Mă încearcă iar sentimentul acela de “oprește-te, timpule, unde alergi așa grăbit?” azi, la final de vară și început de an școlar.
Mâine e prima ei zi de școală. De mâine ea va porni pe un drum lung și frumos, la capătul căruia îi doresc să rămână cu prieteni și amintiri frumoase, să descopere lumea așa cum e ea, să o cunoască în feluri ce o vor duce apoi în viață spre ce își dorește să devină. Mi-e sufletul încă plin de cât de frumoasă a fost experiența ei la grădi și îi doresc cu tot ce sunt să își facă anii ce vor veni minunați, în drumul ei spre cunoaștere.
Mă întorc apoi la mine și îmi amintesc de școlărița care am fost. Mi-a fost tare dragă școala și tot ce a însemnat ea pentru mine și îi doresc azi ei să îi fie măcar la fel de frumos drumul pe care va porni de mâine. Și nu am uitat nicicând primul clopoțel, amestecul de teamă de necunoscut cu dorință de cunoaștere, iar azi îl retrăiesc prin ea.
Încerc să nu mă amărăsc prea tare pentru că ea nu va trăi sigur mâine sentimentul acela de curtea școlii plină de copii ce urmează să fie strigați de către învățătoare pentru a porni apoi împreună pentru prima oară spre clasa ei. Dar nu pot prea bine, mi se pare nedrept pentru toți cei ce mâine pășesc spre școală pentru prima oară, la fel cum mi se pare nedrept pentru toți copilașii să nu aibă un început de an așa cum îl merită. Și toate astea pentru ce? Ei și noi, părinții lor, suntem singurii ce vom rămâne cu acest gust amar. Pentru că orice astfel de momente au o încărcătură sufletească irepetabilă și lipsa lor, când alții au avut și vor avea parte de ele, lasă un gol de neînlocuit. Pentru că suntem ființe sociale și apartenența la grup se clădește tocmai prin momente trăite împreună.
Ilinca și toți colegii ei vor merge mâine direct în clasă. Ea nu va ști că trebuia să fie altfel, dar noi deja știm, iar ea va afla în anii ce vor urma, când sper că normalitatea va reveni și atunci singur va trebui să îi răspundem la întrebarea: “Când am început eu școala de ce nu a fost așa?”
E trist să răpim copiilor noștri un dat, ei nu au nicio vină!
Dar mâine va fi prima ei zi de școală. Azi, când am pregătit ghiozdanul pentru prima oară, am pus în el toată dragostea și toate visele mele pentru ea, având grijă ca ea să fie cea care va alege cum vor arăta.
Mi-e drag și bine de cât de bun este Cerul cu noi, când ea ne-a ales să îi fim părinți! Suntem mai fericiți ca niciodată și mai norocoși decât speram pe vremea când ne doream cu ardoare o minune! Ea e dincolo de orice așteptare, de orice vis frumos și mâine școlărița noastră sigur va păși cu toată ființa ei, cu emoții de multe feluri și încrezătoare spre prima ei zi de școală, un tărâm pe care îl va descoperi apoi în toate zilele ce vor urma.
Să fii TU, iubita mea! Asta îți doresc mai presus de orice! Noi suntem și vom fi acolo amândoi, cu un pas în urma ta, cât să îți suflăm în aripi mereu, mereu, mereu… Să ai un început bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu