Cand nu esti in stare sa spui lucrurilor pe nume, cea mai mare dovada de lasitate e sa le lasi asa, intr-o incertitudine comoda. Sa te faci ca nu exista niciun fel de problema si eventual sa ii judeci pe cei ce isi asuma riscuri, pentru ca sunt mai indrazneti decat tine.
Azi un leu a fugit de la gradina zoologica din Sibiu. A fost urmarit, a fost tranchilizat, insa pana la urma singura sansa a fost sa fie impuscat, pentru ca devenise extrem de agresiv si era amenintata viata oricarui om care, din intamplare, ar fi trecut prin locurile in care a hoinarit, inteleg ca la un moment dat chiar si prin oras. Cand s-a aflat ca a fost impuscat, s-a produs o indignare generala si toti au dat inevitabil cu piatra in autoritati si incompetenta de care au dat dovada cei ce au incercat sa il prinda. Nimeni nu a mai avut rabdare sa vada de ce s-a ajuns la o solutie radicala.
Iubesc animalele, dar sunt convinsa ca intre oameni si animale periculoase ar trebui aleasa siguranta oamenilor, chiar daca mai nou avem tendinta de a ne da tot mai putin in vant noi, oamenii, dupa propria specie din care ne tragem si pe care o renegam multi cat de mult putem pentru orice nu suntem in stare sa facem si e mai comod sa dam vina pe altii.
E ca in viata. Cand unii stau pe margine si, desi nu le convine ca sunt acolo, ii acuza sau macar in cearta din cand in cand pe cei ce au ales sa joace. Sa isi puna viata in primejdie, sa mizeze pe ceea ce isi doresc, sa mai si castige sau, dimpotriva, sa piarda pentru ca au ales riscul si, cand au ales, si l-au si asumat.
Intotdeauna am incercat in viata sa fiu permisiva si sa spun, in acelasi timp, lucrurilor pe nume, avand grija sa respect alegerea oricui, dar aparandu-mi propria parere si eventual incercand sa o argumentez. Dar cand ma lovesc de persoane care prefera sa se ascunda dupa orice, sa taca si sa se prefaca mult si bine ca nu se intampla nimic, iar apoi acele persoane sa ma mai si dojneasca pentru ca eu am ales sa incerc sa fac ceva, ma revolta si ma dezgusta totul.
Incerc din rasputeri sa gasesc frumosul in viata, sa ma iau dupa ce imi dicteaza inima si nu ratiunea si sa nu calc pe oameni, chiar daca ratiunea poate mi-ar oferi variante mai comode, mai simple de gestionat si de digerat. Dar cateodata sunt o visatoare si cad de sus ca sa ma trezesc si sa realizez ca lucrurile simple le complica mintile care isi uita ca sunt si suflete. Iar lumea nu e cum ne-o dorim doar pentru ca noi alegem, iar si iar, sa nu o lasam sa curga pur si simplu in directia in care visam si ne ridicam singuri piedici peste piedici, nu suntem in stare sa ne asumam nimic, dar nici nu facem prea multe, pentru ca intr-o zi sa regretam iar ca nu am ascultat ce ne spunea inima ce se afla tot timplul tot acolo, in noi, tot soptindu-ne ...
Bietul leu sau bietul om?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu