...si asta pentru ca in ultimele luni nu am stiut cu siguranta despre ce sa scriu. Am simtit la fel de puternica dorinta de a scrie, insa am oscilat intre optimismul care a inceput sa ma caracterizeze si pesimismul si uratul vremurilor ce le traim. Nici acum nu stiu, dar deja ma arde!
Ma uit in jurul meu si vad oameni tot mai tristi, tot mai preocupati de un "maine" incert. La fiecare pas, daca te opresti, auzi cel putin o voce vorbind despre criza. Criza aceasta are acum dimensiuni economice si se va resimti tot mai tare in lunile ce vor urma, intr-o tara care nu mai e guvernata, nu mai are reguli si, mai rau decat orice, nu mai are constinta. Dar nu e doar economica, e mult mai grav: e o criza morala, criza de oameni valorosi, de repere, de cultura, de tot ce inseamna bunul simt si bunul gust. Si eu acum m-am gasit sa fiu optimista!
Criza m-a lovit si pe mine intr-un mod in care nici nu ma asteptam: ai mei, oameni cu picioarele pe pamant, cu o varsta respectabila si un dezvoltat simt romanesc, vor pleca sa lucreze in Germania. Si asta pentru ca tara lor nu numai ca nu le ofera ceea ce merita, dar le-a taiat cu un tupeu incredibil, precum tai in carne vie, din veniturile oricum nu prea mari. Prima reactie a fost a copilului singur la parinti si alintat: NU! Apoi, judecand la ce sanse au aici, la cat de putin ii respecta societatea in care au crescut si si-au crescut copilul, in care au lucrat si au contribuit, la fel ca fiecare dintre noi, si la cat de mult merita, mi-am revizuit atitudinea. Plecati, dragi parinti, plecati din tara asta care nu mai are obraz!
Optimismul meu imi spune ca asa e mai bine pentru ei.
Optimismul imi striga ca poate, daca tot mai multi romani vor alege sa plece, va fi un semnal de alarma si noi, cei ce ramanem, ni v-om dori inapoi atat de tare incat nu vom mai indura. Si felul nostru de a fi "mioritici" nu va mai fi decat un vis urat: NU NE VOM RESEMNA, VOM LUA ATITUDINE!
