A fost odată ca niciodată... acum 15 ani, se făcea că un ghemotoc de blană venea în viața noastră să ne-o umple de drag și dragoste, cum numai ei știu să dăruiască...
Au trecut anii și ghemotocul nostru ne-a fost mai mult decât se poate spune! Și aici iar cuvintele sunt prea puține... I-am dăruit ei numele pe care îl purtam în suflet pentru când o să avem o fetiță și a fost ea fetița noastră dulce și răsfățată, poznașă și plină de personalitate, blândă și bună, moale și mirosind a pluș.
Așa ne-a fost Sarah, copil și jucărie, alinare și bucurie parcă de-o viață și ceva... Până când s-a hotărât să plece spre Cer și să ne vegheze de acolo aseară, în ultima zi de vară…
Azi e toamnă…Mi-e deja dor de tine, puiul meu! Mi-e dor să mi te aud cu lăbuțele pe care ți le-am învățat pe de rost, când veneai grăbită să mă cauți după ce simțeai că am plecat de lângă tine, când voiai să te iau în pat sau când încă erai leneșă și doar te mutai dintr-o parte în alta... Mi-e dor să te aud sforăind, așa cum ai făcut în fiecare noapte de când erai o mână de cățel și până în ultima ta noapte cu noi... Știi cât de tare doare liniștea asta? Mi-e dor să te aud cum lătrai când ne jucam și îți luam jucăria - a trecut mult timp de când te-ai hotărât că nu mai vrei să te joci... Mi-e dor să văd codița cum se bucura până ieri de fiecare dată când voiai ceva și primeai, de fiecare dată când eram gata de joacă, de alergat, de îmbrățișat, de iubit... Mi-e dor cel mai tare de ochișorii tăi, ce s-au stins și ei de-o vreme, obosiți de atâta dragoste cu care ne-ai hrănit ani și ani, mulți și frumoși... Mi-e dor să mergem la o plimbare în trei, mi-e dor să aud sunetul acela doar al tău când nu îți convenea ceva... Mi-e dor de tine în toate felurile, în toate timpurile noastre, în toată casa, în toată inima mea...
Mi-e dor și îți mulțumesc, iubita mea! Mulțumesc pentru că ne-ai ales să ne dăruiești nouă toată dragostea ta, toate anotimpurile tale, tot ce ai însemnat! Timpul tău s-a oprit, dar nu și dragostea noastră pentru tine... Ea va merge mai departe și știu că te voi căuta în ochii fiecărui cățel pe care o să îl întâlnesc, dar mai știu și că te voi găsi în sufletul meu de fiecare dată întreagă, completă, ocrotită pentru totdeauna cu tot ce pot și ce sunt eu!
Și să ne ierți că poate am greșit făcâdu-te să ne fii copil... Căci tu nu ai simțit vreodată că ești altceva decât copilul nostru... Să ne ierți că poate ți-am răpit bucuria de a te juca nu doar cu noi, ci și cu patrupedele pe care le-ai întâlnit în drumul tău prin viață. Știi că am încercat, dar de fiecare dată ne-ai preferat pe noi… Nu pot uita cum, dacă se apropia un cățel de tine, te uitai în ochii mei parcă spunându-mi ”Mami, așa-i că noi suntem oameni? Ce vrea de la mine?”. Nu pot uita că nu ți-a plăcut niciodată să stai pe jos și cum vedeai că ne așezăm pe o bancă, un scaun, orice, te ridicai în două lăbuțe să te luăm lângă noi... Dar ce pot uita? Nu pot uita nimic din ce mă leagă de tine, nimic din ce am împărțit cu tine, nimic... Doar faptul că acum nu te aud și nu te văd prin preajmă mă trezește la o realitate pe care încă nu o cred... E de ajuns să închid ochii și te simt tot aici...
Te iubesc, Sarah mea! Mulțumesc pentru tot! Drum lin spre Cer, îngerașul meu dulce! Și să stai liniștită, te voi ține în fiecare clipă în brațele inimii mele, pentru totdeauna!
