Sweet december song

Yes! Iarăși e perioada aceea din an  cea mai caldă dintre toate, pentru că e despre suflete și despre lumină. Nu are nicio importanță că afară e frig, iar dacă ar vrea să ningă puțin, măcar puțin, ar fi perfect! Bine, puțin mai mult și cu fulgi așa, ca de poveste, pe care să ii privesc când de după fereastră, de lângă șemineul ce a prins, in sfârșit, viață și acum nu-și mai incape in piele de cât de aprins e, când de afară, să ii privesc cum cad leneși, să mi se așeze cuminți in palmă, apoi să imi intre in suflet ca să rămână acolo până când primăvara mă va incălzi și mă va face să visez la cerul de vară...

Au inceput și colindele și toate cântecele mele dragi de iarnă să mă incânte, cum doar ele știu! Și o știu atât de bine, de parcă le aud intâia oară și-au fost mereu cu mine in același timp, ca intr-o tainică joacă de-a indrăgosteala! 

Imi sunt dragi toate decorurile de Crăciun, toți oamenii care au inceput să colinde orașul in căutarea cadourilor perfecte pentru cei dragi ai lor,  orașul acesta al meu, târgul de Crăciun cu aromele lui fix din povestea de Crăciun - deși, recunosc, incă nici nu l-am gustat anul acesta, poate pentru că ni se pare că ni se cuvine și uităm ce bine e cu el și ce gol ar rămâne in lipsa lui. 

Perioada aceasta e o stare, nu e doar o inșiruire de zile. O stare de așezare, inainte să incepem iar, chiar din noaptea dintre ani, să ne facem planuri pentru mâine. O stare plăcută și așteptată, de fiecare dată așteptată, pentru că ne vorbește despre a dărui celor dragi timp și bucăți din ce avem mai bun in noi, impachetate sub formă de daruri ce vor fi așezate frumos sub bradul de Crăciun...

Culoare

Ciocolată și scorțișoară, pături pufoase și focul din șemineu, muzică de ascultat in surdină, frunze colorate, soare cu dinți și albastrul cerului tot al meu, ceai și atmosferă numai bună de citit ce-ți cere sufletul, plimbări zgribulite, dar incă plăcute, aniversări despre noi și planuri despre trei - asta e culoarea toamnei mele!

Un strop de nostalgie

...Încet, încet vara ne lasă să o trăim doar cu sufletul... Cu bune și cu rele - dar mai mult cu bune :), parcă deja o privesc cu nostalgie, din prima zi de lucru, de la biroul meu plin acum cu dosare de reluat sau de inceput...

Și iarăși mă incearcă un sentiment de liniște și de așezare - Doamne, ce-l mai iubesc! Și iarăși mă uit in jur cum copacii se colorează ușor, vântul adie tot mai prietenos, cerul capătă nuanța mea preferată de albastru. Negreșit, anotimpul meu preferat rămâne inceputul de toamnă! In fiecare an, in perioada aceasta, ajung iar și iar la aceeași concluzie. Iar colțul meu preferat din lume, oricât descopăr in fiecare vară că există locuri superbe pe acest Pământ, e tot acasă. Și mai ales primele zile când te intorci acasă, după ce ai colindat alte meleaguri. Atunci "acasă" e și mai dulce, e redescoperit și retrăit, e emoția ta lăsată acolo și reluată, sunt zilele ce au trecut și cele ce vor veni, sunt vise și visuri implinite și pe cale să se implinească. Acasă nu e un loc anume, e o stare, doar că la mine coincide cu locul, cu orașul, cu oamenii dragi care ne inconjoară, cu noi incă doi, dar cumva deja trei, cu cartea lăsată acasă să ii savurez tot acolo sfârșitul...

Ieri am privit un stol de păsări care iși luau rămas-bun ca să plece spre țări calde, pentru iarna ce va urma. Le-am ascultat foșnetul care suna atât de linștitor, le-am mulțumit in gând și că au venit, și că vor reveni și le-am mai mulțumit că m-au lăsat să le urmăresc cu privirea, pe cerul de toamnă și un apus de soare minunat, până nu s-au mai zărit... 

E ceva trist și liniștitor in ce lași și ce iei cu tine din orice vară sau din orice anotimp. O nostalgie dintotdeauna, care durează pentru totdeauna, la fel ca amintirile dragi, pe care le porți cu tine oriunde și oricând, pentru toată viața care ți se intâmplă câteodată intr-o secundă și durează in sufletul tău mai apoi cât vrei tu și uneori incă o secundă...

Fake-news sau fake-life...

In ultimele zile, mi-a tot apărut pe Facebook, ca un lait-motiv, o poză care voia să ne lumineze despre cât de ignorantă este o doamnă ce se află intr-o funcție publică importantă in România. Nu contează cine. Nu sunt mare fan al respectivei, dar prea mi-a apărut de multe ori, share-uită de diverși prieteni aflați in diverse părți ale țării și chiar dincolo de ea, așa că mi-am luat fix 5 minute din timpul meu ca să incerc să verific dacă poza in cauză există. Evident că era trucată... 

Stau să mă intreb, totuși, cei care fac asta și apoi site-uri și pagini devenite pentru unii adevărate surse de informare, cu rol de a distribui masiv aceste fake-news, cam cât de mult se bazează pe faptul că suntem puțini cei care luăm cu rezervă o simplă postare? Practic toate asemenea site-uri și pagini de știri, care dau cu bună-știință drumul știrilor false se bazează pe ignoranța propriilor cititori și aleg să ii prostească - n-am de ce să caut un cuvânt mai puțin dur - pur și simplu in față. Adică iși subapreciază proprii cititori sau urmăritori, in numele cui? 

... e tare trist ce se intâmplă cu lumea aceasta. E tare trist să vezi cum o glumă menită să murdărească imaginea unei persoane publice din țara noastră e mai răspândită decât o realizare a aceleiași persoane, deși acea realizare face bine tuturor, in timp ce stirea falsă rămâne tot falsă... Cum femei preferă să creadă despre alte femei că sunt proaste și să râdă a ignoranță, negândindu-se nici pentru o secundă că poate mâine se vor afla, nedrept, in locul lor și alții vor râde tot nedrept de ele sau de fiicele lor. N-am ințeles niciodată feminismul dus la extremă. N-am fost și nu voi fi o militantă a drepturilor femeilor inainte de a fi o militantă a drepturilor Omului. Dar stau și mă intreb, in ce lume superficială trăim, dacă am ajuns să ne bucurăm de o poză trucată și să o considerăm etalon pentru imaginea unei persoane? De ce ne revărsăm pe politicienii "ceilalți", in care nu credem, atâta ură fără sens, care ne otrăvește propria persoană și ne intunecă judecata? Pentru ce? Sau pentru cine?😔

Magica mea asteptare :)

Am învățat cândva să cred în magie. La început mi-a fost greu, după o viață de gândire rațională, când dacă ceva nu era logic mi se părea că nu are sens. Apoi, destinul mi-a oferit o experiență diametral opusă și m-a invitat să îmi ascult doar intuiția. M-am simțit ca și când încerci să mergi pe sfoară pentru o vreme, dar treptat m-am lăsat condusă de intuiție și curând am deprins o altă lecție despre viață: atunci când crezi in tine orice vei dori se vei deveni. Nici măcar nu îți vei da seama când se produce schimbarea, chiar dacă drumul spre a te schimba îți pare de multe ori foarte greu, pe alocuri imposibil. E suficient să continui să crezi și la un moment dat tot ce făceai mecanic devine reflex. E cam ca și când înveți să conduci o mașină. La început toate regulile și toate gesturile pe care trebuie să le faci te copleșesc, pentru ca într-o zi să o faci din automatism și să ți se pară cel mai firesc lucru, de parcă mașina a devenit o prelungire a propriei persoane.

Și, după cele două experiențe atât de diferite, mi-am dorit să ating ce mi se pare încă și acum că este acea stare în care ești fericit cu tine și alegerile tale, sincer și complet, indiferent dacă ele vin din rațiune sau din intuiție: să mă simt în echilibru. Pasul acesta a fost cumva cel mai greu, pentru că am reușit - și nici nu mi-am propus - să îl fac doar pentru că așa mi-am dorit, ci a trebuit să îl las să vină firesc, pe o așezare a lucrurilor și a oamenilor din jurul meu și, mai presus de orice pentru mine, pe propria-mi așezare, pe propria-mi împăcare cu mine. Dar a venit și a rămas cu mine, dintr-o zi de toamnă pe care nu știu să o numesc exact, însă sufletul meu o știe...

Poate că asta stă în firea lucrurilor, să treci prin încercări și stări sufletești care te răscolesc pentru o vreme din temelie, pentru ca apoi să lași totul în voia vieții, să te trezești într-o zi și să te simți în echilibru... Poate că este nevoie de o maturitate dată nu de anii care trec prin tine inevitabil, ci aceea care vine din întoarcerea ta spre tine, pe care să o conștientizezi, să o ajuți un timp și apoi să îți lași sinele în pace, să simtă ce o vrea...

Toate astea au început în ziua în care mi-am permis să cred în magie. Așa că mi-am adus aminte astăzi de ceea ce spunea Einstein:

"Îți poți trăi viața doar în două moduri:

să crezi că nu există magie sau să crezi că totul e magie."

...iar azi, mai mult ca oricând, aștept o altă magie, pe cea mai frumoasă dintre toate și știu, în mod rațional, că ea se va petrece curând...