...Azi sunt nostalgica... Mi-e dor de tot ce insemna in copilarie vacanta mare. Si cel mai dor imi e de bunica mea, imi lipseste atat de mult si golul pe care l-a lasat creste parca tot mai mult si mai apasator. Un gol care doare.
Mi-e dor de mirosul diminetilor cu ceai si paine cu unt si "heciumpeci". Mai am un ultim borcan, golit si el pe jumatate si savurat din plin de cate ori vreau sa simt mai aproape tot ce a insemnat ea, vacanta de vara la mamaie. Si mi-e dor de arsita zilelor de vara, cand hoinaream prin preajma casei si uitam de mine, facand din jocurile copilariei singurul scop al vietii. Iar seara trecea repede, pentru ca stiam ca a doua zi tot ce imi doream era aproape: jocul, prietenii, vara. Ce simplu era!
Si totusi, sunt un om norocos! Am avut copilaria de vis, am fost o fetita inconjurata de multa dragoste si toata frumusetea copilariei a mea a fost.
S-a oprit ploaia. Inca e innorat, zilele calde se anunta a ne mai lasa sa le asteptam, dar e vara. Port cu mine toate amintirile cele mai scumpe ale primilor ani si doar o lingura de dulceata facuta de bunica mea imi e de ajuns sa simt totul atat de viu si de aproape.
Si totusi, mi-e dor...
Si totusi, mi-e dor...
