marți, 2 iulie 2024

Îmi cere inima să o mai spun o dată: Hai, România!

Euro 2024. Astăzi avem meci mare! România vs Olanda. Și tare ne dorim să câștigăm! Dintr-o dată, toată România a devenit microbistă. Cum, oare?


Pentru că ne era dor să fim mândri că suntem români!

Pentru că ne era dor să fim uniți!

Pentru că am uitat și ne-am reamintit cât de mulți și de frumoși suntem, oriunde am trăi pe acest pământ!

Pentru că avem o Țară!

Pentru că le datorăm copiilor noștri să le arătăm ce înseamnă România!


Astăzi vom cânta cu toții ”Deșteaptă-te, române!” pe același stadion unde în urmă cu doar câteva săptămâni ne-am adus aminte cum e să ne bucurăm împreună. Ah, și cât de mult am realizat atunci ce dor aveam în noi!

Nu e despre fotbal, nu e despre calificare, este doar despre o dorință pe care niciunul dintre noi nu am mai știut să o manifestăm și am rămas doar cu amintirile copilăriei noastre, în care trăiam la fel de intens pentru echipa României ori pentru gimnastele noastre. Iar azi avem din nou ocazia să trăim frumos românește, să vibrăm împreună cu românii noștri cei dragi și de această dată extrem de mulți acolo, alături de echipa națională: zidul nostru galben de pe arenele germane, o undă plină de viață și menit să ajungă până la noi, cei de acasă. Și, Doamne, frumos mai este!!!

În seara asta nu e despre fotbal, este despre România! Hai, România mea minunată, mai arată-ne încă o dată cât de vie și adevărată ești! Te iubesc! 

Niciun comentariu:

Semne bune anul are - 2026 și troiene de zăpadă, ca în copilărie :)

 Zăpadăăăăă, zăpadă ca în povești! Oferită generos de primele zile din 2026, spre încântarea copiilor și a ...copiilor mai mari care se înto...