miercuri, 26 noiembrie 2025

Încă nu se aud colindele...

 Finalul de noiembrie e tare blând azi cu vremea de afară, deși am trăit de curând o experiență de slalom printre anotimpuri în două zile și tot atâtea lumi diferite: în week-end am fost în București, unde căldura ne-a amintit de finalul verii, pentru ca în următoarea zi să ajungem în Sibiu și să ningă ca în povești, cu miros de iarnă și sărbători ce se apropie cu pași cam grăbiți. Însă a fost doar o scurtă demonstrație, cât să ne trezească din visul de vară și și din cel de iarnă, pentru că de atunci și până acum timpul e moale și însorit, numai bun de o plimbare prin oraș, prin parc sau de visare.

Am o zi dintre acelea în care ar trebui să las orice gând și să scriu nu aici, ci pentru birou, ca apoi să fug acasă și să o iau de la capăt cu mega-curățenia-vieții-dinainte-de-sărbători. Dar uite că nu fac întotdeauna ce trebuie și îmi dau voie preț de un ceai cu lămâie să mă las purtată printre cuvintele ce vor să rămână scrise acum.

Se mai apropie de final încă un an și parcă tot mai repede îmi pare că trecem prin timp, mai ales de când minunea noastră crește nepermis de mult și de minunat. Așa că încerc să nu mă plâng în timp ce îmi aud școlărița cu replici de om mare pe care ni le servește generoasă și să mă bucur încă de cât de des aud "mami!" prin orice zi, de multele îmbrățișări, de inimioarele pe care le cere pe fățuca ei superbă înainte de fiecare somn și pe care "doar mami știe să le facă!" și de toată magia pe care numai în anii aceștia minunați îi va vedea în noi doi. 

...Și totuși, timpul mă apasă cumva, mă face să cred mai puțin în visele pe care nu mi le-am împlinit, să devin mai selectivă cu vise noi și mai așezată, resemnată sau poate realistă.

Dar vine timpul cel mai frumos din an pentru pus visele la locul lor și pentru a crede iar ca un copil în orice ne dorim! Și poate că atunci voi simți din nou că orice îmi doresc se poate întâmpla! Și, dacă nu pentru mine, sigur pentru ea niciun vis nu e prea mare!

Mai aștept puțin și revin poate cu gânduri mai bune. La finalul acesta de noiembrie, în plină curățenie generală prin casă și prin suflet, atât pot să dau doar...


Semne bune anul are - 2026 și troiene de zăpadă, ca în copilărie :)

 Zăpadăăăăă, zăpadă ca în povești! Oferită generos de primele zile din 2026, spre încântarea copiilor și a ...copiilor mai mari care se înto...