...asa spune o veche zicala din urbea mea natala...
Azi locuiesc in Sibiu, dar inca mai locuiesc uneori, in visele copilariei, in Lugojul meu. Si azi sunt nostalgica...
Copilaria imi este cea mai de pret comoara, pe care o port cu mine peste tot si a carei amintire ma face mereu sa constientizez ce frumoasa e viata! Iar printre darurile cele mai frumoase ale copilariei Lugojul e "fruncea". Acolo au ramas primii mei pasi, acolo l-am descoperit pe Mos Craciun, care mi se parea ca seamana izbitor cu tata si despre care i-am spus mamei, pe furisi, ca are pantofii lui. Tin minte ca eram tare confuza, gandindu-ma ca Mos Craciun nu poate sa fure. Acolo l-am pandit si pe iepuras si multa vreme am cautat prin casa vreun indiciu despre cum o fi intrat in camera mea, pentru ca darurile le-am gasit, dar pe iepuras nu am izbutit sa il vad. In Lugoj am invatat sa am prieteni, am mers la "gradi" si dupa cateva zile "epuizante" am ajuns la concluzia ca vreau si eu cateva zile libere. Mare mi-a fost dezamagirea cand ai mei mi-au spus ca la gradinita nu iti poti lua zile libere, ca asta se va intampla doar cand voi munci, pana atunci ma pot multumi doar cu vacantele, pe care nu mi le pot programa singura.
In Lugoj am stiut pentru prima oara ce inseamna "acasa", m-am simtit iubita, rasfatata, protejata, de ai mei, de Mama Ana si de nenea Joldes, oamenii care mi-au vegheat cu caldura copilaria. Si fara de care nu credeam ca voi invata vreodata sa traiesc. Dar viata m-a dus pe alte meleaguri, pe care acum le simt "acasa", dar cand imi inchipui cea mai sincera perioada din viata unui om, Lugojul e leaganul sufletului meu de copil.
Intorcandu-ma peste ani in locul in care am vazut pentru prima oara lumea , am gasit un mic orasel, mult mai mic decat in amintirile mele. Parcul in care ma jucam, strada pe care am stat, gradinita, scoala, tot orasul l-am vazut altfel, de parca, spalat de Timis, orasul intrase la apa. Dar farmecul lui, maretia din visul copilariei a ramas si va dainui peste ani in ochii mei de copil.
Traind in primii ani ai vietii mele la un pas de Timis, mi-a ramas pentru totdeauna, ca un instinct primar, nevoia de apa curgatoare. In nimic din natura nu imi gasesc linistea ca atunci cand aud un rau in preajma-mi.
Am parasit orasul natal de mai bine de 15 ani, dar am ramas acolo si am luat cu mine o parte din el. Pentru ca exista locuri si fapturi sortite uitarii, dar sunt si locuri si fiinte binecuvantate, in care te doresti invesnicit.
Azi locuiesc in Sibiu, dar inca mai locuiesc uneori, in visele copilariei, in Lugojul meu. Si azi sunt nostalgica...
Copilaria imi este cea mai de pret comoara, pe care o port cu mine peste tot si a carei amintire ma face mereu sa constientizez ce frumoasa e viata! Iar printre darurile cele mai frumoase ale copilariei Lugojul e "fruncea". Acolo au ramas primii mei pasi, acolo l-am descoperit pe Mos Craciun, care mi se parea ca seamana izbitor cu tata si despre care i-am spus mamei, pe furisi, ca are pantofii lui. Tin minte ca eram tare confuza, gandindu-ma ca Mos Craciun nu poate sa fure. Acolo l-am pandit si pe iepuras si multa vreme am cautat prin casa vreun indiciu despre cum o fi intrat in camera mea, pentru ca darurile le-am gasit, dar pe iepuras nu am izbutit sa il vad. In Lugoj am invatat sa am prieteni, am mers la "gradi" si dupa cateva zile "epuizante" am ajuns la concluzia ca vreau si eu cateva zile libere. Mare mi-a fost dezamagirea cand ai mei mi-au spus ca la gradinita nu iti poti lua zile libere, ca asta se va intampla doar cand voi munci, pana atunci ma pot multumi doar cu vacantele, pe care nu mi le pot programa singura.
In Lugoj am stiut pentru prima oara ce inseamna "acasa", m-am simtit iubita, rasfatata, protejata, de ai mei, de Mama Ana si de nenea Joldes, oamenii care mi-au vegheat cu caldura copilaria. Si fara de care nu credeam ca voi invata vreodata sa traiesc. Dar viata m-a dus pe alte meleaguri, pe care acum le simt "acasa", dar cand imi inchipui cea mai sincera perioada din viata unui om, Lugojul e leaganul sufletului meu de copil.
Intorcandu-ma peste ani in locul in care am vazut pentru prima oara lumea , am gasit un mic orasel, mult mai mic decat in amintirile mele. Parcul in care ma jucam, strada pe care am stat, gradinita, scoala, tot orasul l-am vazut altfel, de parca, spalat de Timis, orasul intrase la apa. Dar farmecul lui, maretia din visul copilariei a ramas si va dainui peste ani in ochii mei de copil.
Traind in primii ani ai vietii mele la un pas de Timis, mi-a ramas pentru totdeauna, ca un instinct primar, nevoia de apa curgatoare. In nimic din natura nu imi gasesc linistea ca atunci cand aud un rau in preajma-mi.
Am parasit orasul natal de mai bine de 15 ani, dar am ramas acolo si am luat cu mine o parte din el. Pentru ca exista locuri si fapturi sortite uitarii, dar sunt si locuri si fiinte binecuvantate, in care te doresti invesnicit.
4 comentarii:
Oana, foarte fain articolul asta .. bravo!
Multumesc pentru apreciere, Vero.
Frumos..si eu sunt din Lugoj..si am facut faculta la Sibiu..frumoase orase!!..Si eu eram in dilema unde sa raman!! Am ales Lugoj, din cauza nostalgiei; oricum mai fac vizite la Sibiu!!!
Ei, la mine dilema au rezolvat-o ai mei. Eram prea mica pe atunci, iar acum "acasa" inseamna Sibiu, desi voi ramane in suflet lugojana...
Nu am mai intalnit de foarte multa vreme lugojeni, dar e o reala placere.
Trimiteți un comentariu