Experienta 11even

In urma cu doar cateva zile mi s-a propus sa fiu unul dintre cei 11 speaker-i din cadrul evenimentului 11even, in Sibiu. Recunosc, nu stiam prea multe despre aceste eveniment, doar ma intalnisem accidental cu postari pe  Facebook si mi s-a parut o idee draguta, inca de cand am vazut primele posturi. Sa motivezi oameni din jurul tau prin a le impartasi din experienta si trairile tale, intr-o perioada ca aceasta, in care haosul si incertitudinea par sa domneasca peste tot, mi se pare nu doar un lucru bun, dar si un fapt necesar. Iar eu ma vad implicandu-ma in orice proiect in care cred si care poate ajuta, fie cat de putin, comunitatea din care fac parte. Si le multumesc sincer celor ce s-au gandit la mine, ma onoreaza invitatia lor si sper sa nu ii dezamagesc.

O prezentare cu adevarat reusita, insa, o gasiti aici http://www.11even.ro/index.php si apartine initiatorului acestui proiect frumos si ambitios, cladit pe o poveste frumoasa dintr-o zi de 11 11 2011...

Asa ca iata-ma acceptand provocarea 11even si incercand prin discursul pe care il pregatesc sa misc ceva, cumva. Pana atunci, in randurile urmatoare este prezentarea mea, in functie de intrebarile adresate de cei de la 11even :

"Viaţa e învăţare. Înveţi să trăieşti, înveţi să iubeşti, să preţuiesti sau să uiţi că preţuieşti, să alergi sau să mergi cu paşi mărunţi, să te opreşti, să priveşti în urmă şi să te întrebi ce faci cu drumul tău, să reconsideri unele decizii, să te feliciţi pentru altele. Înseamnă să cunoşti oameni şi să le stai alături sau, din contra, să îi îndepărtezi. Şi să înveţi zi de zi ceva despre tine. E ca un joc complicat şi complex sau, cum zicea Paler, ca un cântec, pe care nu poţi să îl fredonezi decât de la început spre sfârşit.

De aproape 7 ani sunt avocat asociat al socieţătii civile de avocatură Cunţan şi Banea, una dintre primele societăţi de avocatură din Sibiu şi, cu siguranţa, la acea vreme, cu cei mai tineri asociaţi.

Avocatura este o profesie frumoasă şi plină de provocări, însă, ca şi în orice alt domeniu de activitate, din cauza perioadei aceasteia incerte pe care o traversează întreaga societate, uneori am senzaţia că nu pot face avocatură aşa cum ne-au învăţat profesorii noştri. Pledoariile de altădată sunt înlocuite cu acte scrise şi susţineri aproape matematice, din cauza timpului care parcă are azi altă dimensiune şi ne presează tot mai tare. Mi-aş dori să mă situez şi de cealaltă parte a barei, în rolul judecătorului sau chiar a procurorului. Cred că doar aşa un jurist poate să înţeleagă pe deplin sistemul din care face parte. Un alt vis realizabil şi pe care mă simt datoare, pentru profesorii mei, să îl împlinesc, este de a scrie lucrări de specialitate.

În profesia de avocat, momente de cumpănă trăieşti în fiecare zi, cu fiecare nou dosar pe care trebuie să îl duci la bun sfârşit. Cu toate acestea, cel mai delicat moment se leagă de începuturile societăţii de avocatură pe care am înfiinţat-o. A fost un act de curaj în acea vreme, trei avocati tineri încercând să meargă pe un drum nebătătorit în spaţiul sibian. Nu a fost uşor, dar faptul că am avut această îndrăzneală şi azi suntem în aceeaşi formulă, cu o societate mereu în creştere, mă face să cred că am făcut o alegere fericită.

Sunt multe momente frumoase pe care viaţa mi le-a oferit. Nu există un moment anume, există o sumă de momente care te fac să realizezi că merită să trăieşti. De la o banală zi alături de cei dragi, dar care ţi-a rămas întipărită adânc în suflet, până la zilele petrecute într-un loc în care ai visat dintotdeauna să ajungi ori un moment în care te trezeşti dimineaţa şi îţi spui ”sunt un om fericit”, fără ca în acea zi să se întâmple ceva extraordinar.

Cel mai mult când sunt nevoită să iau o decizie mă ajută încrederea în mine. Până la urmă, fiecare dintre noi avem dreptul să decidem încotro ne dorim să ne îndreptăm. Când facem alegeri bune devenim mai încrezători, iar în cazul în care greşim alegerea devine o greşeală asumată. Evident, însă, persoanele de lângă noi ne influenţează de multe ori deciziile. Pentru mine, părinţii şi soţul meu sunt cei cu care mă consult de cele mai multe ori.

