Cel mai bun prieten al omului

Este, fara indoiala, acel patruped blanos si cu nasul umed, mereu pus pe joaca si gata oricand sa se bucure ca te vede, indiferent daca l-ai lasat toata ziua singur acasa.

Catelusa mea imi umple viata de bucurie! E cel mai bun medicament pentru o zi banala, cand nu ai chef de nimic sau te simti coplesit de tot ce e in jurul tau. Si atunci e de ajuns sa te uiti in ochii ei ca doua margelute negre si iti trece totul. O pozna pe care o face te scoate din rutina zilei si te arunca direct intr-o buna-dispozitie de exceptie, iar devotamentul cu care ma urmareste peste tot ma face sa simt ca nu sunt singura, indiferent de cate persoane sunt sau nu sunt in jurul meu.

Norocoasa de mine, de ceva vreme avem in fata blocului cativa patrupezi care ne pazesc si ne intampina cand venim acasa zi de zi. Dintre ei, doi sunt preferatii mei, un catelus alb cu pete negre, tare poznas si jucaus, care la prima intalnire a sarit pe mine de era sa ma doboare si, dupa ce l-am certat, a luat pozitia de catel cuminte si mi-a intis o labuta, semn ca i-a fost si lui rusine ca a uitat sa se prezinte. De atunci, de cate ori vrea sa sara pe mine, ma uit doar la el si intelege ca nu e frumos si se aseaza iarasi cuminte, intinzandu-mi labuta. E un alergator neinfricat si mare amator de ros pantofi. Cam de fiecare data il gasesc rozand unul, iar Coraliu face glume, cum ca sigur a avut un stapan si a fost alungat din motiv de ros papucei. Dar acum are mai multi stapani, toata lumea il iubeste si il alinta. Mai putin Sarah mea, care nu se intelege defel cu niciun catel, convinsa fiind, dupa toate mutritele pe care le afiseaza cand mergem la plimbare si intalnim un catelus, de orice marime si rasa, ca ea nu face parte din aceeasi specie. Da, am o catelusa careia nu ii plac deloc cateii...

A doua favorita din fata  blocului, din marea gasca de maidanezi, este Negruta, o catelusa mica si foaaaarte guraliva, care e sefa tuturor, provocandu-i sa o urmeze, latra tot ce prinde, fuge dupa masini, biciclisti si orice intrus ce ii incalca teritoriul. Cu noi, insa, e o dulceata de catelusa, vioaie si iubitoare, care ma insoteste tot timpul cand ies cu Sarah la plimbare si care, desteapta fiind, e singura acceptata langa Sarah, pentru ca o ignora in timp ce domnisoara mea incearca sa o alunge cum stie ea - si nu are legatura cu manifestarea normala a unui catel -, adica dand cu capul pur si simplu, ca un berbecut. Negruta e atat de incantata cand te vede, incat de multe ori si daca ii duci mancare, prefera sa o lase si sa te urmeze, facand tumbe si dand din coada fericita din cale afara!

In fiecare dimineata, fara exceptie, cand deschid balconul cei doi catei ma asteapta sa le dau papa. Stau cuminti si cum deschid deja se uita la mine si dau din coada. Si cum sa nu te bucur si, mai mult, cum sa ramai indiferent in fata lor, cand iti ofera atat de simplu si sincer o prietenie mai mult decat frumoasa?

Prin tot ce vad in ochii fiecarui catel pe care il intalnesc, nu pot sa inteleg oamenii care nu iubesc cainii. Si imi spun, de fiecare data cand vad vreo persoana militand vehement impotriva cateilor, ca oamenii care nu au iubit si nu au fost iubiti macar o data in viata de un catel sunt atat de saraci si pierd atat de mult din a cunoaste ce inseamna dragostea neconditionata, sincera si devotamentul in esenta sa!