...Încet, încet vara ne lasă să o trăim doar cu sufletul... Cu bune și cu rele - dar mai mult cu bune :), parcă deja o privesc cu nostalgie, din prima zi de lucru, de la biroul meu plin acum cu dosare de reluat sau de inceput...
Și iarăși mă incearcă un sentiment de liniște și de așezare - Doamne, ce-l mai iubesc! Și iarăși mă uit in jur cum copacii se colorează ușor, vântul adie tot mai prietenos, cerul capătă nuanța mea preferată de albastru. Negreșit, anotimpul meu preferat rămâne inceputul de toamnă! In fiecare an, in perioada aceasta, ajung iar și iar la aceeași concluzie. Iar colțul meu preferat din lume, oricât descopăr in fiecare vară că există locuri superbe pe acest Pământ, e tot acasă. Și mai ales primele zile când te intorci acasă, după ce ai colindat alte meleaguri. Atunci "acasă" e și mai dulce, e redescoperit și retrăit, e emoția ta lăsată acolo și reluată, sunt zilele ce au trecut și cele ce vor veni, sunt vise și visuri implinite și pe cale să se implinească. Acasă nu e un loc anume, e o stare, doar că la mine coincide cu locul, cu orașul, cu oamenii dragi care ne inconjoară, cu noi incă doi, dar cumva deja trei, cu cartea lăsată acasă să ii savurez tot acolo sfârșitul...
Ieri am privit un stol de păsări care iși luau rămas-bun ca să plece spre țări calde, pentru iarna ce va urma. Le-am ascultat foșnetul care suna atât de linștitor, le-am mulțumit in gând și că au venit, și că vor reveni și le-am mai mulțumit că m-au lăsat să le urmăresc cu privirea, pe cerul de toamnă și un apus de soare minunat, până nu s-au mai zărit...
E ceva trist și liniștitor in ce lași și ce iei cu tine din orice vară sau din orice anotimp. O nostalgie dintotdeauna, care durează pentru totdeauna, la fel ca amintirile dragi, pe care le porți cu tine oriunde și oricând, pentru toată viața care ți se intâmplă câteodată intr-o secundă și durează in sufletul tău mai apoi cât vrei tu și uneori incă o secundă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu