....cum intrai in casa, in partea dreapta era un cuier si, in partea de jos a cuierului, cateva polite pentru pantofi. Cea mai inalta dintre polite se transforma in locul meu de joaca: preparam acolo mancarea pentru papusi si ele, ascultatoare, trebuia sa manance tot din farfurie, doar asa facea si mamaie cu mine, spunandu-mi ca doar asa pot sa cresc mare!
Apoi era bucataria, cu dulapul alb cu rosu, soba pe care mamaie in fiecare zi o dadea cu negru de fum si unde nu aveam voie sa pun mana ca sa nu ma ard, dar fara sa vada mamaie deschideam usita si ma uitam fascinata cum arde focul... Langa dulap, de perete era prisa o panza alba pe care erau brodate buburuze. Ce fericita eram, cand am inceput sa numar, ca stiam cate buburuze locuiau pe acea bucata de panza! Si de cate ori nu ma uitam la ele, in timp ce mancam! Sub geam era masa grea din lemn, cu placa pentru intins blaturi, plina de taieturi de cutit, semn ca mamaie facuse multe prajituri si inainte sa stiu eu. Iar in geam erau tot timpul flori si perdelutele scrobite si ingalbenite pe ici pe colo de vreme... Simt si acum mirosul diminetilor de vara a vacantelor mele la mamaie. Si toate miros a frumos, a copilaria mea si a dragostea ei... Apoi mai erau si vacantele de iarna, cand mamaie se trezea mult inaintea mea si dadea drumul la soba, sa fie cald in casa cand se trezeste "draga lu' mamaie". Si, cand inghetam afara, in casa ma asteptau tiglele fierbinti, pe care tot ea le invelea in carpe si mi le punea la picioare, ca sa ma incalzesc repede. Si imi aduc asa de bine aminte de senzatia de mancarime placuta care ma cuprindea cand incepeam sa ma dezghet! Un ceai fierbinte de menta sau de tei si gata, ma simteam din nou bine. Si, da, teiul din fata geamului camerei mari. Cand inflorea mirosea in toata casa, iar umbra lui deasa ne-a aparat de soarele furios de atatea ori...
In partea stanga a holului, usa de la camara, cum ii spunea mamaie, deschidea o lume intreaga pentru mine. Ma jucam cu tot ce era inauntru, ma fascinau borcanele de dulceata si de muraturi, toate astezate frumos pe rafturile cu hartie. Iar un cantar pe care mamaie mi-l dadea mai rar, care statea tacut pe dulapul din bucatarie, ma insotea intr-unul din jocurile preferate: de-a vanzatoarea. Si asa cantaream tot ce avea mamaie prin camara si aveam voie sa iau pentru ca nu se puteau sparge: cartofi, rosii, malai etc. Si cand ma murdaream pe maini - vedeam ca asa erau vanzatoarele de la aprozar- mi se parea ca jocul meu seamana tare mult cu realitatea...
Urma camera mare. Aici dormeam cu mamaie cand eram doar noi doua. Cum intrai in incapere, in fata era recameul solid si impunator, pe care ziua era intinsa perfect cuvertura si poposeau trei pernite : doua mai mici, de catifea visinie, iar a treia, putin mai mare, de aceeasi culoare, dar cu model pe margini. Iar deasupra, era pe peret o carpeta cu o ursoaica si trei ursuleti. Printre primele mele cuvinte au fost: "Etete ih ih" Si insemnau "Uita-te ursul!", incercand sa imit sunetele pe care le-am auzit la televizor facute de un urs si recunoscand ursul pe peretele camerei bunicii.
Pe marginea recameului era ceasul in forma de glob pamantesc, auriu cu buton rosu, al carui ticait mi-l amintesc si acum, mi se parea ca se aude asa de tare cand mamaie stingea lumina! Si, tot cand ma puneam la culcare, imi aduc aminte ca vedeam pe interiorul spatelui patului trei urme facute de atatea si atatea ori de intins si adunat patul. Apoi, in cealalta parte era dulapul. Jumatate dulap mare cu doua usi, cealalta jumatate cu vitrina sus, apoi un dulap mai mic, unul si mai mic si deasupra celui din urma un altul care se deschidea orizontal si unde mamaie tinea, adunate de-a lugul anului, dulciuri primite de la prietenele ei din Germania si pastrate pentru mine. Mamaie a iubit dulciurile toata viata ei, motiv pentru care faptul ca pe cele mai bune le pastra pentru mine inseamna o alta dovada in plus de iubire... Mi le dadea pe rand, ca sa am cat mai multe zile. Tot acolo erau si pozele si imi placea asa de mult sa ma uit la ele cu mamaie! Imi spunea cine era in fiecare si apoi imi povestea despre ea, despre ai ei de acasa, din Gura Raului. Tot asa mi-am cunoscut bunicul, care nu mai era in viata de cativa ani cand m-am nascut eu, dar pe care am simtit ca il cunosteam pentru ca mi-a povestit mamaie despre el. Uneori plangea si imi spunea ca ii era dor de el. Mai tarziu doar am realizat cat l-a iubit. A ramas vaduva cand inca era destul de tanara, dar toata viata ei a preferat sa ramana singura. Spunea: "Dumnezeu mi-a dat un barbat si tot el mi l-a luat. "
Dulapul mic de dedesuptul celui cu dulciurile si pozele era al meu. Mi-l elibera mamaie de cum veneam si trebuia sa imi asez singura hainele in el. Daca nu erau asezate frumos sau le deranjam, ma punea sa le impatur din nou si imi spunea ca nu e voie sa fie puse altfel decat perfect impaturate. Si azi am grija sa fie asa cum m-a invatat ea si de cate ori nu sunt asezate cum trebuie imi amintesc ca mamaie imi spunea ca nu e frumos asa! Parca o aud: "Daca vrei sa iti iei o haina, tii cu mana hainele de deasupra ei inainte sa o iei si atunci nu le deranjezi."
