Din liniștea biroului meu, iau o pauză de câteva rânduri ca să mă bucur de culorile toamnei, de mirosul de scorțișoară pe care îl ador mai ales în anotimpul frunzelor colorate, când îmi surâde din ceaiul pe care îl sorb acum încet. De ceva ani nu mai am oricând vreau timpul meu cu mine, din fericire creștem o minune de copil care umple acele pauze pe care altădată mi le permiteam aproape în fiecare zi, dar tot de atâta timp am învățat să prețuiesc încă și mai mult clipele doar ale mele.
Trăim într-o lume care parcă nu mai vrea să se oprească și să își bucure sufletul cu liniște și așezare, însă eu am deja o vârstă pe care o iubesc pentru că nu îmi mai dă voie să mă aliniez la niciun trend și uite așa rămân cum mă știu. Și mi-e tot mai bine cu mine, ca o binecuvântare blândă pe care am înțeles să mi-o fac prietenă de suflet.
E frumos în ziua aceasta de joi, cu tot frigul care vine dinspre afară, cu toată agitația care vine dinspre oameni, cu toate task-urile încă nerezolvate, cu toată lumea împărțită în două în zilele acestea și probabil și în cele ce vor veni după ea!
E frumoasă luna asta a mea, în care am ales să vin pe Pământ acum mulți ani, să văd ce mai faceți, oameni dragi! Nu mai lăsați pe nimeni să vă încrețească frunțile, fiți zâmbet și bucurie, priviți doar preț de un ceai la jocul frunzelor, la spectacolul de culoare pe care ni-l dau încă, savurați o cafea cu aromă de odihnă, trăiți cu adevărat în frumos și bun măcar un anotimp, un timp...
