Liniştea verii

 Ieri abia așteptam să plece frigul și ploile și să lase loc unei alte veri să ne dezmierde. Azi e ultima zi calendaristică de august. 

De multă vreme nu am mai trăit un anotimp cald atât de liniștit! Nici măcar nu am o perioadă preferată, pentru că un context nepotrivit ne-a “potrivit” să nu ajungem în acel concediu anual pe alte meleaguri și uite așa a curs vara aceasta altfel decât credeam, dar cu atât mai frumos!

 Chiar dacă era foarte posibil să reușim cumva să mutăm plecarea sau destinația, am ales să acceptăm schimbarea și să ne bucurăm acasă de tot ce ne-a oferit Sibiul și împrejurimile, fără nicio urmă de resentiment. Și chiar am făcut o alegere fericită! Iar principala “vinovată” a fost Ilinca. Obișnuiți parcă dintotdeauna să plecăm pe undeva în fiecare vară, înconjurați de prieteni care fac la fel,  prima tendință firească pentru amândoi a fost să găsim o soluție să ne ducem obișnuința la bun sfârșit. Apoi am întrebat-o pe Ilinca ce simte pentru că nu am mai plecat, iar răspunsul ei mi-a dovedit încă o dată câte învățăm și noi de la copiii noștri, fără să îi responsabilizăm, totuși, pentru deciziile noastre. “ Mie îmi place oriunde cu voi, și acasă!” Abia după răspunsul ei ne-am întrebat și noi serios ce ne dorim. :) 

Făcusem deja micul concediu de câteva zile la marea noastră - pe care tot datorită Ilincăi am redescoperit-o -, în Sibiu era cald și tare frumos constant, multe evenimente urmau să vină, tot multe jucării și activități de vară își așteptau rândul, aveam cărți și filme pentru care promisiunea de a împărți timp cu ele încă nu era îndeplinită, rețete de mâncăruri sau prăjituri netestate și deja alese, aveam persoane dragi cu care ne doream să ne mai petrecem timp de vară și nu reușisem încă sau nu destul. Pe de altă parte, nu mai aveam o poftă nebună nici de văzut locuri noi, nici de împachetat, zburat (eu și zborul nu ne prea înțelegem, spre DELOC) etc., voiam și noi să ne bucurăm de “acasă”. 

Au urmat nopți calde prelungite cât ne-am dorit, întâlniri cu prietenii în oraș sau acasă, cu amintiri depănate în timp ce ai noștri copii tocmai le trăiesc pe ale lor, festivaluri și târguri de tot felul, zile de leneveală și bălăceală pe terasa noastră primitoare,  întâlniri la pensiuni superbe pe care abia aștept să le mai trec pragul (“Dor d’Ardeal” e cevaaaa, de vis!), iar ieri am făcut în sfârșit și picnicul promis Ilincăi, la Curmătură, un loc special din copilăria mea pe care l-am regăsit cu tot dragul la fel de frumos! Am avut chiar și timp să regândim, mutăm, reparăm și aranjăm prin curte și prin casă cam tot ce ne-am propus la început de vară. 

Da, a fost o vară liniștită! Ieri, când ne întorceam de la Păltiniş, am văzut pe ici-pe colo cum frunzele încep să se pregătească de venirea toamnei.  Mai e o săptămână și începe -teoretic - școala. Și noi - tot teoretic - ne reîntoarcem la programul normal de birou. Dacă greva profesorilor se va opri până atunci. Și dacă protestul magistraților nu va continua până atunci. Le primim pe toate cum vor veni. Noi suntem bine și acasă! :)

Nopțile cu stele căzătoare

 De câțiva ani buni, nopțile magice în care stelele cad ne

oferă cel mai frumos și așteptat de noi spectacol al verii. A devenit deja tradiția noastră de familie ca aproape la mijlocul lui august să ne găsim în miez de noapte în patul improvizat de pe șezlonguri și, cu muzica preferată drept companion de nădejde, sa privim spre cerul pe care îl numesc “cerul de acasă” de pe terasă, până când somnul își cere drepturile sale. Și chiar totul e magic! Povestim despre câte în Lună si în stele, împreună în doi, iar de anul acesta ni s-a alăturat și minunea, ca întreaga magie să fie încă și mai mare! Și Mura, da, și ea. :) 

Ilinca nu a reușit să vadă încă nicio stea căzătoare și a fost puțin dezamăgită de “ploaia” pe care o aștepta și nu a fost cum și-a imaginat ea. Cum răbdarea nu e punctul forte atunci când ai aproape 6 ani, am încercat să compensăm așteptările prea mari pe care le avea cu o baie în piscină în lumina Lunii și asta a fost pentru ea o experiență cu adevărat demnă de “Wooow, mami!” exclamat cu tot zâmbetul ei larg și sincer si râset cristalin de copil fericit! Dar sigur în anii ce vor veni va vedea prima stea căzătoare și de atunci încolo somnul va fi și el biruit când ne vor mai vizita Perseidele. Deocamdată ea știe cel mai bine când stelele sunt pe cer și vara blândă cu noi noaptea să doarmă sub ele.😬

Dar e atâta frumusețe în cerul nopților de vară, când Perseidele cad peste noi și noi ne confundăm cu Universul! E atât de mult necuprins când te uiti spre stele și apare acea clipă în care o dâră de lumină te surprinde cu frumusețea sa atat de trecătoare! Nu degeaba legăm această clipită de cele mai mari dorințe! 

Ascult de fiecare dată mai ales în aceste nopți melodia pe care o simt cumva atât de puternic aproape de sufletul meu cum nu e niciuna alta și simt cu toată ființa ceva mult mai puternic decât muzica și versurile care sună așa: 

There is a long way to go, there is a high place to know
There is a world to go through, but there's so much more to do
Until we're home!

Si invariabil ma întorc la copilăria mea, unde tata îmi oferea călătorii printre stele, pe muzica electronică, în timp ce îmi povestea despre Luceafăr, Carul Mic și Carul Mare, Cloșca cu Pui și eu adormeam printre povești. Azi e rândul nostru să îi povestim Ilincăi despre ele și să îi pregătim Cerul ei, cu toată dragostea noastră! 

Fascinata și îndrăgostită de când mă știu de Cer, îmi răsună tot mai mult decât în orice alt moment al vieții concluzia dintr-un film vechi, din copilărie: ar fi prea multă risipă de spațiu să fim singuri în Univers!