Am învățat cândva să cred în magie. La început mi-a fost greu, după o viață de gândire rațională, când dacă ceva nu era logic mi se părea că nu are sens. Apoi, destinul mi-a oferit o experiență diametral opusă și m-a invitat să îmi ascult doar intuiția. M-am simțit ca și când încerci să mergi pe sfoară pentru o vreme, dar treptat m-am lăsat condusă de intuiție și curând am deprins o altă lecție despre viață: atunci când crezi in tine orice vei dori se vei deveni. Nici măcar nu îți vei da seama când se produce schimbarea, chiar dacă drumul spre a te schimba îți pare de multe ori foarte greu, pe alocuri imposibil. E suficient să continui să crezi și la un moment dat tot ce făceai mecanic devine reflex. E cam ca și când înveți să conduci o mașină. La început toate regulile și toate gesturile pe care trebuie să le faci te copleșesc, pentru ca într-o zi să o faci din automatism și să ți se pară cel mai firesc lucru, de parcă mașina a devenit o prelungire a propriei persoane.
Și, după cele două experiențe atât de diferite, mi-am dorit să ating ce mi se pare încă și acum că este acea stare în care ești fericit cu tine și alegerile tale, sincer și complet, indiferent dacă ele vin din rațiune sau din intuiție: să mă simt în echilibru. Pasul acesta a fost cumva cel mai greu, pentru că am reușit - și nici nu mi-am propus - să îl fac doar pentru că așa mi-am dorit, ci a trebuit să îl las să vină firesc, pe o așezare a lucrurilor și a oamenilor din jurul meu și, mai presus de orice pentru mine, pe propria-mi așezare, pe propria-mi împăcare cu mine. Dar a venit și a rămas cu mine, dintr-o zi de toamnă pe care nu știu să o numesc exact, însă sufletul meu o știe...
Poate că asta stă în firea lucrurilor, să treci prin încercări și stări sufletești care te răscolesc pentru o vreme din temelie, pentru ca apoi să lași totul în voia vieții, să te trezești într-o zi și să te simți în echilibru... Poate că este nevoie de o maturitate dată nu de anii care trec prin tine inevitabil, ci aceea care vine din întoarcerea ta spre tine, pe care să o conștientizezi, să o ajuți un timp și apoi să îți lași sinele în pace, să simtă ce o vrea...
Toate astea au început în ziua în care mi-am permis să cred în magie. Așa că mi-am adus aminte astăzi de ceea ce spunea Einstein:
"Îți poți trăi viața doar în două moduri:
să crezi că nu există magie sau să crezi că totul e magie."
...iar azi, mai mult ca oricând, aștept o altă magie, pe cea mai frumoasă dintre toate și știu, în mod rațional, că ea se va petrece curând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu