19

...atâția ani ne unesc... Intr-o zi de 20 octombrie,  in urma cu 19 ani, intalneam omul care m-a schimbat din temelie si care m-a invatat tot ce sunt si ce simt de atunci si pana azi... Ne uneste deja o viata de om si fix jumatate din viata mea, mi-ai stiut si ti-am invatat pe de rost si bucuria si lacrima.  Pentru ca, da, am trait deja impreuna mai mult decat am trait cu parintii mei, am crescut si ne-am maturizat si fluturii de atunci din stomac au devenit cea mai frumoasa poveste de dragoste a vietii mele, apoi o casnicie pe care o doresc tuturor si o prietenie care ne uneste cu fiecare zi mai mult. Iubirea mea si prietenul cel mai bun sunt unul si acelasi om, iar de azi pasim spre al douazecelea an impreuna.

Fie sa urmeze cat mai multi, sa fim sanatosi si sa ne iubim la fel de frumos, de adevarat cum o facem azi! Pentru ca atunci a inceput povestea nostra, dar AZI ne iubim cel mai frumos si MAINE stiu sigur ca o vom face la fel de frumos si inca o zi.

Fie sa-ti fie viata doar iubire, suflet pereche cu al meu! Si multumesc in toate felurile!

Ecclesia domestica

Racoare de inceput de toamna, mancare cu iz frantuzesc si amintiri din copilarie, albul si lumina de acasa, linistea dintre noi, prajitura de ciocolata, Tobacco Vanille, sunet de catel dormind linistita, un film de dragoste si viata vazut in tihnă, flori de toamna si aer de vară si asteptarea dulce a unui maine inca si mai implinit...

Cuvintele au sens, chiar insirate simplu, atunci cand sensul vine dinauntrul nostru si e menit sa trezeasca simtirea unei zile simple, pe care o vezi perfecta doar tu si eu, pentru totdeauna... 

Ganduri, randuri...

Intotdeaua am stiut ca scrisul ma va ajuta. Ma va ajuta sa adun ganduri, sa daruiesc randuri. Ma va ajuta sa ii pot ajuta pe altii pe care scrisul meu poate ii va motiva ori alina sau macar bine-dispune pret de cateva pagini. Dar pana acum nu am inteles de ce am facut-o, doar am simtit sa o fac. Pentru ca am scris cumva instinctiv, dar fara un fir bine determinat, am scris cu drag dintotdeauna, insa nu am avut mai mult decat placerea de cateva minute de a transmite o stare de moment. O placere dulce, dar oarecum sfaramitata. Acum, insa, am inteles de ce am exersat fara sa vreau, am inteles pentru ce m-am pregatit fara sa stiu...

As vrea cumva sa le multumesc celor care mi-au urmarit postarile, pentru ca incurajarile lor mi-au prins bine sa continui si sa incep acum ceea ce va deveni intr-o zi o carte a mea. Nu am vrut si nici nu voi dori vreodata - cred - sa transform pasiunea mea pentru scris in ceva comercial.  O voi face tot pentru accelasi motiv pe care l-am anuntat acum cativa ani, prin chiar titlul blogului: natural, in ritmul meu si pentru ca asa simt. Doar ca azi simt sa o fac cu un dor strans in mine de cel putin 10 ani si o gramada de visuri frante si lacrimi, azi transformate in surasuri si o asteptare care cu siguranta ca va avea de aceasta data finalul dorit, asteptat, adorat…

Acum stiu...

Mykonos - despre alb, albastru si mori de vant

Ziua a cincea in Mykonos mi-a adus asezarea aceea care te indeamna sa iti pui toate simtirile cumva in ordine si sa le faci amintiri...

In dimineata asta linistita si vantul s-a hotarat sa ne lase sa ne bucuram de tot ce am descoperit aici asa, pe indelete si a incetat sa mai bata cu atata inversunare. Este prima zi in care si noi am ales sa ne oprim putin, sa tragem aer si sa lasam goana spre a descoperi locuri si trairi noi, ca sa putem simti mai bine si mai firesc Mykonosul.

 De pe terasa hotelului unde am luat in fiecare zi micul dejun, Mykonosul te intampina la prima ora a zilei alb, calm, o mare de frumos si linistit, cu vapoare care vin si pleaca, pescarusi asortati la cladirile imaculate, morile de vant facandu-si datoria de emblema a insulei. Si cu imaginea asta desfasurandu-se inaintea ta n-ai cum sa nu traiesti un sentiment de libertate si liniste pe care n-am crezut ca il vom gasi in orasul despre care se spune ca e raiul petrecerilor fara sfarsit.

