...si ne revedem dupa 10 ani...

Cred ca pentru fiecare dintre noi, intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului este un moment special. Pot spune ca in viata mea, daca ar fi sa schimb ceva, as schimba o singura perioada: anii de liceu. Venind de pe meleaguri banatene, unde eram cunoscuta de toata lumea si vesnic premianta, mutandu-ma pentru o scurta perioada in oraselul copilariei mele, am ajuns in Lazar si am aflat pentru prima oara in viata mea ce inseamna sa fii neinsemnat. Si, asa cum am mai scris, cum nu stiu sa pierd, am luat din start Sibiul si Lazarul drept cei mai mari dusmani. Si asta m-a costat scump: anii cei mai frumosi din viata unui om pentru mine au fost cei mai grei, mai ciudati.

Cu toate astea, revederea cu colegii m-a coplesit. Cred ca nu gresesc cand recunosc acum ca, de fapt, a fost prima oara cand i-am vazut si m-am bucurat. Si vinovata de toate astea am fost doar eu si doar pentru ca atunci , la varsta cea mai critica, dar cea mai frumoasa, nu am stiut sa ii pretuiesc. De acum, insa, toate amintirile despre liceu imi par frumoase, pentru ca acum privesc cu ochii omului matur la ceea ce a fost. Si singurul meu regret e ca nu ma pot intoarce in timp, pentru ca nu as schimba nimic, absolut nimic, decat pe mine cea de atunci si felul in care intelegeam la acea vreme lumea mea.

Ironia sortii a fost ca cei mai importanti oameni din viata mea, de dupa terminarea liceului insa, sa fie cu totii lazaristi: sotul meu , cea mai buna prietena si viitoarea mea fina sunt dintre cei foarte apropiati, apoi multi, multi alti prieteni. Si ma consider norocoasa ca ii am alaturi.

Azi, in incercarea de a face o lista cu toti fostii mei colegi, am dat peste o poza de la banchetul de terminare a liceului. Pe spatele ei, am scris atunci:

"Te-ai inaltat pe franghia de aur a adolescentei, te-ai lovit cu tampla de intrebarile boltite ale lumii, ale vietii. Te-au incantat si descantat oameni mari si oameni mici. Ai fost lazarist, deci esti un invingator! Viata te asteapta: PORNESTE! Viitorul e al tau: INDRAZNESTE! Adancimi de gand se deschid: CUGETA! Idealul e pe zari: INALTA-TE! Lumea e a ta: IUBESTE-O! CUCERESTE-O! FA-O MAI FRUMOASA! Si nu uita: RAMAI LAZARIST! FII INVINGATOR!"

A trebuit sa treaca 10 ani din viata mea pentru a ma impaca intr-un fel cu mine pentru ca nu am reusit atunci sa fiu eu. Am regretat mereu, mi-a fost mult timp chiar rusine de mine ca nu am dat in acei ani ceea ce puteam da, si la scoala, si in prietenia cu colegele si colegii mei.

Acum abia, dupa 10 ani, am inteles : chiar daca in acea vreme nu stiam, de cand am pasit dincolo de poarta Lazarului si pana acum nu am incetat sa fiu LAZARISTA!

De vorba cu mine insami

„Cine a văzut speranţa, nu o mai uită. O caută sub toate cerurile şi printre toţi oamenii. Şi visează că într-o zi o va întâlni din nou, nu ştie unde, poate între ai săi." OCTAVIO PAZ (Labirintul singurătăţii)

Daca ar fi sa ma descriu, primul imbold ar fi sa scriu despre mine ca sunt o luptatoare si o norocoasa. E o combinatie fericita. Insa am si un mare defect - unul dintr-o multitudine de alte defecte, insa acesta imi da in continuu batai de cap: inca nu am invatat sa pierd. Si, drept urmare, orice maruntis care se dovedeste a nu fi intocmai cum imi doresc capata proportii de pierdere nemasurata... Dar mai am timp sa invat...

