Cu toate scrierile pe care le-am trait acolo, asa cum le-am postat aici, cu toata incantarea pe care am simtit-o cand am vazut toate aceste frumuseti si minuni, aceasta tara are prea multe lucruri care mi-au displacut. Mizeria predomina peste tot si diminueaza considerabil frumusetea zilelor si noptilor in care am fost un calator prin Egipt. Si e imposibil aproape sa o ignori. Apoi mai este insistenta cu care toti cei de acolo incearca sa isi vanda marfa lor facuta in proportie covarsitoare oriunde altundeva in lume decat la ei, de ei. Am trait constant senzatia ca vreau sa vad ceva facut de ei si, cu parere de rau, pot scrie ca lucrurile lor le-am gasit doar in Muzeul de Egiptologie si in maretia Piramidelor si a Sfinxului. De parca tot ce a fost frumos si impunator si cu adevarat original a fost construit sau lucrat candva, de demult si gata. Si-au epuizat toata energia, toata stiinta, toata frumusetea de care dispuneau... Azi sunt doar o tara din lumea a treia si nimeni nu pare ca vrea sa faca un efort sa iasa din starea de mizerie si de specula in care sunt. Incearca din rasputeri sa vanda marfa proasta, sunt prietenosi la inceput, dar devin agresivi daca nu gasesc in tine un cumparator de chilipiruri, ambalate doar in povesti frumoase, dar mincinoase. In orasele lor (incluzand Cairo) domnesc gunoaiele, un miros specific de condiment care dupa putin timp de cand il percepi devine insuportabil si nu te lasa nicicum in pace. Si il gasesti in hainele pe care le vand, in mancarea pe care o servesc, in aerul pe care il respiri.
Eigptul merita vazut de cei care, ca si mine, au visat toata viata sa vada minunile sale. Insa iti trebuie o doza mare de toleranta fata de partea urata a sa. Incantarea de acolo m-a tinut in primele zile, desi si atunci a fost stirbita de multele probleme pe care le-am intalnit in hotelul ce la prima vedere mi-a taiat respiratia: probleme cu usi ce nu se inchid si sunt reparate rudimentar, pentru ca toate resturile inimente unei asemenea reparatii sa ramana acolo zile in sir, robinete ce raman deschise, oameni ce trebuie sa te serveasca si sa iti faca sejurul cat mai placut, dar care, daca nu primesc un ban, devin de-a dreptul deranjati ca le ceri ceva. Si nu as vrea sa mai amintesc decat in treacat modul la care privesc o femeie, fie si insotita...
Adevarul e ca azi, la doua saptamani dupa intoarcerea mea din Egipt, inca traiesc cu convingerea ca nu as vrea sa ma intorc acolo. Si e prima oara cand plec cu acest gand dintr-un loc pe care am visat sa il vad cu ochii mei... Iar cea mai mare dovada in acest sens a fost reactia mea cand, ajunsa acasa, dupa un drum Bucuresti - Sibiu in care doar am dormit - gratie zborului stresant pe parcursul caruia nu am reusit decat sa stau incordata -, ajungand pe o strada din cartier si trezita fiind din somn, am exclamat, natural : "Doamne, ce frumoasa e str. Semaforului!" (o strada banala dealtfel, pe care pana in acel moment niciodata nu m-am gandit sa o cataloghez altfel decat eventual prea aglomerata...)
Si iar, cu regret pentru ceea ce n-am vazut, cu regret fata de un apus de soare in desert, fata de toti pestii care m-au incantat si, din nou, fata de Piramidele ce m-au fascinat dintotdeauna...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu