Despre muzica, asa cum o simt eu

Nichita spunea ca "muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nicio intrebare". Frumos, desi tind sa il contrazic. Depinde de muzica si, mai mult, depinde de cel care o asculta.

Eu ascult in primul rand povestea fiecarei melodii. Caut poezia muzicii, povestea melodiei, iar daca notele se imbina intr-un mod fericit cu versurile, atunci ma cucereste. Dar adevaratele melodii ale sufletului meu sunt cele in care ma regasesc. De aceea, voi prefera intotdeauna melodiile vechi in schimbul celor noi, care mi se par comerciale si atat. Nu voi da nicicand Seicaru cu a lui "Balada stelei duble", "Vara promisa", "Ochii tai" sau "Nunta de flori" pe un solist din aceste vremuri, caci am copilarit cu el. E parte din mine si cantecele lui ma transpun intr-o lume pe care o simt a mea dintotdeauna. Si, spre mirarea multor prieteni si hazul altora, ascult mai mult Dan Spataru, care ne indeamna spre "Drumurile noastre" sau Semnal M, care ne "Spune cine esti", pentru ca melodiile acestea le simt ca sunt ale mele.

Cand eram o copila, printre cele mai placute momente mi le-am petrecut pe un leagan, alaturi de cea mai buna prietena din copilarie, Ioana, cantand vara dupa vara cantece ale Madalinei Manole, ale Oanei Sarbu, Corinei Chiriac, Laurei Stoica etc. Iar "Liceenii" era cea mai frumoasa poveste pe care tanjeam sa o traim si noi. Si am trait-o, in felul nostru, ca intr-un basm ce revenea si iar revenea vara dupa vara. Si cum sa nu iubesc si azi acele melodii? Cum sa le uit intr-un colt prafuit? Daca as face asta, mi se pare ca m-as renega. Ce e un om fara copilarie, fara amintiri? Doar un robot. O masinarie fara suflet. Dar, oricat de dura e lumea in care traim, eu am invatat sa evadez din ea in amintiri. Si, dintre toate amintirile sufletului meu, cele mai dragi sunt ale copilariei.

Imi amintesc, scriind despre muzica, despre felul in care am descoperit poate pentru prima oara muzica simfonica. Tot in copilarie si tot in vacanta de vara. Plecasem la Alba la inceputul lui august, la verisorii mei. Doar ca amandoi aveau programate plecari spre mare. Si m-am trezit in Alba doar cu Eta si Calin - matusa si unchiul meu - , insa si ei lucrau si diminetile mi le petreceam singura. Asta pana am descoperit discurile Etei si romane de dragoste pe care le-am citit si recitit din scoarta in scoarta. Si, dupa ce Hrusca si Seicaru, vechile mele cunostinte, m-au incantat rand pe rand, am dat de Suita Perr Gynt a lui Grieg, de anotimpurile lui Vivaldi si am ramas pe veci impresionata de ele. Si, dupa ani si ani, am descoperit ca ori de cate ori le ascult, le aud altfel. De atunci am inceput sa ascult cu placere si incantare muzica simfonica, si i-am inteles pe fiecare dintre geniile muzicale de altadata...


Chiar daca azi sunt melodii noi care ma incanta, de fiecare data descopar ca incantarea dureaza pret de saptamani sau, in cel mai fericit caz, sunt melodii cantate de cei de azi care sunt catalogati drept "clasici", pe care eu ii port de multa vreme cu mine. Cum ar fi Stefan Banica Jr., liceanul de altadata.

Orice ar fi, ma intorc iar si iar la prima iubire: muzica pe care o stiu de cand ma stiu si pe mine. Ca un lait-motiv al vietii, ii raman fidela pana la urma tot ei si o gasesc schimbata doar pentru ca timpul trece prin mine. Dar imi incanta oricand sufletul ca niciuna alta.

Un suflet pe care mereu o sa il iubesc!

Acum un an, un suflet atat de drag mie s-a mutat in cer. Se numeste Uca si a fost prima noastra catelusa. Azi scriu pentru ea si nu am pretentia ca cei care nu stiu ce inseamna sa ai un catel sa ma inteleaga. Si scriu pentru mine, fiindca momentul cand am pierdut-o a fost prima si cea mai grea lovitura de pana acum pe care viata s-a hotarat sa mi-o dea pe neasteptate, intr-o clipa in care totul era normal si nimic rau nu se intrevedea. Dar asta e viata, loviturile ei nu le asteptam nicicand si niciodata nu suntem pregatiti pentru incercari la care suntem supusi.
Uca a fost o catelusa cu ochi tristi, de parca stia de la inceput ca trecerea ei pe acest pamant o sa fie scurta. Dar a lasat urme pe care noi doi sunt sigura ca nu le vom sterge niciodata. A fost prima fiinta draga mie pe care a trebuit sa invat sa o pastrez doar in suflet. Si am pastrat-o cu sfintenie timp de un an. O sa fac si pe mai departe acelasi lucru si chipul ei dragalas ma va urmari intotdeauna.

