noi
Dosare-nchise, triste garduri
Si nici n-o sa mai vina apoi.
In pragul iernii absolute
Saruta-mi tampla alba, hai
Si-apoi scufunda-te si du-te
In orizontul altui grai.
De ce sa-ti spun la revedere
N-as mai avea nici un motiv
“Adio” drepturile-si cere
Ca te-am pierdut definitiv.
Si de la mine pana la tine
Cuvantul insusi va-ngheta
Nici sa te strig nu stiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.
Cand te-am vazut ultima oara
Stiai si tu, plangeai si tu
Si-ai plecat cu tot cu gara
Nici tren nu mai exista, nu.
Eu m-am intors inca o data
Voiam sa vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferata
Parca a luat-o cineva.
Eu ti-as mai spune amanunte
Destinul de-as putea sa-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi gasi-o
Si eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu parjolït.
TOTUSI, IUBIREA
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.
Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.
Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
UMBRA
E umbra aceasta pe care
O semeni in sufletul meu
Cu mila si trista mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Si-apoi, intr-o zi oarecare,
In care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o in vechi calendare
Duminica trupului meu.
Fiori prin mine umbla
Si nu am trebuinta
Te rog pe tine, umbra,
Sa redevii fiinta.
Flamand de iubirea intreaga
Pe vremi cu amurg mohorat
Cand zorile noaptea-si dezleaga
Ma satur c-o umbra si-atat!
Si sufletul meu te mai roaga,
Magnetic catarg doborat
Tu, umbra tacuta si draga,
Aseaza-ti fularul la gat.
O umbra se inchide in mine,
O umbra prin mine trecu,
E atata de rau ca e bine,
E atat de mult daca e nu.
Bacovia-si iese din sine
Si rade in "a" si in "u"
O umbra in viata ma tine
Si umbra aceea esti tu!
NOI NU PUTEM TRĂI FĂRĂ ARDEAL
De-ar fi să n-avem soră şi nici frate,
De-ar fi să fim doar fuga unui cal,
Fără crâcnire le-am răbda pe toate,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
El e blazonul nostru de nobleţe,
El e tiparul nostru vale-deal,
Pot ochii şi cu noaptea să se-nveţe,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Puteţi să faceţi toţi cu viaţa chetă,
Puteţi să vă distraţi la carnaval,
Noi am putea trăi fără planetă,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
El n-are cu nimic asemănare,
Ca aerul ne este de vital,
Când plânge el, pe toţi în somn ne doare,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Pe roţile istoriei e sânge
Şi ele-n iarbă freamătă brutal,
Pe Dealul Crucii, maica Horii plânge,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Identitatea noastră e jucată
Neruşinat, la mese de scandal,
Şi noi mai iute am muri o dată,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Prea bine, tată, şi prea bine, mamă,
Că ne-aţi născut e-un amănunt normal,
Putem gusta-mpăcaţi această dramă,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Tăiaţi în două, fără de nădejde,
Şi umiliţi în cel din urmă hal,
Putem tăcea un secol, româneşte,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Am fi de strajă silei spaţiale,
Am fi un avorton universal,
Dac-am găsi, spre compromis, o cale,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Nu-l vom ceda păgânei pofte hoaţe
A unui rege încarnat pe cal,
Prin Univers l-am duce noi pe braţe,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Nu-i jurământ, ci e predestinare,
Nu e un vis, ci e un fapt fatal,
Putem să existăm fără oricare,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Nu e-o provincie şi nu-i o hartă,
E marea-ntreagă, nu-i un simplu val,
Lumină, templu, inimă şi soartă,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Şi România nu e Românie,
Ci simplu coridor comercial,
De n-ar fi el, tipar înalt să-i fie,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Mandat la conferinţele de pace
Şi ultim manifest continental,
Nu uneltiţi, că-n rug ne vom preface,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
O lance-n codrii noştri mai rămâne,
Sub forma unui mugure total,
Deşteaptă-te, deşteaptă-te, Române,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
El este cifrul nostru fără saţiu,
Ce-aruncă-n aer orice cod vamal,
E taina noastră, peste timp şi spaţiu,
Dar nu putem trăi fără Ardeal.
Nimic nu e, dacă nu e Ardeal.
RUGA PENTRU PARINTI
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.
...Drum lin spre nemurire, Maestre!
