Am clipit de două ori și vara a devenit o poveste...
M-am trezit ca de obicei devreme, să-mi împart cafeaua cu mine și să văd cum prima zi de septembrie își începe lumina și foșnetul. Miroase a toamnă acum și de câteva dimineți, chiar dacă miezul zilei e încă al verii și le zâmbesc din azi dimineților toride care au fost uneori prea calde, iar eu le îmbrățișam știind că nu vor fi prea multe.
Mâine începe pentru Ilinca ultimul an de grădiniță și las acum această toamnă ca să îmi aduc aminte cum parcă ieri a început grupa mică și eram toată doar emoție și lacrimi de îngrijorare și bucurie pentru cum va fi. A fost minunat până acum și sigur va fi și în acest ultim an! Dar gândindu-mă la ea, așa mult mă doare cum trece de repede timpul! Cumva, doar când o țin în brațe și mi se cuibărește toată să-mi stea cât mai aproape mai simt că e bebele meu mic și dulce. Dar știu că și atât e încă mult!
E cerul de albastrul toamnei, începe să se lumineze și miroase aerul a munți.
A fost odată ca niciodată o vară ce părea la început de iulie că nu se va sfârși. Am adunat alte și alte zile și seri cu prietenii sau in trei pline de povești și jocuri, râsete și bucurii. Am colindat iar prin locuri neștiute până acum, am fost arși de soare si scăldați de mări, ne-am revăzut cu prieteni dragi și ne-am făcut prieteni noi și zilele lungi de vară au părut încă și mai lungi!
E ultima noastră zi din vacanța mare.
E toamnă si e totuși încă vară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu