Am plecat spre Grecia dornica sa o intalnesc asa cum mi-am imaginat-o din povesti si poze. Si am ajuns sa o indragesc inca din primele ore in care am strabatut-o. Dar cand am ajuns pe insula Zakynthos, m-am indragostit de-a dreptul de maslini, palmieri, portocali, curmali si mai ales de albastrul ireal si incredibil de frumos al marii.
Mi-au trebuit cateva zile sa ma obisnuiesc cu frumusetea marii fara sa nu ma surprinda de fiecare data cand o revedeam, insa dupa croaziera in jurul insulei si cele cateva plimbari cu masina pe tarm, pur si simplu inca nu imi vine sa cred, la cateva zile dupa ce m-am intors acasa, ca ochii mei au fost atat de norocosi sa intalneasca atatea frumuseti!
Plecarea oarecum in graba spre Grecia nu mi-a lasat prea mult timp sa imi stabilesc, cum fac de obicei, ce trebuie sa vizitez neaparat prin locurile in care ajung, insa, rasfoind cateva pagini, am fost doar convinsa ca pozele pe care le-am vazut asociate cu insula Zakynthos sunt clar prelucrate, pentru ca nuantele si tonurile de albastru ale marii nu aveau cum sa fie reale! Ei, aici, spre norocul meu, m-am inselat: toate sunt intocmai cum apar in poze, iar marea mi-a devenit cea mai frumoasa imagine pe care o port si o voi purta mereu cu mine! Stiti sentimentul acela ca iti vine sa te ciupesti ca sa fii sigur ca esti intr-un loc? Am avut in nenumarate momente acest sentiment in concediul in Grecia!
Prima supriza a marii a fost inca din momentul in care feribotul cu care am ajuns in Zakynthos s-a oprit si am coborat pe tarm. Combinatia de cladiri pe de tarm, cu biserica Sfantului Dionysios – patronul insulei - , care domina fasia de uscat, in timp ce marea este de culoarea cerului de toamna, iti taia rasuflarea! Am lasat apoi marea si am pornit spre statiunea care ne-a gazduit, Laganas. Si aici marea avea aceeasi culoare ireala, plaja - un nisip fin si deloc suparator, iar insula pe care o vedeam zilnic in timpul orelor pe plaja, Insula Cameo, un mic colt de rai, cu palmieri printre stanci , intregeste peisajul plin de frumos, linistit si cald, de care nu ai cum sa te saturi!
Am vizitat intr-una din zile aceasta mica insula, pentru ca nu aveam cum sa o ratez, la cat m-a incantat privita de departe, si am gasit-o locul ideal in care sa iti savurezi cafeaua de dimineata! Transformata intr-un club, insula are o mica plaja si cateva zone de stat la povesti si privit in gol la frumuseatea marii.
Norocoasa de mine, in timp ce contemplam frumosul albastru al marii, o testoasa din specia carreta-carreta - specie protejata de broaste testoase, care vin sa depuna ouale pe plajele din jurul insulei - s-a gandit sa imi bucure si mai mult ochii si a facut o demonstratie de balaceala chiar in fata noastra, implinindu-mi astfel o alta dorinta legata de insula de vis pe care am vizitat-o si de care m-am indragostit iremediabil!
Despre Laganas, pot doar sa spun ca plaja a fost superba si am avut norocul sa gasim o locatie incantatoare, cu oameni minunati - Sanpiero -, unde am ales sa mancam aproape in fiecare dupa-masa si unde mama si fiul - afacerea fiind una de familie - ne-au rasfatat cu preparate traditionale, cu bauturi numai bune de savurat pe plaja si multa ospitalitate, ceea ce ne-a facut sa ne simtim ca acasa, in acel fel de care orice calator are nevoie! In rest, Laganas e un loc pentru tineri petrecareti si noaptea se transforma intr-o forfoteala si o nebunie pe care recunosc ca am ocolit-o! Dar am gasit in schimb o statiune unde mi-am promis sa revin - Tzilivi - , si de aici sa revad iar si iar toate minunantiile de care nici pe departe nu m-am saturat!
