Acum câteva zile, ghioceii din grădina noastră au reușit să își lase capetele obosite de atâta luptă cu pâmântul și vântul să se odihnească și i-am privit cu recunoștință că iar au adus bucuria aceea simplă a unui nou început. Era soare și cald, iarba părea că își revine a primăvară și frunzulițe mărunte se citeau pe crengi de liliac și de glicine gata să își spună povestea lui 2026. Respiram și eu a primăvară și mi se părea că nimic nu ne mai oprește din a sta afară, să ne luăm porția de vitamina D direct de la sursă cât vrem de mult!
Ieri a început să ningă. A nins toată ziua, dar fulgii parcă se încăpățânau să se lase unii peste alții - știau și ei că aproape nu mai e timpul lor. Dar cei veniți peste noapte au avut alt plan, se pare, iar dimineață totul era alb și liniștitor, de parcă iar a venit vremea colindelor și soarele de acum câteva zile a fost doar un vis.
E timpul când ni se amestecă anotimpurile, când poți să te bucuri de o zi caldă și apoi de una plină cu zăpadă proaspătă, pentru ca apoi iar să vină soarele și să o curețe ca și când nici nu a fost. E ceva frumos și altceva și mai frumos în toată perioada aceasta: o așteptare a unei noi promisiuni de zile calde, iarbă crudă și cântec de mierlă trezită la viață, apoi întoarcerea la iarna care încă nu a plecat din calendar, dar ne-a obosit puțin cu insistența ei, pentru ca în final să știm cu toții că e doar e chestiune de timp, căci primăvara vine chiar și după cea mai lungă așteptare... E un amestec bun...
