miercuri, 9 august 2023

Preț de o vreme, în Creta



 Vara asta am ales să ne dezmierde soarele pe malul Mării Egee al Insulei Creta. O alegere făcută mai mult pentru confortul plecării direct de acasă cu avionul, dar pe care acum o îmbrățișez cu drag și îi mulțumesc că ne lasă să ne purtăm pașii pe aici și mai ales să ne scăldăm în marea foarte caldă și primitoare!

De când am venit, doar diminețile-tare-devreme sunt puțin răcoroase. De cum soarele s-a dezmeticit puțin, arde direct și nu iartă, măi, nu iartă! Dar asta e, e datoria lui, nu te poți plânge că o face mai ales acum, la început de august! Așa că tot devreme ne cam alungă de pe plajă și ne invită să mai stăm și în răcoarea camerei de hotel, mai ales pentru domnișoara noastră de “aproape 4 ani, maaam!”🥺😉 Iar apoi să mergem la masă - singurul prilej de comentarii, căci căldura îi face pe unii taaaare mofturoși, iar pisicile ce stau la cerșit mâncare ritualic sunt o adevărată sursă de nu-îmi-e-foame-vreau-să-mă-mai-joc. Dacă erau căței sigur eram mai resemnată, însă eu ador pisicuțele doar dacă le văd în videouri drăgălașe!😶

Și uite așa, mai tragem un pui de somn până trece puțin  nebunia soarelui-arzând și suntem gata iar de bălăceală. Fie în apa mării albastre, fie la piscina caldă, dulce (apa, normal :) și fără valuri; cum unii dintre noi învață să se împrietenească cu apa, piscina e prilej de reușite mai sigure decât mai sălbatica sa prietenă, marea!

Apoi vine seara, cu plimbări pe promenada stațiunii ce ne e gazdă, plină de terase simpatice cu vedere la mare sau chiar acces direct la încă o joacă pe malul mării. Ce îți poți dori mai mult? Mai nimic, pentru că la un moment dat își cere și Moș Ene drepturile pentru cei mai mici dintre noi! Și atunci noroc cu terasa primitoare a camerei noastre, să mai stăm la o poveste despre orice, despre noi doi și ce frumos e în trei!

Că tot mă joc des cu Ilinca despre “ce ți-a plăcut cel mai mult?”, o să mă încumet să las scris acum, când doar câteva ore ne desparte de timpul pentru a fi din nou acasă și a pune într-o ramă a acestei veri zilele petrecute pe Insula Creta: peștișorii și snorkeling-ul în trei, marea curată și albastră, oamenii primitori de aici, terasele de pe malul mării și forfota promenadei seara, tzatziki și mâncarea grecească, diminețile-devreme. Însă de departe cel mai dor o să îmi fie de noi trei aici, acum! Deși dorul de casă crește și e mare, de parcă a trecut o veșnicie și ceva de când am plecat. Deși căldura a devenit cu timpul tot mai greu de suportat, mai ales că nici noaptea nu simți răcoarea pe care noi o tot așteptăm, din obișnuință. Deși abia aștept să simt aerul de munte făcându-mă să îmi fie frig în miez de vară! Știu, știu sigur că e în firea noastră să îmi fie în curând dor de tot ce încă trăiesc aici, în augustul grecesc al acestei nopți!





Semne bune anul are - 2026 și troiene de zăpadă, ca în copilărie :)

 Zăpadăăăăă, zăpadă ca în povești! Oferită generos de primele zile din 2026, spre încântarea copiilor și a ...copiilor mai mari care se înto...