Cea mai frumoasa experienta, insa, a fost croaziera in jurul insulei! Am plecat din Zante undeva pe la orele 9 dimineata. Fericiti ca am intrat primii pe vasul de croaziera, ne-am dus tinta spre puntea de la etajul 2, in zona sezlongurilor, am ocupat cea mai buna pozitie - zic eu - si ce a urmat a fost un vis din care parca nu vreau nici acum sa ma trezesc!!!
Peisajele care se schimbau, albastrul obsedant de frumos al marii, care era cand de culoarea cernelei, cand de al cerului de toamna, cand albastru-verzui, stancile care apareau si apoi erau lasate in urma, apoi grotele albastre si culminand cu o minune a naturii - plaja Navajos - pe toate as vrea sa le pot pastra zi de zi in suflet si sa le rememorez de cate ori vreau sa am certitudinea ca raiul exista si pe pamant!
Prima oprire a fost o balaceala pentru cei mai curajosi :), in albastrul acela ireal, cand, de pe punte, am sarit in mare si , daca te incumetai sa te scufunzi, aveai senzatia ca plutesti si fundul marii se afla cam cat distanta de la etajul 10 al unei cladiri!!! Infricosator de frumos, o experienta absolut minunata si un contrast incredibil intre apa transparenta, care te facea sa vezi cam cat de departe esti de pamant! Apa avea, intradevar, in acea zona cateva zeci de metri adancime.
Apoi am facut cunostinta cu Grotele Albastre... Pfff...., aici o sa las pozele sa vorbeasca in locul meu, pentru ca nu ai cum sa descrii, oricat ti-ar placea sa o faci, asemenea frumuseti!
Plaja Navajo a fost, insa, cu adevarat genul de imagine care iti taie rasuflarea si te lasa mut de uimire si incantare! Tarmul e alcatuit din pietricele albe, prietenoase si ele, slefuite parca fiecare in parte ca nu cumva sa te supere si care se pierd usor in albastrul cel mai frumos pe care l-am vazut vreodata! Iar vasul naufragiat pe tarm iti da senzatia ca nu mai poti pleca de acolo niciodata - daca ar vrea vreodata cineva sa paraseasca asa un loc de vis!!!
Am luat cateva pietricele cu mine, as fi luat cumva si marea, dar mi-a fost imposibil si, cu o lacrima pe care am lasat-o acolo, ca sa ma intorc candva dupa ea, a trebuit sa plec si sa imi promit ca voi reveni, pentru ca nu imi pot inchipui sa nu o fac!
Desi la inceputul croazierei credeam ca va fi foarte greu de indurat soarele neiertator si bataia vantului care ne-au urmarit mereu, experienta croazierei in jurul insulei a fost un vis si singura parere de rau a fost ca s-a terminat... Insa inca ma urmareste senzatia de frumos nesfarsit, pe care am gustat-o din plin, intinsa pe un sezlong, cu muzica fiindu-mi partenera intre opriri, soarele si vantul si, da, albastrul acela pe care parca il simt al meu...
Apusul de soare din Keri, grotele albastre vazute apoi, intr-un moment neasteptat, de pe insula, plaja pe care testoasele careta-carreta si-au depus deja ouale - si cat de frumos trebuie sa fie sentimentul ca te afli asa de aproape de viitoarele micute testoase, ce au sa iasa intr-o zi din oua si vor da prima mare batalie de supravietuire - , micile drumetii in jurul insulei cu masina, popasurile la taverne de pe tarm, de unde vedeai iar albastrul incredibil de care nu, nu m-am saturat si pentru care maine m-as intoarce , toate acestea traite si iubibile din prima clipa au facut din Grecia o destinatie pe care ador de-a dreptul asa, fara nicio ezitare!
