Sa te intorci in locurile natale, fie si pentru o scurta vizita, dupa ce timpul a trecut peste noi, cei de azi, peste ei, cei din universul meu de copil, e o experienta pe care oricine merita sa o aiba.
M-am regasit in Lugojul meu, dupa ani si ani, si am reintalnit in mine copilul care am fost. M-am plimbat pe strazi atat de cunoscute si am incercat un sentiment ca timpul a ramas in loc cand am privit spre oras si ca tot el, timpul, a fost necrutator , privind spre oamenii atat de dragi si cunoscuti, pe care pe vremea copilariei ii credeam ca imi vor fi mereu alaturi.
Pret de cateva ore am revenit la tot ce mi-a fost drag in trecut: malul Timisului, splaiul Coriolan Brediceanu, gradinita mea, scoala in care am invata sa scriu si sa citesc, casa si locurile in care am invatat sa merg, sa cad, sa ma ridic, sa imi fac prieteni, sa plang si sa rad. Am reintalnit prietene din copilarie si am trait cu sentimentul ca am fost plecata doar pentru scurt timp, desi suntem acum oameni in toata firea, am regasit imediat acea apropiere, acea prietenie ce ne-a legat, primii ani de scoala, serile in care ascultam basme la pick-up sau zilele in care reuseam sa facem din casa in care ne aflam un intreg univers... Si apoi am simtit absenta unora dintre cei ce i-as fi vrut pentru totdeauna traind si ramanand tineri, cum i-am lasat. Si a durut...
Dintre icoanele pe care le port mereu in suflet, Mama-Ana a fost si a ramas bunica mea de suflet. Anii, insa, au fost neiertatori si doar in privirea sa pierduta am zarit ceva ce recunosteam si iubisem dintotdeauna. Si glasul i-a ramas la fel, balsam pentru sufletul meu de copil... Nenea Joldes, la fel de drag, probabil ne privea si el de acolo, de unde este, iar casa in care ma simtisem atat de bine, de protejata, de "acasa", doar ea nu imbatranise si ramasese nepasatoare in fata atator ani de cand mi-am luat ramas-bun.
...Regret ca nu m-am intors mai devreme... Regret ca am plecat si i-am purtat doar in amintire pentru prea multa vreme... Traiesc un sentiment amestecat de bine ca mi-am revazut locurile natale si de rau ca am revenit pentru multi dintre ei mult prea tarziu... Trei ore, atat m-au despartit de tot ce am lasat in urma, trei ore pe care cu siguranta le-as fi gasit mai repede oricand...
Nu mai lasati timpul sa treaca! Daca exista vreun loc in lumea asta mare in care vreti sa va intoarceti, faceti-o azi, nu maine. Maine poate fi tarziu...
Cand eram mica, obisnuiam sa fac cu ai mei plimbari prin frunze, pe malul Timisului, toamna... Erau frunze peste tot si acum, doar ca eu nu mai sunt copil si ai mei nu au fost si ei cu mine sa le vada. Dar toamna si iarna sunt anotimpurile care imi amintesc cel mai mult de Lugoj. Sper ca iarna aceasta sa revad Lugojul asa cum nu l-am mai vazut de 20 si ceva de ani: imbracat in alb, cu ai mei langa mine, chiar si pentru doar cateva ore...
