"Damen Vals" de D.R. Popescu si o piesa de teatru "one woman show" in interpretarea Ioanei Blaga Frunzescu - e de ajuns sa poti sa vezi viata asa cum e ea, in cele mai dureroase si reale ascunzisuri ale fiintei umane. Ne regasim in acest spectacol despre viata cu totii, chiar daca nu ne place sa recunoastem. Iar trairile atat de autentice ale unei actrite de exceptie -si nu o afirm cu niciun gram de subiectivism pe care mandria de a o avea drept nasa m-ar putea indreptati sa il am - vin sa ne scoata din cotidian si sa ne aminteasca de frustraile fiecaruia dintre noi.
Recunosc ca m-a zguduit intr-un mod in care nu ma asteptam. Cand spectacolul s-a sfarsit mi-a plans sufletul, pentru ca nu avea cum sa fie altfel. Neimpliniri avem cu totii si azi am fost atat de constienta de ele, incat a durut. Intr-un mod in care, daca stai sa te gandesti, te poate ajuta sa iti faci o radiografie a ceea ce esti si ceea ce vrei sa fii si apoi sa mergi mai departe. Viata noastra se termina implacabil, dar ceea ce este intre paranteze - de la prima pana la ultima respiratie - tine si de noi in mare masura. Vrem sa ne sacrificam pentru o idee, o persoana, un scop, atunci sa o facem constient. Cu toate neajunsurile care deriva din acest sacrificiu pe care il facem de buna-voie. Sau vrem sa nu o mai facem de la un anumit moment incolo - atunci sa avem puterea de a merge mai departe cat inca nu e prea tarziu.
Imi place sa cred despre mine ca iau partea plina a paharului intotdeauna. Ei, nu e chiar asa. Nu chiar intotdeauna sau nu chiar imediat am facut mereu acest lucru. Si trezirea de azi ma va ajuta maine cu siguranta!
Spectacolul pe care o femeie cu amintiri despre visuri indepartate care nu au nicio legatura cu prezentul ei ponosit si plin de amar l-a oferit azi m-a facut mai constienta de trecerea anilor si de neputinta noastra de a mai schimba ceva dinr-un trecut pe care l-ai visat cu totul altfel. Singuratatea acestei femei si alegerea ei in a-si ajuta o sora si o mama ambele cu boli ce au dus inevitabil la un sfarsit anuntat, cu pretul renuntarii la orice a asteptat de la viata, urmate apoi de strigatul de ajutor la care nimeni nu mai raspunde, decat nebunia spre care singuratatea a indreptat-o, au avut o rezonanta incredibil de mare in fiinta mea. O nebunie la care a ajuns pentru ca, desi si-a inchinat viata unui trai solitar si inconjurata doar de muribunzi, nu a reusit niciodata sa isi stearga din amintire ceea ce si-a dorit candva, tanara fiind de la ea: o invitatie la vals din partea omului iubit, pe care nu a primit-o insa niciodata. Philip al ei, pe care inca il numea "Frumosul Philip" chiar si fara sa o lege de acest om decat un vis neimplinit din vremurile tineretii ei.
Cu toate cele traite azi, cu toata incredibila interpretare a Ioane Blaga Frunzescu si cu tot gustul amar lasat de partea urata si reala a vietii, cred ca atata vreme cat maine este o alta zi avem sansa sa ne-o facem mai frumoasa, poate chiar exact cum ne-o dorim! Sa incepem, insa, sa o traim cu adevarat cat mai este timp...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu