...Nu cred că există oameni pe acest pământ care să nu se fi gândit cel puțin într-o dimineață mohorâtă de luni, cât de bine ar fi să stăm acasă... Acum avem, avem șansa de a stopa un virus pregătit să ne schimbe viețile în feluri pe care încă nu suntem pregătiți să le înțelegem pe deplin doar printr-un gest simplu: stăm acasă. Două săptămâni, 21 de zile, nu contează cât e nevoie. Contează doar să facem acest gest. Dar să îl facem de azi, de ieri, fără scuze, fără să ieșim ”doar o dată”, pentru că ”trebuia”... De câte ori sunteți tentați să ieșiți din casă, imaginați-vă o balanță. Pe un taler puneți motivul pentru care vreți să vă expuneți și pe celălalt taler pe cei dragi. Atât. Apoi închideți ușa și lăsați lumea de afară să se vindece și să ne vindece...
Cumva, cred că lecția de viață pe care o trăim e despre acest ACASĂ de care am început cu toții să uităm în atâtea feluri.
Azi încă suntem toți în țara noastră - Italia nu mai are deja șansa asta!- și mai e prea puțin până când vom primi o lecție dură de la viață. Și avem o singură soluție să ne apărăm și să îi apărăm pe cei dragi: să stăm acasă. La noi acasă, în acel singur loc din lume în care ne refugiem mereu când vrem să fim noi înșine.
Azi încă avem de ales, dacă vrem să ne vindecăm, să o facem în propria noastră lume și în cel mai sigur loc pentru noi. Dacă azi nu ne vom vindeca de egoism, vă anunț doar atât: pentru virusul nou nu sunt nici spitale suficiente, nici tratamente și nicio garanție că nu ne va lovi chiar pe noi sau, mai rău, pe ai noștri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu