In viata oricarui om, inevitabil, se intampla sa ajungem sa ne punem prea multa speranta in cineva si sa sfarsim prin a fi dezamagiti. Si atunci egoul nostru se hraneste cu acea dezamagire direct proportional cu cat de apropiata ne era fiinta ce ne-a inselat asteptarile. Mi-a luat ani de zile sa inteleg ca absolut niciodata nu e celalalt de vina pentru portia de amar pe care ti-o serveste. Singurul vinovat esti tu, acela care ai crezut in ceva sau cineva ce iti este exterior si cumva ti-ai mutat in el asteptarile tale. Uitand ca sunt doar ale tale.
Si asa pierdem prieteni, pierdem iubiri, pierdem timp pretios cu dureri care n-au niciun sens pentru simplul fapt ca nu sunt ale noastre si nici nu au fost vreodata.
De ce sa te dezamageasca cineva care nu a fost niciodata in mintea si in sufletul tau? E o utopie pe care o perpetuam la nesfarsit pana se produce acel declic care ne trezeste cumva la realitate. Nu te-a dezamagit nimeni, doar ca ai luat totul prea personal. Prea ai crezut ca te identifici cu o persoana care nu a trait si nu poate trai in proportie de 100% in mintea ta, ca sa vada la fel, sa il doara la fel. Si ajungi astfel sa traduci mot-a-mot o traire a altuia, cu un alt bagaj sentimental si mental. Evident ca traducerea nu e niciodata fidela, autorul si traducatorul n-au invatat aceeasi limba si nici nu stiu aceleasi reguli gramaticale ale mintii...
Si atunci inveti ca totul este despre iertare si iertarea incepe prin a fi mai ingaduitor cu tine in a intelege ca nimic din ceea ce face o alta persoana nu are legatura cu tine, ci cu persoana in cauza. Ca asa cum tu traduci intr-un fel unic o atitudine a altuia, la fel si altul are propria traire vizavi de atitudinea ta. Atunci cand e vorba de trairi, fiecare si le are pe ale sale si nimeni nu le vede limpede pe ale celuilalt. Oricat de mult te-ar iubi sau l-ai iubi pe celalalt, nici macar iubirea nu poate traduce fidel trairea celuilalt.
...Locuim cel mai mult in mintea noastra si de acolo vine confortul sau discomfortul pe care il resimtim si il numim dezamagirea fata de celalalt. In realitate, la fel poate ca si fericirea, si dezamagirea este o traire prea intima ca sa o inteleaga altcineva decat noi insine, fiecare pentru el. Si atunci, nu e pacat sa ne amaram si sa ne indepartam de fiinte dragi doar pentru ca am ales singuri o subtitrare proasta sau cel mult aproximativa?
