Acum un an, un suflet atat de drag mie s-a mutat in cer. Se numeste Uca si a fost prima noastra catelusa. Azi scriu pentru ea si nu am pretentia ca cei care nu stiu ce inseamna sa ai un catel sa ma inteleaga. Si scriu pentru mine, fiindca momentul cand am pierdut-o a fost prima si cea mai grea lovitura de pana acum pe care viata s-a hotarat sa mi-o dea pe neasteptate, intr-o clipa in care totul era normal si nimic rau nu se intrevedea. Dar asta e viata, loviturile ei nu le asteptam nicicand si niciodata nu suntem pregatiti pentru incercari la care suntem supusi.
Uca a fost o catelusa cu ochi tristi, de parca stia de la inceput ca trecerea ei pe acest pamant o sa fie scurta. Dar a lasat urme pe care noi doi sunt sigura ca nu le vom sterge niciodata. A fost prima fiinta draga mie pe care a trebuit sa invat sa o pastrez doar in suflet. Si am pastrat-o cu sfintenie timp de un an. O sa fac si pe mai departe acelasi lucru si chipul ei dragalas ma va urmari intotdeauna.
Inca plang de dorul ei si inca ma doare. Si locul ei in sufletul meu va ramane doar al ei . Dar, in timp, am invatat sa imi cern amintirile si sa raman cu tot ce a fost frumos cat ea ne-a fost alaturi. Vreau sa uit doar ziua aceea de sfarsit de mai care mi-a luat-o si, desi recunosc ca inca ma urmareste neputinta de atunci, o sa incerc sa mi-o sterg din minte. Doar acea ultima ora, in rest nimic.
Despre Uca sunt multe de scris. De cand am descoperit rasa Shih Tzu mi-am dorit tare mult o catelusa cu blana lunga, careia sa ii prind moate in varful capului. Si, cand o prietena de la Oradea mi -a zis ca ea are si, mai mult, ca a ei catelusa o sa faca pui, am stiut ca o sa am si eu catelul dorit. Si asa, intr-o zi, Patri m-a anuntat ca Mira, catelusa ei, are 4 puiuti, dintre care doua sunt fetite. Doua luni de asteptare doar m-au mai despartit de momentul in care am intalnit-o pe Uca. Si a fost o dragoste la prima vedere. Au urmat lunile de inceput, in care facea toate poznele din lume si noi, neobisnuiti sa avem un patruped pe care sa-l crestem singuri, o lasam sa fie sefa in casa. Inchipuiti-va ca nu m-am suparat pe ea nici macar atunci cand s-a hotarat sa aiba drept festin pantofii mei cei noi de piele intoarsa si cu fundita de dantela! Care au ramas doar cu o singura ... bucata de dantela atarnand neputincios, care nici macar nu iti puteai inchipui ca a fost vreodata fundita. Asta la un pantof. Cealalta funda a cazut la datorie, rapusa de marele canin...
Si asteptam cu multa nerabdare momentul de maturitate, cand trebuia sa ii creasca blanita. Cu fiecare zi eram tot mai dezamagita ca a mea catelusa nu seamana cu mama ei, o shih tzu adorabila, cu ditamai blanita. Apoi, cu timpul, m-am consolat cu idea ca a mea catelusa nu o sa fie decat o corcitura de shih tzu cu pechinez. Si am inceput sa o vad tot mai frumoasa tocmai pentru ca era speciala. Si era. Dragostea neconditionata pe care ne-a oferit-o nu are si nu va avea egal. Uca ne-a schimbat viata si cu siguranta ne-a determinat sa fim mai toleranti si mai responsabili deopotriva. Dar a si colorat-o cu tot atasamentul de care era in stare si pe care il oferea simplu si nepretentios.
Uca a fost o catelusa cu ochi tristi, de parca stia de la inceput ca trecerea ei pe acest pamant o sa fie scurta. Dar a lasat urme pe care noi doi sunt sigura ca nu le vom sterge niciodata. A fost prima fiinta draga mie pe care a trebuit sa invat sa o pastrez doar in suflet. Si am pastrat-o cu sfintenie timp de un an. O sa fac si pe mai departe acelasi lucru si chipul ei dragalas ma va urmari intotdeauna.
Inca plang de dorul ei si inca ma doare. Si locul ei in sufletul meu va ramane doar al ei . Dar, in timp, am invatat sa imi cern amintirile si sa raman cu tot ce a fost frumos cat ea ne-a fost alaturi. Vreau sa uit doar ziua aceea de sfarsit de mai care mi-a luat-o si, desi recunosc ca inca ma urmareste neputinta de atunci, o sa incerc sa mi-o sterg din minte. Doar acea ultima ora, in rest nimic.
Despre Uca sunt multe de scris. De cand am descoperit rasa Shih Tzu mi-am dorit tare mult o catelusa cu blana lunga, careia sa ii prind moate in varful capului. Si, cand o prietena de la Oradea mi -a zis ca ea are si, mai mult, ca a ei catelusa o sa faca pui, am stiut ca o sa am si eu catelul dorit. Si asa, intr-o zi, Patri m-a anuntat ca Mira, catelusa ei, are 4 puiuti, dintre care doua sunt fetite. Doua luni de asteptare doar m-au mai despartit de momentul in care am intalnit-o pe Uca. Si a fost o dragoste la prima vedere. Au urmat lunile de inceput, in care facea toate poznele din lume si noi, neobisnuiti sa avem un patruped pe care sa-l crestem singuri, o lasam sa fie sefa in casa. Inchipuiti-va ca nu m-am suparat pe ea nici macar atunci cand s-a hotarat sa aiba drept festin pantofii mei cei noi de piele intoarsa si cu fundita de dantela! Care au ramas doar cu o singura ... bucata de dantela atarnand neputincios, care nici macar nu iti puteai inchipui ca a fost vreodata fundita. Asta la un pantof. Cealalta funda a cazut la datorie, rapusa de marele canin...
Si asteptam cu multa nerabdare momentul de maturitate, cand trebuia sa ii creasca blanita. Cu fiecare zi eram tot mai dezamagita ca a mea catelusa nu seamana cu mama ei, o shih tzu adorabila, cu ditamai blanita. Apoi, cu timpul, m-am consolat cu idea ca a mea catelusa nu o sa fie decat o corcitura de shih tzu cu pechinez. Si am inceput sa o vad tot mai frumoasa tocmai pentru ca era speciala. Si era. Dragostea neconditionata pe care ne-a oferit-o nu are si nu va avea egal. Uca ne-a schimbat viata si cu siguranta ne-a determinat sa fim mai toleranti si mai responsabili deopotriva. Dar a si colorat-o cu tot atasamentul de care era in stare si pe care il oferea simplu si nepretentios.
Azi, insa, stiu ca am fost foarte norocosi sa o avem
si suntem si mai norocosi ca nu o sa o uitam niciodata!
si suntem si mai norocosi ca nu o sa o uitam niciodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu