Despre muzica, asa cum o simt eu

Nichita spunea ca "muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nicio intrebare". Frumos, desi tind sa il contrazic. Depinde de muzica si, mai mult, depinde de cel care o asculta.

Eu ascult in primul rand povestea fiecarei melodii. Caut poezia muzicii, povestea melodiei, iar daca notele se imbina intr-un mod fericit cu versurile, atunci ma cucereste. Dar adevaratele melodii ale sufletului meu sunt cele in care ma regasesc. De aceea, voi prefera intotdeauna melodiile vechi in schimbul celor noi, care mi se par comerciale si atat. Nu voi da nicicand Seicaru cu a lui "Balada stelei duble", "Vara promisa", "Ochii tai" sau "Nunta de flori" pe un solist din aceste vremuri, caci am copilarit cu el. E parte din mine si cantecele lui ma transpun intr-o lume pe care o simt a mea dintotdeauna. Si, spre mirarea multor prieteni si hazul altora, ascult mai mult Dan Spataru, care ne indeamna spre "Drumurile noastre" sau Semnal M, care ne "Spune cine esti", pentru ca melodiile acestea le simt ca sunt ale mele.

Cand eram o copila, printre cele mai placute momente mi le-am petrecut pe un leagan, alaturi de cea mai buna prietena din copilarie, Ioana, cantand vara dupa vara cantece ale Madalinei Manole, ale Oanei Sarbu, Corinei Chiriac, Laurei Stoica etc. Iar "Liceenii" era cea mai frumoasa poveste pe care tanjeam sa o traim si noi. Si am trait-o, in felul nostru, ca intr-un basm ce revenea si iar revenea vara dupa vara. Si cum sa nu iubesc si azi acele melodii? Cum sa le uit intr-un colt prafuit? Daca as face asta, mi se pare ca m-as renega. Ce e un om fara copilarie, fara amintiri? Doar un robot. O masinarie fara suflet. Dar, oricat de dura e lumea in care traim, eu am invatat sa evadez din ea in amintiri. Si, dintre toate amintirile sufletului meu, cele mai dragi sunt ale copilariei.

Imi amintesc, scriind despre muzica, despre felul in care am descoperit poate pentru prima oara muzica simfonica. Tot in copilarie si tot in vacanta de vara. Plecasem la Alba la inceputul lui august, la verisorii mei. Doar ca amandoi aveau programate plecari spre mare. Si m-am trezit in Alba doar cu Eta si Calin - matusa si unchiul meu - , insa si ei lucrau si diminetile mi le petreceam singura. Asta pana am descoperit discurile Etei si romane de dragoste pe care le-am citit si recitit din scoarta in scoarta. Si, dupa ce Hrusca si Seicaru, vechile mele cunostinte, m-au incantat rand pe rand, am dat de Suita Perr Gynt a lui Grieg, de anotimpurile lui Vivaldi si am ramas pe veci impresionata de ele. Si, dupa ani si ani, am descoperit ca ori de cate ori le ascult, le aud altfel. De atunci am inceput sa ascult cu placere si incantare muzica simfonica, si i-am inteles pe fiecare dintre geniile muzicale de altadata...


Chiar daca azi sunt melodii noi care ma incanta, de fiecare data descopar ca incantarea dureaza pret de saptamani sau, in cel mai fericit caz, sunt melodii cantate de cei de azi care sunt catalogati drept "clasici", pe care eu ii port de multa vreme cu mine. Cum ar fi Stefan Banica Jr., liceanul de altadata.

Orice ar fi, ma intorc iar si iar la prima iubire: muzica pe care o stiu de cand ma stiu si pe mine. Ca un lait-motiv al vietii, ii raman fidela pana la urma tot ei si o gasesc schimbata doar pentru ca timpul trece prin mine. Dar imi incanta oricand sufletul ca niciuna alta.