Fake-news sau fake-life...

In ultimele zile, mi-a tot apărut pe Facebook, ca un lait-motiv, o poză care voia să ne lumineze despre cât de ignorantă este o doamnă ce se află intr-o funcție publică importantă in România. Nu contează cine. Nu sunt mare fan al respectivei, dar prea mi-a apărut de multe ori, share-uită de diverși prieteni aflați in diverse părți ale țării și chiar dincolo de ea, așa că mi-am luat fix 5 minute din timpul meu ca să incerc să verific dacă poza in cauză există. Evident că era trucată... 

Stau să mă intreb, totuși, cei care fac asta și apoi site-uri și pagini devenite pentru unii adevărate surse de informare, cu rol de a distribui masiv aceste fake-news, cam cât de mult se bazează pe faptul că suntem puțini cei care luăm cu rezervă o simplă postare? Practic toate asemenea site-uri și pagini de știri, care dau cu bună-știință drumul știrilor false se bazează pe ignoranța propriilor cititori și aleg să ii prostească - n-am de ce să caut un cuvânt mai puțin dur - pur și simplu in față. Adică iși subapreciază proprii cititori sau urmăritori, in numele cui? 

... e tare trist ce se intâmplă cu lumea aceasta. E tare trist să vezi cum o glumă menită să murdărească imaginea unei persoane publice din țara noastră e mai răspândită decât o realizare a aceleiași persoane, deși acea realizare face bine tuturor, in timp ce stirea falsă rămâne tot falsă... Cum femei preferă să creadă despre alte femei că sunt proaste și să râdă a ignoranță, negândindu-se nici pentru o secundă că poate mâine se vor afla, nedrept, in locul lor și alții vor râde tot nedrept de ele sau de fiicele lor. N-am ințeles niciodată feminismul dus la extremă. N-am fost și nu voi fi o militantă a drepturilor femeilor inainte de a fi o militantă a drepturilor Omului. Dar stau și mă intreb, in ce lume superficială trăim, dacă am ajuns să ne bucurăm de o poză trucată și să o considerăm etalon pentru imaginea unei persoane? De ce ne revărsăm pe politicienii "ceilalți", in care nu credem, atâta ură fără sens, care ne otrăvește propria persoană și ne intunecă judecata? Pentru ce? Sau pentru cine?😔

Magica mea asteptare :)

Am învățat cândva să cred în magie. La început mi-a fost greu, după o viață de gândire rațională, când dacă ceva nu era logic mi se părea că nu are sens. Apoi, destinul mi-a oferit o experiență diametral opusă și m-a invitat să îmi ascult doar intuiția. M-am simțit ca și când încerci să mergi pe sfoară pentru o vreme, dar treptat m-am lăsat condusă de intuiție și curând am deprins o altă lecție despre viață: atunci când crezi in tine orice vei dori se vei deveni. Nici măcar nu îți vei da seama când se produce schimbarea, chiar dacă drumul spre a te schimba îți pare de multe ori foarte greu, pe alocuri imposibil. E suficient să continui să crezi și la un moment dat tot ce făceai mecanic devine reflex. E cam ca și când înveți să conduci o mașină. La început toate regulile și toate gesturile pe care trebuie să le faci te copleșesc, pentru ca într-o zi să o faci din automatism și să ți se pară cel mai firesc lucru, de parcă mașina a devenit o prelungire a propriei persoane.

Și, după cele două experiențe atât de diferite, mi-am dorit să ating ce mi se pare încă și acum că este acea stare în care ești fericit cu tine și alegerile tale, sincer și complet, indiferent dacă ele vin din rațiune sau din intuiție: să mă simt în echilibru. Pasul acesta a fost cumva cel mai greu, pentru că am reușit - și nici nu mi-am propus - să îl fac doar pentru că așa mi-am dorit, ci a trebuit să îl las să vină firesc, pe o așezare a lucrurilor și a oamenilor din jurul meu și, mai presus de orice pentru mine, pe propria-mi așezare, pe propria-mi împăcare cu mine. Dar a venit și a rămas cu mine, dintr-o zi de toamnă pe care nu știu să o numesc exact, însă sufletul meu o știe...

Poate că asta stă în firea lucrurilor, să treci prin încercări și stări sufletești care te răscolesc pentru o vreme din temelie, pentru ca apoi să lași totul în voia vieții, să te trezești într-o zi și să te simți în echilibru... Poate că este nevoie de o maturitate dată nu de anii care trec prin tine inevitabil, ci aceea care vine din întoarcerea ta spre tine, pe care să o conștientizezi, să o ajuți un timp și apoi să îți lași sinele în pace, să simtă ce o vrea...

Toate astea au început în ziua în care mi-am permis să cred în magie. Așa că mi-am adus aminte astăzi de ceea ce spunea Einstein:

"Îți poți trăi viața doar în două moduri:

să crezi că nu există magie sau să crezi că totul e magie."

...iar azi, mai mult ca oricând, aștept o altă magie, pe cea mai frumoasă dintre toate și știu, în mod rațional, că ea se va petrece curând...