E o dimineata la cumpana dintre iarna si primavara, cu vant care aminteste de venirea unui alt anotimp si urme inca vizibile si suparatoare ale iernii care inca nu a trecut. O dimineata tacuta si rece, dar tot la primavara ma gandesc...
Ma intreb dintotdeauna cum ar fi daca as fi trait intr-o alta parte a lumii, in care e vara tot timpul. Pentru ca, oricat iubesc vara, toata aceasta schimbare a anotimpurilor da un ritm propriei mele vieti. Vara o astept oricand cu bratele deschise, dar ador si iarna cu sarbatorile sale, si toamna cu toate culorile si linistea pe care le imbraca, si primavara, cu firul ierbii atat de fraged si de crud de verde.
Iar eu acum simt o infinita nevoie de verdele acela al primaverii. Inca nu se arata, vad prin fereastra camerei, chiar cand scriu, doar pamant si iarba uscata, insa stiu ca in curand urmeaza acea transformare de care mi-e dor.
Iar eu acum simt o infinita nevoie de verdele acela al primaverii. Inca nu se arata, vad prin fereastra camerei, chiar cand scriu, doar pamant si iarba uscata, insa stiu ca in curand urmeaza acea transformare de care mi-e dor.
Mi-e dor de primavara. Atat de dor! Si, daca zilele ce se anunta nu sunt inca asa cum mi-as dori, am certitudinea ca intr-o zi, destul de curand, ea va reveni. Si atunci, voi avea grija sa ma bucur de tot ce imi va oferi.
... Si iarasi imi amintesc de Paler: " Existam nu pentru a palavragi despre absurditatea lumii, ci pentru a ne da o justificare. Si uneori e de ajuns duiosia unui cer de primavara ca sa ne reaminteasca acest lucru."