Sunt printre acei putini norocosi oameni tineri care si-au gasit jumatatea. De 9 ani traiesc o poveste de dragoste rupta parca uneori din basme sau din romane de dragoste. Iar El e, deja de cativa anisori, sotul meu, cel cu care imi impart viata in tot ceea ce inseamna ea. Am pornit impreuna pe un drum ce parea imposibil. Copii modesti, cu idealuri inalte, prea inalte pentru ei. Am primit de la parinti multa dragoste si sustinere morala, financiara niciodata, doar in limita putinului pe care il aveau si ei. Si, la nici 25 de ani, ne-am vazut visele implinindu-ni-se. Pentru ca am stiut de la inceput ca a iubi nu inseamna a privi unul spre celalalt, ci a privi impreuna, in aceeasi directie.

Azi, tot ce ne mai dorim este ca barza sa se incumete si sa treaca si pe la noi... O fi ea incapatanata, dar nici noi nu ne lasam mai prejos!

Pana atunci, ne revarsam pornirile parintesti pe o minune de catel cu ochisori migdalati si muuulte moate. Pe micuta noastra o cheama Sarah, e un shih tzu-lic de 10 luni si un pic si e taaare poznasa!

Se spune, insa, ca uneori chiar si cei mai fericiti oameni isi pierd linistea. Poate ca isi amintesc o iubire pierduta din alta viata... Cred ca aceste cuvinte descriu cel mai bine ceea ce simt. Viata imi e o furtuna peste care, de cele mai multe ori, apare un curcubeu... Dar si acest splendid curcubeu, daca il privesti prea mult, incepi sa nu il mai pretuiesti si esti tentat sa iti iei privirea dinspre el... Si atunci e bine sa asterni cateva cuvinte care descriu viata ta, ca sa poti sa iti reamintesti cat de putin ne este dat sa ne bucuram privirea cu frumusetea unui curcubeu. Astfel, ajungem din nou sa il pretuim!

Si celor care acum doar viseaza sa ajunga undeva, le-as spune doar sa nu creada niciodata ca cerul este prea sus pentru a putea fi atins!

Care este pretul meu?

Se spune ca orice si oricine are un pret. Ma intreb atunci, pe buna dreptate cred, care e pretul meu?

Vreau sa fac politica, politica asta mi-a intrat in sange inca dinainte de a sti cu ce se mananca profesia pe care o practic, aceea de avocat. Dar sa faci politica in Romania risca sa contravina grav tuturor principiilor mele.

Am incetat sa fiu o visatoare, sa cred ca pot sa schimb lumea, insa nu am renuntat si nu voi renunta la idea de a le arata celor din jurul meu realitatea in care cred. Asa cum o vad eu si cum o argumentez, in incercarea de a intelege ce se intampla si ce POATE sa se intample in tara asta.

Multa vreme mi s-a reprosat ca vreau sa ajung sus, ca tintesc la "functii". Si multi o spun de parca ar fi ceva rau. Tintesc doar la functiile pe care cred ca le pot indeplini si nu cred ca in politica, la fel ca si in viata, in general, este gresit sa spui ca vrei sa ajungi undeva. Depinde, insa,
CUM vrei sa ajungi intr-o anumita pozitie. Eu vreau sa ajung prin munca, pas cu pas, fara sa trec de vreo etapa. Nu tintesc un anumit loc, dar in momentul in care intr-o anumita etapa consider ca am dat tot ce am avut de dat si pot trece la o alta etapa, nu ezit sa trec mai departe. Se numeste evolutie si nu am inventat-o eu.

Problema cea mai mare cu care ma confrunt, insa, este ca politica in Romania nu merge dupa regulile elementare, de bun simt, dupa care ar trebui sa functioneze. Ca politica inseamna compromis, mai mult, poate, decat in alte domenii, iar compromisul odata facut este ca un stigmat, care te urmareste si nu te mai lasa sa fii tu insuti, mai devreme sau mai tarziu. Inca nu am facut compromisuri, de aceea acum sunt mai mult "pe langa" politica decat "in" politica. Iar ca sa revin, ar trebui sa incep, se pare, cu un compromis. Merita? Inca nu stiu si inca, sincer, inclin sa nu cred. Dar merita?

"Ce sa ascult vorbe, cand vad fapte?" Cicero