Intotdeaua am stiut ca scrisul ma va ajuta. Ma va ajuta sa adun ganduri, sa daruiesc randuri. Ma va ajuta sa ii pot ajuta pe altii pe care scrisul meu poate ii va motiva ori alina sau macar bine-dispune pret de cateva pagini. Dar pana acum nu am inteles de ce am facut-o, doar am simtit sa o fac. Pentru ca am scris cumva instinctiv, dar fara un fir bine determinat, am scris cu drag dintotdeauna, insa nu am avut mai mult decat placerea de cateva minute de a transmite o stare de moment. O placere dulce, dar oarecum sfaramitata. Acum, insa, am inteles de ce am exersat fara sa vreau, am inteles pentru ce m-am pregatit fara sa stiu...
As vrea cumva sa le multumesc celor care mi-au urmarit postarile, pentru ca incurajarile lor mi-au prins bine sa continui si sa incep acum ceea ce va deveni intr-o zi o carte a mea. Nu am vrut si nici nu voi dori vreodata - cred - sa transform pasiunea mea pentru scris in ceva comercial. O voi face tot pentru accelasi motiv pe care l-am anuntat acum cativa ani, prin chiar titlul blogului: natural, in ritmul meu si pentru ca asa simt. Doar ca azi simt sa o fac cu un dor strans in mine de cel putin 10 ani si o gramada de visuri frante si lacrimi, azi transformate in surasuri si o asteptare care cu siguranta ca va avea de aceasta data finalul dorit, asteptat, adorat…
Acum stiu...
Un comentariu:
Abia astept!
Trimiteți un comentariu