Inca plang de dorul ei si inca ma doare. Si locul ei in sufletul meu va ramane doar al ei . Dar, in timp, am invatat sa imi cern amintirile si sa raman cu tot ce a fost frumos cat ea ne-a fost alaturi. Vreau sa uit doar ziua aceea de sfarsit de mai care mi-a luat-o si, desi recunosc ca inca ma urmareste neputinta de atunci, o sa incerc sa mi-o sterg din minte. Doar acea ultima ora, in rest nimic.

Despre Uca sunt multe de scris. De cand am descoperit rasa Shih Tzu mi-am dorit tare mult o catelusa cu blana lunga, careia sa ii prind moate in varful capului. Si, cand o prietena de la Oradea mi -a zis ca ea are si, mai mult, ca a ei catelusa o sa faca pui, am stiut ca o sa am si eu catelul dorit. Si asa, intr-o zi, Patri m-a anuntat ca Mira, catelusa ei, are 4 puiuti, dintre care doua sunt fetite. Doua luni de asteptare doar m-au mai despartit de momentul in care am intalnit-o pe Uca. Si a fost o dragoste la prima vedere. Au urmat lunile de inceput, in care facea toate poznele din lume si noi, neobisnuiti sa avem un patruped pe care sa-l crestem singuri, o lasam sa fie sefa in casa. Inchipuiti-va ca nu m-am suparat pe ea nici macar atunci cand s-a hotarat sa aiba drept festin pantofii mei cei noi de piele intoarsa si cu fundita de dantela! Care au ramas doar cu o singura ... bucata de dantela atarnand neputincios, care nici macar nu iti puteai inchipui ca a fost vreodata fundita. Asta la un pantof. Cealalta funda a cazut la datorie, rapusa de marele canin...

Si asteptam cu multa nerabdare momentul de maturitate, cand trebuia sa ii creasca blanita. Cu fiecare zi eram tot mai dezamagita ca a mea catelusa nu seamana cu mama ei, o shih tzu adorabila, cu ditamai blanita. Apoi, cu timpul, m-am consolat cu idea ca a mea catelusa nu o sa fie decat o corcitura de shih tzu cu pechinez. Si am inceput sa o vad tot mai frumoasa tocmai pentru ca era speciala. Si era. Dragostea neconditionata pe care ne-a oferit-o nu are si nu va avea egal. Uca ne-a schimbat viata si cu siguranta ne-a determinat sa fim mai toleranti si mai responsabili deopotriva. Dar a si colorat-o cu tot atasamentul de care era in stare si pe care il oferea simplu si nepretentios.

Azi, insa, stiu ca am fost foarte norocosi sa o avem
si suntem si mai norocosi ca nu o sa o uitam niciodata!

CASA DE PIATRA, FINILOR!

Pentru prima oara nasi.... A fost o nunta extraordinar de frumoasa, iar ca nasa am simtit toata incarcatura emotionala a momentului.

Am facut primul pas, sper din tot sufletul ca de acum inainte sa fim mereu alaturi de Cristina si Bogdan.

Rotary Sibiu Cibinium - "Make Dreams Real"

Sambata trecuta a fost cartarea (recunoasterea internationala) a Clubului Rotary Sibiu Cibinium, initiat de un grup de prieteni din care am facut si eu parte. Si, chiar daca ne-am aflat pentru prima oara in situatia nu tocmai simpla de a organiza un eveniment de o asemenea amploare, fara falsa modestie, scriu astazi ca am reusit sa facem din acest moment o amintire frumoasa, minunata.

Spiritul civic exista in mine dintotdeauna. Mi l-au insuflat ai mei parinti, de cand ma stiu, iar el a tot crescut in mine, in timp. Politica a fost prima sansa de a mi-l demonstra. Si astazi, indiferent de nemultumirile generate la un moment sau altul de implicarea mea politica, sustin in continuare ca implicarea mea in viata sociala a comunitatii mi-a adus mari satisfactii sufletesti.

Rotary a insemnat, pentru mine, inainte de toate, o a doua sansa de a-mi demonstra mie in primul rand ca sunt OM pentru Oameni.

Din pacate, in Romania miscarea rotariana nu este, inca, foarte cunoscuta, desi cluburi Rotary exista in tara de peste 15 ani. Mai mult, chiar, in cel mai pur -din nefericire- spirit al romanului de astazi, faptul ca Rotary aduna oameni cu o anumita pozitie sociala li se par multora suspect. Nu ii inteleg, dar accept faptul ca va mai trece multa vreme pana cand Rotary va insemna in Romania ceea ce inseamna in tarile civilizate: a fi rotarian este o onoare acolo, este o carte de vizita care face multa lume sa se incline in fata celor din Rotary.

Ne aflam la inceput de drum, suntem fondatorii celui de-al doilea club din Sibiu, mult mai fraged ca medie de varsta decat primul club Rotary din oras. Avem datoria de a demonstra celor care ne privesc cu oarecare suspiciune ca Rotary este o organizatie care serveste comunitatii. De care comunitatea are nevoie, mai ales din cauza unei acute lipse de spirit civic care bantuie Romania anilor 2000.

