Fulgi de zapada si de vis

Cand ninge, am suflet de copil si inima usoara si-un zambet laaarg pe care nu mi-l pot stapani cand ma uit si ma pierd in jocul fulgilor de nea... Iar prima zapada trezeste in mine toate sentimentele de frumos si pur, curat si simplu. E o bucurie pe care o retraiesc in fiecare an, ca si cand ar fi prima oara cand ma intalnesc cu primul fulg de nea. Poate cumva asa ne regasim copilaria si trezim acel suflet de copil pe care toti il pastram peste an ca sa il readucem la viata in prag de Craciun, in ninsori de iarna. 

Azi m-am trezit cu noaptea in cap si nu pricepeam de ce. Insa a fost de ajuns o privire spre fereastra ca sa inteleg ca iarna s-a hotarat sa-mi ofere, in sfarsit, ce asteptam cu atata dor: a nins ca-n basme! Si, daca in goana nebuna prin zilele acestea si in temperaturi prea generoase pentru timpul colindelor am uitat de multe ori sa simt ca e iarna si se apropie Sarbatorile, in dimineata aceasta mi-am amintit si m-am trezit ca intr-un vis de copilul care sunt si voi fi, in prag de Craciun, an de an!

A nins cat sa ascunda sub zapada ceva din griul zilelor de ieri si sa ne aminteasca de seara de Ajun de Craciun spre care pasim. A nins si mi-a adus tot ce atat de minunat si de firesc inseamna cea mai calda si mai dulce sarbatoare de peste an! 

Acum gata, pot sa ma gandesc la tot ce a insemnat, cu bune si cu rele, acest an, sa impachetez frumos totul in amintiri pe care le voi lua cu mine si iertari pe care le dau si le cer si sa imi duc visele si sperantele mai departe. Sa ii adun pe toti ai mei si sa incepem sa traim fiecare clipa a Sarbatorilor de iarna. Acum au sens toate colindele pe care cumva pana azi le ascultam doar pentru ca stiam ca era timpul lor, fara sa le simt, insa, in toata frumusetea lor. Pot sa ii scriu lui Mos Craciun despre toate dorintele mele si sa il astept apoi cuminte, stiind de cand eram copil ca mi le va indeplini pe toate, in seara de Craciun si atunci cand va veni vremea lor. Pot sa imi invit bradul de Craciun sa ne incalzeasca iar casa si sufletele cu lumini si culori, amintiri si vise asezate pe fiecare creanga a lui cu drag si speranta si incantare.

Nu a nins cat sa apara oameni de zapada din manute de copii zburdalnici, nici de o bulgareala zdarvana sau macar de una asa, de inceput de iarna. Dar a nins cat sa imi poata reaminti ca azi e inceputul unei alte povesti de iarna, pe care abia astept sa o traiesc!

Bucuresti - sa traiesti! :)

Mi-e drag dintotdeauna! Orasul asta prea mare incat te pierzi in el si prea mic atunci cand incerci sa te simti "acasa", in care in metro devii vulnerabil din cauza hotilor de buzunare, iar in Centrul Vechi ai senzatia ca lumea iti apartine... De fiecare data vin si revin cu drag, cumva asimilandu-l ca fiind "al meu" si in acelasi timp stiind ca sunt doar un simplu trecator...


Il regasesc frumos de fiecare data, invechit de cladiri impozante, povestind de o lume care nu mai este si modern prin orasul de magazine care te imbie cu tot ce iti pofteste inima...sau bugetul.  Il las apoi cu dor de casa si imediat imi e dor sa ma reintorc la el, prea strain sa mi-l fac casa si prea drag sa nu imi port pasii iar spre strazi si locuri deja de atata vreme stiute.

Un oras pestrit si primitor, o capitala a noastra, a tuturor celor ce simt ca apartin acestei tari.

Il vad mereu pe aici pe Eminescu si romantismul cu care am crescut cumva de tineri, in orice parc si orice colt cu flori albastre si lacuri tremurande, pe Caragiale si umorul lui realist, ridicol de actual, il ascult in folk atunci cand trec pe langa Hanul lui Manuc si Piata Vitan, il inteleg in tot ce inca inseamna Bucurestii de altadata...

 Il recunosc in jocul de-a "uite o vedeta", ce e drept, mai comercial si cateodata mai mahalagiu decat in trecut, in ridicolul fiintei umane si loc al extremelor, dar si al rafinamentului si bunului gust de azi. Varfuri si vedete de Dorobanti, oameni mari si oameni mici pozand in oameni mari, pe toti ii gasesti pe strazile cumva prea inguste sau prea largi ca sa le intelegi de multe ori sensul.

Si totusi, Bucurestiul aduna in el atat de mult frumos! Si totusi, mi-e drag de parca mi-ar fi "acasa". Si totusi, am sa plec de aici maine sau poimaine, doar ca sa am timp sa imi adun iar dor suficient sa revin cu acelasi drag, de fiecare data!

Vad oameni cu multe masti pretutindeni. Si vad oameni care nu se tem sa fie autentici aici.

Si oricat de lipsit de sens ar parea uneori, ramane unul dintre putinele locuri in care simt ca nu ma pot pierde niciodata...