Nu există eşec, există doar învăţare. Consider că în viaţa poţi să ajungi oriunde îţi propui, dacă îţi doreşti cu adevărat şi nu laşi devierile inerente de la ţelul tău să te doboare. Iar totul capătă un sens când realizezi că bătălia cu propriile limite e cea mai mare dintre toate. Învaţă în primul rând să crezi că poti să îţi implineşti visurile şi drumul ţi se va parea mult mai usor, chiar şi atunci când te împiedici.

Sunt perfecţionistă, aşa că mă confrunt cu “situaţii de criză” la tot pasul. Sunt acele momente în care parcă nu mai vezi nicio soluţie pentru problemele pe care le întâmpini. Însă, cum deja am amintit, toate se întâmplă de cele mai multe ori doar pentru ca ne creăm singuri bariere şi apoi avem impresia că nu suntem în stare să le depăşim. Întotdeauna se găsesc soluţii.

Aş vrea să fiu considerată de cei de lângă mine un om pe care te poţi baza. Cea mai mare satisfacţie în plan profesional o am atunci când un client pleacă din biroul meu cu siguranţă că şi-a încredinţat problemele sale unui profesionist în care are deplină încredere. În viaţa de zi cu zi, îmi doresc să fiu pentru persoanele dragi aproape oricând au nevoie de mine.

Titlul discursului meu la 11even este “Spun ceea ce simt”. Pornind de la “Scriu ceea ce simt”, titlul blogului personal şi care mă defineşte, în sensul că de când mă ştiu îmi place să mă exprim în acest fel. Iar dacă e vorba de un discurs, până la urmă înseamnă acelaşi lucru: să redai, de data aceasta prin cuvinte rostite, ceea ce se întâmplă în interiorul tău.

Dacă ar fi să încadrez prezentarea mea într-o categorie aceasta ar fi “Viata, o continua provocare.”

Textul este reprodus, asa cum a fost postat aici:

http://11even.ro/blog/2011-10-26-oana-cuntan-intotdeauna-se-gasesc-solutii/

Nu imi mai ramane decat sa astept o zi de 11 11 2011 si, toti cei 11 speaker-i sa incercam sa ii incantam si motivam pe toti cei 111 participanti la eveniment aici, in Sibiu. La fel se va intampla in toate cele 11 orase participante la eveniment, fiecare, la randul sau, avand 11 speaker-i si 111 participanti. Iar acesta speram ca va fi doar inceputul unui drum plin de experiente minunate impartasite cat mai multor oameni , de ce nu, din intreaga lume.

Nu mai sfidati regulile de circulatie, pe voi va sfidati!

Ma uit in jurul meu si nu imi vine sa cred cate nenorociri se petrec. Printre oameni pe care ii cunosc din vedere sau oameni de televiziune, ori prieteni vechi, parca in ultima perioada soselele isi cer un tribut tot mai mare si atat de absurd.

Si toate astea pentru ca ne grabim... Ne grabim sa gonim nebuneste cu masini in care ne incredem pentru ca sunt puternice si uitam ca sunt un mecanism si nimic altceva. Si nu ne dam seama ca, de fiecare data cand o facem, punem in pericol viata celor de langa noi, de multe ori viata celor mai dragi fiinte, ori pe cea a unor straini care nu au nicio vina si nu stiu ce ii poate astepta la prima curba ori dupa rampa... Si e  nedrept!

Nu sunt de foarte multa vreme sofer, insa imi doresc enorm sa fiu unul responsabil si sa incerc sa fac cel mai simplu si firesc lucru pentru mine si pentru cei cu care ma intalnesc in trafic: sa respect regulile de circulatie, fara sa incerc sa cred ca sunt mai presus de ele sau ca nu sunt facute pentru toata lumea si fara sa incerc sa le comentez. Pana la urma parca intreaga societate romaneasca crede, fara sa aiba un motiv si in defavoarea tuturor, in aceasta perioada ca e mai simplu sa incalci regulile decat sa le respecti. Din pacate, cand e vorba de regulile de circulatie, o incalcare a lor poate atrage moartea altora, cel mai greu si ireversibil rezultat posibil in aceasta situatie. 