Inca de la prima impresie, am inteles si cred din ce in ce mai mult ca am ajuns intr-un loc al relaxarii, in felul in care isi doreste fiecare. Cu oameni frumosi de toate felurile, degajati, la unii - nu putini - frumusetea se traduce prin felul in care isi poarta trupul si hainele, la altii - nu putini - frumusetea vine din felul in care privesc viata. Sunt oameni din toate colturile lumii si aici, odata ce intalnesti ospitalitatea grecilor si infinita varietate de moduri de a te distra, parca tuturor ne cad mastile din viata reala si devenim fix ce simtim sa fim. Si contrazic clar si profund ideea ca Mykonos este doar despre distractii si desfrau. Daca nu asta cauti, nimeni nu te va face sa observi decat eventual locuri in care muzica e la maxim si lumea se distreaza zgomotos, dar frumos sau cel mult oameni care se iubesc tinandu-se de mana sau uitandu-se ochi in ochi, indiferent de gen. Iar cand este despre iubire sau pasiune, eu zic sa arunce primul piatra cel ce detine adevarul absolut despre ce e rau si ce e bine! 

Mykonos este despre a descoperi Grecia pe stradute imbibate in arome fine, cu cladiri imaculate si pietre slefuite impecabil, e despre iubire si curat, despre albastrul mării si morile de vant, despre ospitalitatea greceasca, rafinament si traditie culinara, arta si artisti care se exprima in colectii unice de obiecte de luat si dus acasa, despre muzica de pian sau de club, vechi si nou, plimbari pe malul mării si un pahar de vin pe o terasa la un pas de valurile care te stropesc din cand in cand, despre nopti albe si zile insorite, despre piele arsa de soare si imbaiata de vant, despre apa limpede si albastra, putin mai rece in zilele cu vant, prietenoasa in secunda doi in care vantul s-a oprit pret de cateva ore. Mykonos este despre fiecare dintre noi atunci cand vrem sa ne gasim linistea si sa descoperim un fel de rai pe pamant. Asa cum il traduce fiecare.

Daca ma intreaba cineva ce nu mi-a placut in Mykonos, o sa ii raspund ca nu e un loc perfect, pentru simplul motiv ca este pe Pamant si aici nimeni si nimic nu este perfect. Dar are atata frumos si special in el, incat merita, scump si imperfect cum e, sa il savurezi macar o data intr-o viata de om! Merita!

...mai sunt doua zile in care sa mai gustam din insula asta cu atata frumos si viata in ea! Abia astept, dar pana atunci mai stau sa savurez din privelistea asta care iti taie rasuflarea dimineata la prima ora, pentru ca la apus sa fie mai mult decat poti scrie in niste simple cuvinte...

P.S.: Am scris randurile de mai sus in timp ce ma lasam coplesita de frumusetile insulei grecesti. Ne-am intors acasa de cateva zile si amintirile capata culori tot mai puternice de albastru si lumina, apus pe mare si mori de vant. A fost superb, la fel cum este si intoarcerea la lumea noastra acasa.

Despre când m-am trădat și apoi te-am iertat

In viata oricarui om, inevitabil, se intampla sa ajungem sa ne punem prea multa speranta in cineva si sa sfarsim prin a fi dezamagiti. Si atunci egoul nostru se hraneste cu acea dezamagire direct proportional cu cat de apropiata ne era fiinta ce ne-a inselat asteptarile. Mi-a luat ani de zile sa inteleg ca absolut niciodata nu e celalalt de vina pentru portia de amar pe care ti-o serveste. Singurul vinovat esti tu, acela care ai crezut in ceva sau cineva ce iti este exterior si cumva ti-ai mutat in el asteptarile tale. Uitand ca sunt doar ale tale.

Si asa pierdem prieteni, pierdem iubiri, pierdem timp pretios cu dureri care n-au niciun sens pentru simplul fapt ca nu sunt ale noastre si nici nu au fost vreodata.

De ce sa te dezamageasca cineva care nu a fost niciodata in mintea si in sufletul tau? E o utopie pe care o perpetuam la nesfarsit pana se produce acel declic care ne trezeste cumva la realitate. Nu te-a dezamagit nimeni, doar ca ai luat totul prea personal. Prea ai crezut ca te identifici cu o persoana care nu a trait si nu poate trai in proportie de 100% in mintea ta, ca sa vada la fel, sa il doara la fel. Si ajungi astfel sa traduci mot-a-mot o traire a altuia, cu un alt bagaj sentimental si mental. Evident ca traducerea nu e niciodata fidela, autorul si traducatorul n-au invatat aceeasi limba si nici nu stiu aceleasi reguli gramaticale ale mintii...

Si atunci inveti ca totul este despre iertare si iertarea incepe prin a fi mai ingaduitor cu tine in a intelege ca nimic din ceea ce face o alta persoana nu are legatura cu tine, ci cu persoana in cauza. Ca asa cum tu traduci intr-un fel unic o atitudine a altuia, la fel si altul are propria traire vizavi de atitudinea ta. Atunci cand e vorba de trairi, fiecare si le are pe ale sale si nimeni nu le vede limpede pe ale celuilalt. Oricat de mult te-ar iubi sau l-ai iubi pe celalalt, nici macar iubirea nu poate traduce fidel trairea celuilalt. 

...Locuim cel mai mult in mintea noastra si de acolo vine confortul sau discomfortul pe care il resimtim si il numim dezamagirea fata de celalalt. In realitate, la fel poate ca si fericirea, si dezamagirea este o traire prea intima ca sa o inteleaga altcineva decat noi insine, fiecare pentru el. Si atunci, nu e pacat sa ne amaram si sa ne indepartam de fiinte dragi doar pentru ca am ales singuri o subtitrare proasta sau cel mult aproximativa?

Iunie si-o noapte si ceva

Azi simt sa scriu despre cele mai frumoase necuvinte si scriindu-le sa le pot retrai oricand prin aceste cateva randuri si un val intreg de sentimente. Sunt sentimentele acelea, cele mai sincere si mai de nedescris, de nedescris de simple. Ai vrea sa le poti inchide cumva pentru mai tarziu, dar nu ai cum. Si atunci, constienta de intensitatea clipei, alegi sa o traiesti pur si simplu si sa te abandonezi ei, promitandu-ti sa o poti readuce in viata ta intr-o zi, cand iti vei dori iar... Poate chiar maine?

 ... Noapte de iunie, dor de vara astamparat de un roz pufos si lumini de toate felurile, povesti despre noi ieri si maine, flori de soc si de noroc, muzica lasata in surdina, linistea calda din jurul nostru, jocul despre vacanta de acasa, iubire cata-n luna si-n stelele noastre, cu tot cerul senin uitandu-se la noi, steaua mea de la tine, noaptea noastra de la viata - nepretuit cadou: suntem doi norocosi!

De ziua ta, Sarah

   Au trecut 10 ani de cand, zi de zi, am invatat sa culegem zambete si cea mai sincera dragoste din lume de la sufletelul caruia ii spunem Sarah. Cu doi ochi de margea, un botic turtit si o explozie de blanita, asa e micul nostru leu. Ne insoteste fidela din primul minut al zilei - bine, de cand se trezeste, pentru ca trebuie sa recunoastem ca e cea mai somnoroasa dintre noi - si e cea mai fericita cand ramanem toti trei acasa, daca se poate fără sa iesim din casa nici pret de o secunda! Pentru ca, da, Sarah nu e dintre acei catei ce se numesc normali si se bucura de cate ori vad lesa - semnul incontestabil ca urmeaza o plimbareala. Efectul lesei in cazul nostru este fix pe dos: se face ca nu o vede si o ia asa, incet, spre o parte a casei care ii ofera un colt in care sa stea cu spatele la tot ce se intampla in directia lesei. Iar cel dintre noi care nu o ameninta cu o plimbare chinuitoare, se alege de cele mai multe ori cu o portie zdravana de dragalasenie. Caci din dorinta ei de a convinge ca nu e nevoie sa plece nimeni afara, iti sare in brate si se cuibărese cat mai aproape de tine, doar sa nu o lasi sa plece in chinuitoarea plimbareala de maxim 10 istovitoare minute.


   Daca tot am inceput sa o descriu, cu siguranta ca nu ar trebui sa pierd din vedere si trebuie sa accept un adevar incontestabil despre Sarah: nu ii plac animalele, in general, cateii in special. Singura forma prin care se manifesta fata de semenii sai, indiferent de marimea si gradul de simpatie pe care si-l manifesta fata de ea, se descrie dupa urmatorul scenariu: oooorice catel care indrazneste sa aiba un contact vizual direct cu ea sfarseste prin a primi un bot turtit - al ei - in botul de orice fel si forma al victimei. Scurt, precis si umilitor, pentru ca ea are o pozitie dominanta, se uita fix in fata celui care primeste tratamentul descris si , cand privirile se intalnesc, actioneaza cam ca un berbec. Un fel de impunsatura care nu cred sa fie dureroasa pe cat e de neastaptata, pentru ca inevitabil catelul din fata ei ramane pret de cateva secunde pur si simplu uimit - si, da, il inteleg... Oricat ne-am chinuit timp de 10 ani sa o imprietenim cu orice catel, n-am reusit decat cel mult sa nu il impunga... 

   Dar cu noi Sarah e izvor nesecat de iubire, cred ca a pastrat-o toata pentru noi si de aceea nu a mai fost generoasa cu nimeni altcineva, pentru ca pe noi ne incarca de energie, de dragalasenie si de zambete culese zilnic, in doze mari, prin toate poznele si mutrisoarele ei, prin iubirea ce ti-o da asa, sa te inunde din senin cu o privire galesa, prin fiecare sforait profund care starneste cel putin un zambet - caci, da, orice catel care se respecta si are nasul turtit, oricat de fitos pare cand il zaresti pe strada, sforaie profund in intimitatea lui, credeti-ma!