Intre dulap si usa era un loc pe care eu il exploatam la maxim: acolo imi asezam un munte de jucarii, faceam cort, camera papusilor si tot universul meu de copil incapea acolo, in acel coltisor al meu. M-am incumetat chiar si sa redecorez peretii in acel loc magic, lucru cu care mamaie s-a impacat putin mai greu, ce e drept! Desenele mele cu creioane colorate pe perti nu i s-au parut chiar cel mai bun lucru, dar s-a resemnat si operele mele au tronat pret de cativa ani acolo.
Mai era si radioul mare si vechi, care arata impeabil, dar mergea tare, tare rar, la fel ca si televizorul pe lampi, care se aprindea foarte greu si , spre disperarea mea, se intampla sa mai cedeze taman in tipul scurtului program de desene animate. Doua fotolii si masuta intre ele, oglinda cu sertarele de dedesubt intregeau camera mare.
Camera mica mi se parea magica din doua motive: pentru ca fusese a tatalui meu si pentru tabloul mare cu Iisus Hristos pe Muntele Maslinului, unul dintre primele contacte pe care le-am avut cu religia, pentru ca mamaie imi povestea iar si iar despre prinderea lui Iisus si faptul ca El le-a spus ucenicilor lui inca dinainte tot chinul prin care va trece. In camera mica stateam mai rar, dormeam impreuna cu ai mei doar cand veneau si ei la Cisnadie, sa ma ia acasa sau sa ma aduca la mamaie. Dar din camera mica ieseam in balcon si acesta a insemnat pentru mine unul din locurile de joaca preferate. Pentru ca aici nu numai ca pregateam mancare papusilor si, spre deosebire de camere, aveam voie si sa folosesc nisipul si apa drept materii prime, dar interactionam si cu ceilalti copii cu care ma invecinam. Si cam la fiecare balcon era cel putin un copil - de obicei cate doi chiar- din cele doua scari de bloc cu balcoanele lipite unele de celelalte. Asa ca, in timpul orelor de liniste sau cand nu era frumos afara, ne strangeam cu totii fiecare in balconul sau si continuam joaca...
Iar afara, intre blocuri, era o alta poveste. Ne adunam vara copii multi, unii veniti ca si mine in vacanta, altii care locuiau in Cisnadie, si ne jucam cat era ziua de lunga Ascunsea, Ratele si vanatorii, Tara, tara, vrem ostasi, Elasticul, Flori, fete, filme si alte si alte jocuri. Si, de cele mai multe ori, mamaie ma supraveghea de pe banca, in timp ce tricota bluzite, sosete trei sferturi sau ciorapi lungi pentru mine. Numai orele de liniste si venirea noptilor ne opreau din lumea noastra si, da, desenele animate, cand la un semnal fugeam toti spre casa, sa nu ratam nimic. Problema cea mai mare era cu ora mesei, care intotdeuna se nimerea la un moment nepotrivit. Cum vedeam ca apare in geam mamaie si stiam ca ma va striga la mancare, incercam sa negociez. Nu prea reuseam, bunicii mele tata ii spunea "Generalul", cand zicea ceva era sfant si ordinul trebuia executat. Mamaie radea cand auzea cum ii spune tata, dar era un ras care mai de graba confirma ca asa stateau lucrurile.
Tin minte tot, fiecare amanunt, fiecare culoare, fiecare miros. Incaperile, lucrurile bunicii mele si cum le pastra ea tot timpul ordonate, mancarurile pe care mi le facea, povestile pe care mi le citea, dar ,mai presus de toate, cat de multa dragoste mi-a daruit! Toate zilele cu mamaie sunt esenta copilariei mele. Cand nu mergeam la Cisnadie eu, venea ea acasa la noi, la Lugoj si continua sa ma ingrijeasca la fel de devotata, de iubitoare. Si asta inca din primele zile de viata, cu mult inainte ca eu sa imi pot aduce aminte.
Si amintirile acum cresc tot mai tare si par si mai aproape de mine. Ii simt caldura mainilor cand ma mangaia pe obraz, cu degetele fine, de la munca de o viata ce i-a tocit amprentele, vocea ei aspra, dar calda si plina de intentiile cele mai bune pentru mine, ochii verzi si zambitori cand imi spunea: "Draga lu' mamaie!"
... Esti aici, cu mine, mamaie, pentru totdeauna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu