Durere. In limba romana

Ma revolta...

...ma revolta ce s-a intamplat in Paris si nu pot, chiar nu pot sa ma prefac ca ziua de ieri nu a schimbat ceva in structura mea de om. La fel cum #Colectiv a facut-o in urma cu prea putin, mult prea putin timp...

...ma revolta neputinta de a intelege ce nu e de inteles si o pornire launtrica de a schimba ceva, cumva, pe care sunt constienta ca toti semenii mei o simt in zilele astea prea triste si prea apasatoare...

Am fost de atatea ori in cluburi din Bucuresti, am fost la un pas de a-mi sarbatori ziua de nastere de peste doar cateva zile anul acesta printr-o mini-vacanta  in Paris... Simt ca am fost cumva oricare dintre cei arsi in Bucuresti sau impuscati in Paris. Si simt ca ma cutremura neputinta si durerea pe care le traiesc deopotriva fata de oricare din cele doua groaznice momente...

Am constientizat, cred destul de repede, pe cand viata a inceput sa muste inca timid din mine, ca singura noastra sansa ca oameni este sa incercam sa nu devenim mai rai cu fiecare experienta de viata negativa si inerenta. Bine, ideal este SI RAMANE -oricat de siropos ar parea pentru cei "duri" - sa devenim mai buni. Dar sa ne multimim macar  cu "sa nu devenim mai rai"...

...si totusi, ma revolta... Ca azi mai sunt oameni care judeca alti oameni de ce si-au schimbat, de exemplu, poza de profil cu steagul Frantei si nu au facut-o cu #Colectiv... Ca INCA in fata terorii evidente care poate sa se intample  maine cu tine sau cu mine, in Romania sau oriunde altundeva, unii care sunt modele de urmat pentru altii, joaca inutilul rol de "Gica contra". Si,in loc sa simta ca orice empatie vine din suflet si face bine, comenteaza o chestiune de cord si nu de cont... Facebook a creat posibilitatea de a-ti schimba extrem de usor poza de profil intr-una in culorile steagului Frantei. Si multi dintre romani, cu siguranta atinsi la cord de ce se intampla in Paris, au ales sa isi schimbe poza de profil. Sunt ei mai putin romani?! I-a durut mai putin ce s-a intamplat in Bucuresti, in 30 octombrie?


Confundam deja cam des si cam mult un spatiu virtual in care TOTI etalam fix ce vrem din vietile noastre cu ceea ce foarte putini oameni pentru fiecare dintre noi ajung sa inteleaga: sufletul nostru. Acolo sunt convinsa ca, dincolo de poza de profil, sunt chestiuni cu adevarat definitorii si infinit mai importante pentru fiinta umana pe care o intruchipam fiecare... Si zau ca asta nu se vede pe Facebook!!!

...ma revolta ipocrizia... Si aia postata pe Facebook cel mai des prin citate din limba engelza, nu scrise macar in a noastra limba romana...


Doare prea tare ce tocmai traim. Ce-ar fi sa ne iertam cu adevarat toti pe toti? Sau macar sa incercam sa ne toleram? Macar durerea?...Macar durerea...

O vină COLECTIVĂ......

Mă doare sufletul cu fiecare om care a ars si apoi s-a stins ... Și încă se mai sting. Și mă uit la cum se aruncă vina în stânga și în dreapta.

Ce nu întelegeți, oameni buni? Tineri care sunteți acum în stradă, oameni maturi care alegeți să dați vina pe toți: pe politicieni, pe institții, pe patroni, pe biserici etc?

În focul acela din vinerea neagră toți am fost o scânteie. TOȚI purtăm vina scrumului ce s-a ales de semeni ai noștri. TOȚI suntem vinovați, scântei mai mari sau mai mici, pentru că NOI am ales oamenii care ne conduc, NOI am trecut nepâsâtori pe lângă nedreptățile pe care le vedem zilnic și alegem să le ignorăm. NOI nu am știut să nu dăm niciodată șpagă sau să facem ceva, un demers firesc și legal, când am aflat despre alții care au ajuns în posturi pe șpagă sau nepotisme și acum ne mirăm că e plină țara de
incompetenți. Că funcționăm fără avize. NOI i-am lăsat să devină pe politicieni monștrii de care azi ne îngrozim. Și nu doar i-am lăsat, I-AM CREAT și acum nu mai știm ce să alegem și confundăm politicianul care ni se pare că ne poate salva cu un discurs emoționant. Dar tot NOI suntem și cei care acum am aflat, părinți fiind, că școlile și grădinițele noastre pot fi oricând capcane ale focului pentru copii noștri. Și ce facem?

...Acum mai avem o capcană în plus de evitat: or să fie atât de mulți profeți mincinoși ce se vor ridica în numele Colectiv, ce și-au creat partide și deja ne învață despre "o altă societate", în care din păcate nici ei nu cred... Să ne ajute Dumnezeu să nu îi lăsăm să profite de vulnerabilitatea imensă care înseamnă zilele astea România...

Cea mai reală schimbare care ne poate salva - POATE SINGURA - vine din noi și se numește RESPONSABILITATE, se numește IMPLICARE în viața de zi cu zi a cartierului în care locuim, a orașului, a țării. Să reînvățăm să iubim țara asta sau  măcar să o respectăm. Să ne amintim să citim mai mult ca să pricepem mai mult ce se întâmplă în jurul nostru sau măcar să scriem corect TOȚI  în limba noastră maternă. Și mâine să nu devenim altfel oi. Sau forme fără fond. 

E plină țara de muncuri de țigară și gunoi aruncat de un seamăn al nostru căruia nu îi pasă. Și de alți n semeni care l-au văzut și au trecut mai departe nepăsători. Și înainte să învățăm să nu mai aruncăm o hârtie mototolită întâmplător, va trebui să învățăm să le ridicăm de jos pe cele deja aruncate.

 Singura noastră șansă e să ne conștientizăm propria vină. Și apoi fiecare în viețile noastre să devenim mai responsabili. Să REACȚIONĂM când ceva nu funcționează în societate, nu să dăm vina pe ALȚII... ALȚII SUNTEM TOT NOI!



SĂ NE AJUTE DUMNEZEU SĂ NE IERTĂM, PENTRU CĂ AM FOST TOȚI NEPĂSĂTORI!!!!

12

12... Au trebuit sa treaca 12 ani ca sa inteleg...

...esti singurul suflet in care imi gasesc linistea,
...esti casa mea si sunt casa ta,
...esti victoria mea de a-mi domoli atatea incapatanari inutile care s-au adunat in anii astia minunati, care au avut in ei toate anotimpurile,
...esti implinirea mea de cand te-am cunoscut si ai fost si in momentele in care nu te-am inteles sau nu m-ai inteles, dar am continuat sa ne iubim...

Acum 12 ani, in ziua nuntii noastre, am crezut in toate zilele frumoase, dar am negat ca vom avea si neimpliniri, si vise frante, si zile ploioase. Azi stiu ca ele fac parte din viata oricarui om si ca, daca esti alaturi cu omul potrivit, poti trece prin ele sau peste ele si apoi sa le zambesti in timp ce le vezi indepartandu-se.

Azi stiu ce n-am stiut atunci: viata e plina de urcusuri si coborasuri, de frumos si de nedrept, dar cand cineva te tine mereu de mana si nu te lasa niciodata sa te indepartezi, viata in doi e cel mai frumos dar pe care il poti trai. Zi de zi.

Te iubesc pana la cer si inapoi! Si iti multumesc ca m-ai iubit nu doar cand am impartit soarele, ci si atunci cand nici eu nu m-as fi iubit!

Eu si cateodata

Câteodată mi-e dor de mine atât de... de mut.

Îmi scriu dorul în amintiri și apoi îl ascult...

Câteodată mi-e dor de mirosul de copilărie, când stăteam suficient de aproape de pământ și de cer deopotrivă, încât să simt totul prin toți porii și atât de firesc! Și azi pot face la fel, dar cu mai mult efort...

Câteodatã mi-e dor de mine. Si e ciudat, oricât de mult imi doresc, uneori nu mã pot simti suficient de mult, de parca as fi superficiala.

Cateodata mi-e dor de ce nu sunt si as fi vrut sa fiu. Sau am crezut ca voi deveni... Sau au crezut altii?!

Si cateodata sunt obosita de tot ce trebuie sau vreau sa imi fie dor. Si atunci pur si simplu ma opresc.

... Dar cel mai placut sufletului e cand ma trezesc si ma bucur de tot  ce e in jurul meu... De tot ce sunt si suntem. Si pret de cateva clipe sunt doar un suflet care zambeste a liniste si a iubire... Pana cand trebuie sa ies din nou in lumea mare, ca sa imi amintesc din nou ce nu am si ce nu sunt. Si atunci iarasi mi-e dor de mine...

Dor

M-am născut din dragoste și am devenit dragoste pentru că asta am văzut mereu în jurul meu. Am căutat întotdeauna partea frumoasă a vieții, pentru că asta am deprins de când mă știu de la părinții mei. Așa că azi, când oamenii îmi spun că anii nu m-au schimbat de loc, nu mă mir. Și nu pentru că am găsit elixirul tinereții. Îmi port cu suflet ușor și împăcat cei 36 de ani și nu doar că nu îi neg, îi rostesc tare și cu zâmbet pe buze de câte ori cineva vrea să le știe numărul. Îmi știu și fiecare rid, e parte din mine la fel ca lumina din ochi. Și recunosc, pe unele încerc să le acopăr cu fard, dar o fac cu măsură și nici nu mă supăr  când nu reușesc. :)

Cu bune si rele, sunt eu și îmi port tot ce însemn zi de zi: sunt copilul născut din dragoste al părinților mei! Si, daca ar fi sa imi doresc cu adevărat ceva cu toată ființa, aș vrea să fiu și mai multă iubire! Și atât, aș vrea să mă împac nu doar cu fiecare rid, ci și cu fiecare om ce mi-a pășit prin viață. Și apoi chiar aș fi doar iubire!

Noi doi

Vară și dimineață, tril de păsărele harnice, miros de cafea și de iarbă proaspăt cosită, mușcate albe în ferestre, prăjitură cu vanilie și ciocolată, mâna ta pe perna mea, sforăit de cățelușă leneșă și mulțumită, un film vechi, trăiri noi și noi doi acasă. Și aici. Și acum.

...și atât de bine!

O lectie despre iubire - Darius Dadoo

Candva, mi s-a oferit cel mai frumos buchet de flori pe care il vazusem pana atunci. Si asa am aflat ca exista un baiat, intr-un chiosc de termopan, undeva in Strand, care face buchete cum doar in poze vazusem pana atunci...

Anii au trecut, Darius a devenit Dadoo si a inflorit in Sibiu din ce in ce mai frumos, apoi in Bucuresti. Si apoi s-a hotarat sa plece, probabil din preaplinul pe care deja il daruise - doar Dumenzeu stie de ce... Dar nu inainte sa ne invete cea mai frumoasa lectie despre iubire... Flori albe in toata tara, chiar si in orase ale altor tari lasate trecatorilor la intamplare, daruite din suflet si cu sufletul la Flowerboy, pentru oricine vrea sa le primeasca... Un gest simplu si atat de frumos! Si recunosc, e prima oara in viata mea cand ofer intelegand ca o fac din drag de flori si de oameni si atat... Si e atat de mult!

E impresionant tot ce a insemnat Darius. Iar zilele acestea, cand i-am mai vazut fiecare floare postata inca o data asa, dintr-o suflare, cu fiecare imagine intelegeam tot mai bine ca pasiunea si dragostea sunt cele care pun talentul unui om in lumina... Cu fiecare cuvant scris despre Darius, am inteles... Probabil ca Darius nu a fost un om, a fost mult mai mult decat atat. Pentru ca a inteles atat de repede si atat de frumos sa puna atat de multa iubire impletita in talentul sau si sa devina un artist desavarsit tocmai prin iubire. Pana acum m-au impresionat mereu toate florile lui! Acum, insa, m-a invatat o lectie despre viata pe care nu vreau sa o uit nicio clipa!

Pret de ceva vreme, am fost in lumea creatorilor de evenimente, cu tot ce inseamna ea. Din dorinta de a vedea mai mult frumos, de a-mi face viata mai dulce - credeam atunci. Am inteles, din pacate, destul de devreme ca si aceasta lume e plina si de oameni invidiosi, de orgolii nemasurate si brusc, tabloul acela perfect, rupt parca din povesti, cu flori si dulciuri, decoruri de vis si lumina calda a celebrarii unui moment de viata superb a inceput sa fie umbrit de tonuri de gri ale rautatilor mai mici sau mai mari dintre cei din culise.

...Si totusi, Darius a reusit sa ii aduca pe toti impreuna. Si totusi, Darius ne-a lasat frumosul si florile albe sa le daruim mai departe, cu dragoste de oameni. A lasat petale albe peste tot...

 .. Si totusi, lumea aceasta a celor care fac tabloul pentru evenimentele din viata noastra este o lume frumoasa. In care lucrezi pana la epuizare. In care satisfactia pe care o ai cand vezi ce ai reusit sa creezi din mainile tale iti sterge toata oboseala. In care un e-mail de multumire din partea clientilor te face sa o iei de la inceput, cu inca si mai mult entuziasm. O lume in care Darius a stralucit si sunt convinsa ca Dadoo va straluci mai departe, la cat de multe suflete frumoase are si va avea mereu in jurul lui.

Azi  Darius mi-a reamintit ca trebuie sa iubesti oamenii, mai presus de orice... Si am pus in buchetul acela pe care l-am lasat apoi pe o banca, tot dragul de frumos, de flori si de oameni si promisiunea ca voi crede si mai mult in ei si in mine...

Drag de vara

Iarasi alerg spre raspunsuri si gasesc tot mai multe intrebari. Dar nu asta facem toti, mereu si mereu?

Azi ma opresc din alergare si "doar" traiesc...

Si totusi, noi suntem arhitectii propriei noastre vieti. Si nu pentru ca de noi depinde totul - din fericire sau deseori din pacate lucrurile nu stau asa. Dar felul in care privim orice sau pe oricine din viata noastra depinde doar de noi. Si aici, cred eu, sta taina unei vieti frumoase: sa primesti orice zi cu drag si dragoste de viata, sa gasesti in orice situatie acea parte plina a paharului si sa o savurezi cu zambet pe buze si in suflet, indiferent cat gol ramane in pahar. Atat. E de ajuns. Iar acum, ca e vara, cu soare si miros de vacanta de vara, de timp de facut amintiri, e si mai simplu sa culegi frumosul si sa il porti cu tine oriunde te duc pasii. Chiar si la birou, daca deschid geamul, ignor bulevardul zgomotos si inchid ochii, pot sa aud vara petrecandu-se afara. Si gandul ma poarta la tot ce mi-a fost frumos si drag in toate verile vietii mele. Si mai ales la ce este in cea care se intampla. 

...Se intampla sa fie iarasi vara. Sa ne fie de bine! 

Prima vara :)

... Am atatea trairi care se vor a fi scrise si atat de putine cuvinte sa le descriu... Si cred, in acele momente, oricat de mult imi place sa las urme cu scrisul meu, iarasi si iarasi, ca nimic din ceea ce e frumos si drag sufletului nu incape in cuvinte. Nu suntem capabili sa redam niciodata in esenta tot ce sufletul atat de frumos stie sa inalte... Si, cu cat imi simt firea tot mai plina de lumina, cu atat mai greu este sa-mi redau trairile prin niste simple caractere scrise intr-un colt de lume. Si totusi, incerc sa impart aceste trairi scriind pentru oricine vrea sa citeasca. Si totusi, as vrea cu scrisul meu, cand mai rar, cand mai des, sa pot sa transmit celor ce se opresc sa ma citeasca macar o farama de bun si frumos... 

Mi-e sete de primavara si o simt cum se apropie. Si ma incearca toate trairile acestea de liniste si asteptare cuminte, rece-cald si extaz cand soarele se hotaraste sa ne priveasca drept in crestete, readucere aminte ca inca e iarna cand norii sau ploaia ne aleg. Si de simplu. Totul e colorat in tonuri de pamant si cer. Nici iarba inca nu si-a adus aminte sa inverzeasca. Vezi rar, prin curti mai norocoase, ghiocei stingheri, ce isi rad in sine ca se stiu frumosi si priviti de toata lumea, chiar daca par timizi si gingasi, plecandu-si clopoteii alene, de parca, daca ne-am intalni privirile, te astepti sa ii vezi inrosind :)

Te-astept, luna lui marte, abia te astept!