   In fiecare zi, indiferent cat a timp a ramas singura acasa, te intampina cu toata bucuria din lume si doar somnul profund o mai face uneori sa nu fie pe faza din clipa in care intri pe usa, insa imediat ce se trezeste, se intinde lenesa cu ochii carpiti inca de somn, coada incepe sa o tradeze ca e cea mai fericita ca ai ajuns la ea!  

   La multi ani, suflet plin de noi si de prea bun! Sa ne fii inca pentru multa vreme prilej de a invata ce inseamna iubirea neconditionata, increderea totala si despre jocul de-a cum poate un suflet sa ramana sincer si devotat zi de zi! 

10 martie...

...și a mai trecut un an... și tot nu am să uit nimic din ce mă leagă de tine, scumpa mea bunică...

Pe cât de mult îmi lipsești de câte ori te caut prin amintiri, pe atât de vie este dragostea ce mi-ai purtat-o.

Și iarăși îți mulțumesc pentru toate momentele copilăriei mele pe care le-ai vegheat și le-ai dojenit, și zâmbesc printre lacrimi la reamintirea lor, cu tot sufletul meu de nepoata ta...

Henciumpeci, pufarine, ceai de măceșe, miros de tei și ferestre deschise, răcoare de vară,  mâinile tale cu urme de la munca de o viață ce le-a făcut cele mai fine mâini, ...și o fetiță fericită :)




Să-ți fie drumul doar lumină!...

De dragobete și de drag :)

Final de #rezist

In zilele acestea extrem de tensionate pentru Romania, am citit si rascitit texte de lege si de fiecare data am ajuns la aceeasi concluzie: incredibil de controversata ordonanta cu numarul fatidic este perfect legala... Mai mult, voia sa corecteze ceea ce altii au ignorat.

Zilele astea am fost in Bucuresti si am un singur mare regret. Mi-am respectat mai mult prietenii aflati in strada decat principiul care imi spunea sa urlu ca nu e corect ceea ce cred ei. Si am tacut. Trebuia poate sa fiu si eu la Cotroceni, acolo unde parintii nostri au inteles mai mult decat generatia din care fac parte. Cu multe scoli si prea putina educatie civica. Au citit titluri si s-au oprit din citit... Emotia strazii si toate acele poze si momente incredibil de emotionante m-au facut sa tac. Dar nu m-au impiedicat sa gandesc si sa incerc sa inteleg ce se intampla in tara mea. In tara mea e in sfarsit liniste in noapte asta, dar zgomotul facut de ei ma face inca sa ma intreb, e atat de usor, totusi, sa distragi o tara intreaga de la problemele reale?

Ro...mânia...

Ma uit la voi, romanii mei, si vreau sa inteleg ce vreti. Mi-e drag sa va vad, spontani sau nu, dar frumosi in strada, cu mesaje destepte si spirituale, ma intristeaza injuraturile tot ale voastre, ma uit cu drag la pozele cu copiii vostri pe care ii tineti de mana, frumosi si fragezi, si recunosc ca imi e teama ca ii expuneti, totusi, prea mult. Dar sunt ai vostri... Ma emotionez cand aud ca-mi cantati imnul, as iesi si eu cu voi in strada sa-l cantam impreuna, dar iarasi ma intreb, ce faceti acolo? Imi vad prietenii de acasa, din Sibiu, cum seara de seara marsaluiesc prin tot orasul. Le citesc comentariile pe Facebook, cum ca sunt tot mai multi, ca si-au reintalnit in strada prieteni sau cunostinte pe care nu i-au mai vazut de ani de zile, le inteleg entuziasmul - si mie imi e dor de voi. Si eu vreau sa simt acea reintalnire, sunt convinsa ca este o stare incredibila, v-am vazut cantand un cantec pe care il port in suflet de cand ma stiu ”Acolo este tara mea”. Vad prietenii imprastiati prin toata lumea cum va share-uiesc frumosul cantec, vad ca sunteti multi cei care nu mai locuiti de ani de zile in tara noastra, a tuturor romanilor, dar care rezonati cu emotia din strada, rezonati si cu revolta din strada. Dar iarasi va intreb: ce vreti mai departe? Si e o intrebare pe care o pun din tot sufletul, fara nicio alta intentie decat de a va asculta raspunsul. Emotiile sunt mari in aceste zile, sloganurile multe dintre ele sunt cele mai frumoase pe care le-am vazut vreodata. Dar mai departe, ce facem? Ce facem cu Romania noastra?