Ro...mânia...

Ma uit la voi, romanii mei, si vreau sa inteleg ce vreti. Mi-e drag sa va vad, spontani sau nu, dar frumosi in strada, cu mesaje destepte si spirituale, ma intristeaza injuraturile tot ale voastre, ma uit cu drag la pozele cu copiii vostri pe care ii tineti de mana, frumosi si fragezi, si recunosc ca imi e teama ca ii expuneti, totusi, prea mult. Dar sunt ai vostri... Ma emotionez cand aud ca-mi cantati imnul, as iesi si eu cu voi in strada sa-l cantam impreuna, dar iarasi ma intreb, ce faceti acolo? Imi vad prietenii de acasa, din Sibiu, cum seara de seara marsaluiesc prin tot orasul. Le citesc comentariile pe Facebook, cum ca sunt tot mai multi, ca si-au reintalnit in strada prieteni sau cunostinte pe care nu i-au mai vazut de ani de zile, le inteleg entuziasmul - si mie imi e dor de voi. Si eu vreau sa simt acea reintalnire, sunt convinsa ca este o stare incredibila, v-am vazut cantand un cantec pe care il port in suflet de cand ma stiu ”Acolo este tara mea”. Vad prietenii imprastiati prin toata lumea cum va share-uiesc frumosul cantec, vad ca sunteti multi cei care nu mai locuiti de ani de zile in tara noastra, a tuturor romanilor, dar care rezonati cu emotia din strada, rezonati si cu revolta din strada. Dar iarasi va intreb: ce vreti mai departe? Si e o intrebare pe care o pun din tot sufletul, fara nicio alta intentie decat de a va asculta raspunsul. Emotiile sunt mari in aceste zile, sloganurile multe dintre ele sunt cele mai frumoase pe care le-am vazut vreodata. Dar mai departe, ce facem? Ce facem cu Romania noastra?