Statistic vorbind, Rotary este cea mai mare organizatie nonguvernamentala din lume. Initiata in anul 1905 de avocatul Paul Harris, ea insumeaza astazi 1.2 milioane de rotarieni, peste 32,000 de cluburi Rotary aflate in peste 200 de tari.

Dar, inainte de toate, Rotary este o mare familie de oameni de elita, menita sa fie pusa in slujba comunitatii. Familia rotariana a clubului Sibiu Cibinium insumeaza astazi 22 de oameni care s-au declarat prin apartenenta la club gata sa fie prieteni si, impreuna, sa ajute Sibiul.

Astazi, dupa cartare, suntem cu totii entuziasmati de cum "ne-am nascut". Si nu imi doresc altceva decat ca in timp acest entuziasm de inceput sa se trasnforme in cat mai mult ajutor oferit, acolo unde e nevoie, in primul rand celor din Sibiu, dar chiar si celor din tara si lume, in genere.

Ne-am nascut, astfel, in anul rotarian 2007/2008 "Rotary Shares", iar primul an rotarian in care vom pasi alaturi de rotarienii din toata lumea se intituleaza, in mod fericit as indrazni sa cred, "Make Dreams Real"... Ce inceput mai frumos am fi putut avea?

As incheia cu povestea plina de subinteles spusa la cartare de catre Martha Mocanu, guvernator ales 2008/2009: o fetita se plimba pe tarmul unei mari, culegand stelele de mare pe care fluxul le aducea pe uscat si aruncand-le inapoi in apa. Dar tarmul era plin de stele de mare, iar fetita reusea sa le salveze doar pe cateva dintre ele. Un batran a zarit-o, s-a apropiat de ea si i-a spus: "De ce te chinui? Nu vezi ca munca ta e in zadar? Tarmul marii e plin de stele de mare, iar tu doar pe cateva dintre ele le redai marii." Si atunci fetita i-a raspuns:" Da, dar cu cat reusesc sa redau marii mai multe stele, cu atat mai putine raman nesalvate..."

Octavian Paler - pur si simplu

... un prieten m-a anuntat ca azi se implineste un an de la moarte regretatului Paler. Nu l-am crezut pana nu am verificat (defect profesional - dovezile spun totul!). Adevarul e ca nu l-am crezut pentru ca nu imi vine nici acum sa cred ca a trecut un an. Dar a trecut...

Apropos de timp...

"Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta - murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul … depinde de ceilalti. Am invatat ca, oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere. Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi. Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute. Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca, ci cu ceea ce poti tu sa faci. Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva. Am invatat ca, oricum ai taia, orice lucru are doua fete. Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde. S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti. Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie. Indiferent de consecinte. Am invatat ca sunt oameni care te iubesc,dar nu stiu s-o arate. Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat, dar nu am dreptul sa fiu si rau. Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta, iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata. Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand. Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii. Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti. Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea. Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii. Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc. Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc. Si nu faptele sale. Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru. Si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca, indiferent de consecinte, cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata. Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten, vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul, poate linisti durerile sufletesti. Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult Iti sunt luati prea repede … Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc ca sa pot sa fiu iubit."

... asa scria Paler, intr-un mod simplu, pe alocuri dur, pe alocuri romantic, dar atat de adevarat, dureros de adevarat...

Eu doar in timp l-am inteles pe Paler. Acum cativa ani buni, cand l-am citit pentru prima oara, l-am catalogat drept pesimist. Chiar daca unele citate mi-au ramas intiparite in minte de multa vreme, iar acestea nu erau deloc pesimiste, l-am inscris ani buni in categoria oamenilor care vad doar partea goala a paharului. Si mi l-am inchipuit mereu singur, in adolescenta oarecum frustrat din cauza saraciei, dar iubindu-si locurile natale si orice amintire a copilariei care se incheiase. Iar mai apoi, la maturitate si la batranete, iubindu-si adolescenta. Un om care nu a trait decat in trecut, asa il vedeam pe Paler.

Dar scrierile lui, franturi din cartile citite acum ani si ani, mi-au revenit in minte atunci cand le-am simtit pe pielea-mi.

„Pentru a putea să judeci corect, trebuie să te îndepărtezi puţin...”

„Poate că adevărurile mari sunt uneori atât de aproape, încât doar de aceea nu le observăm fiindcă le căutăm. Ar trebui numai să deschidem ochii şi să privim."

„Împărţind timpul, omul a descoperit că el curge ireparabil. A observat că "azi" devine "ieri" şi că umbra copacilor se alungeşte spre asfinţit. În clipa aceea a devenit melancolic şi a descoperit regretul. Dar era prea târziu.”

„tot ce e conservator în mine mi-a complicat melancoliile şi greşelile.”

„Nu cumva, uneori, vrând să atingem un mister îl risipim pentru totdeauna?”

...si exemplele pot continua...

L-am inteles pe Paler si am inceput, in timp, sa descopar ca ceea ce numeam pesimism era defapt intelepciune. Si din acel moment, Paler mi-a fost arpoape de suflet. Si asa imi va ramane.

"A muri înseamnă a te muta într-o stea." - in memoriam Octavian Paler