Si stau si ma gandesc si chiar nu inteleg... De ce sa gresim atat de prosteste? De ce sa nu purtam centura de siguranta, daca altii s-au chinuit sa o inventeze si altii si altii sa tot demonstreze de cate ori oamenii ar fi trait sau au fost salvati pentru ca o purtau in timpul unui accident? Cat de incredibili credem ca suntem, in timp ce nu o purtam si ne ascundem sa nu ne vada agentul de circulatie? Sau de ce sa depasim un autoturism cand desparte sensurile de mers o linie clara, alba si continua sau chiar si doua,  puse acolo sa ne transmita ca suntem in pericol daca le incalcam? Ori cum sa iti cumperi anti-radar si sa sfidezi orice limita de viteza, mergand prin localitati sau prin afara lor intr-o goana nebuna, in timp ce pui in pericol vieiti si nu iti pasa? Cu ce drept nu iti pasa? Si cu ce pret? 

Oricui i se poate intampla, oricand, o nenorocire in timp ce conduce masina. Si, mai mult, soarta poate sa ia o intorsatura dintre cele mai dureroase in orice moment, indiferent daca faci sau nu ceva sa impingi limite. Insa este, sunt convinsa, o mare diferenta sa stii ca ai facut tot posibilul sa eviti o nenorocire si sa stii ca daca respectai doar regulile de circulatie si pe cele de bun simt nu luai o viata, doua, trei...

E dureros, e revoltator si nu, nu e corect! 

Dar e simplu sa respecti regulile, e o datorie fata de tine, ca om care faci parte dintr-o societate, si este o sansa pe care ti-o dai tie si  le-o oferi celorlalti sa ajunga cu bine acasa, atunci cand sunt pe sosele, oriunde in lumea asta mare!

Zumba time!

Imi place incredibil de mult muzica buna si, da , uneori imi place sa dansez. Apoi, ca orice persoana a zilelor noastre care se respecta, am crezut mereu ca sportul trebuie sa faca parte din viata mea. Mi-a luat mult timp pana sa gasesc o reteta sa le combin si sa imi placa intradevar, insa am fost norocoasa sa gasesc reteta perfecta: ZUMBA!

De cateva luni bune, de trei ori pe saptamana astept cu nerabdare orele de ZUMBA, cu Laura Bothar si Emil Iakabos. Si va recomand din tot, tot sufletul, daca iubiti muzica buna si sportul si doriti sa le combinati, sa incercati macar o data sa mergeti la Zumba, oriunde ati fi in lumea asta mare.


In ritmul uneori infernal al vietii de astazi, serile cu Zumba sunt menite sa imi reincarce bateriile. Si nu e vorba doar de faptul ca arzi calorii - desi, evident, e motivul pentru care aproape fiecare dintre noi se gandeste si doreste sa practice un sport. Zumba e o stare, de cate ori am o zi mai grea si ma simt epuizata, daca am norocul ca acea zi sa se sfarseasca cu o ora de Zumba, seara ma simt un alt om, optimist si plin de viata si, in acelasi timp obosit in cel mai placut mod. Senzatia pe care o am dupa ce plec de la sala este exact senzatia pe care, copil fiind, o aveam dupa ce ajungeam acasa de afara, unde aerul curat si jocurile copilariei te oboseau si te adormeau, fara sa iti dea ocazia sa te mai gandesti la nicio grija, la nimic neplacut.

La Zumba totul este incredibil: melodiile pe care se desfasoara coregrafiile iti raman in minte si te trezesti chiar si dimineata cu ele, iar pasii te urmaresc si ei peste tot, de-ti vine sa dansezi cateodata si peste zi, ca sa ii rememorezi si sa iti readuca starea de bine si de bucurie.

O ora de Zumba incepe intr-un ritm mai putin alert, apoi gluma se ingroasa si pasii sunt tot mai desi si mai sustinuti, in timp ce pauzele dintre melodii devin tot mai mici. La sfarsit, melodia de cool-down te face sa te opresti din nebunie si te calmeaza, te face chiar sa devii nostalgic...

Pana la urma, Zumba e o frumoasa, frumoasa nebunie!

Mi-e toamna...

...si eu ma simt minunat, de acum si pana dupa sarbatori ador senzatia de "acasa"... Cand frigul te tine inca putin sub plapuma dimineata, iar cafeaua nu doar te trezeste, dar iti incalzeste si mainile, impreunate peste cana fierbinte. 

Azi m-am trezit cu o senzatie de usor si bine, desi sunt acasa doar eu. Ma asteptam sa fie soare, dar cand am vazut toti norii ingramaditi pe cer, reactia mea a fost inversa decat era, poate, firesc: in sfarsit, se face frig! De cand ne-am intors din Egipt nu a plouat, nu am vazut decat foarte rar nori si, chiar daca diminetile si serile au fost tot mai friguroase, a fost tot timpul cald, prea cald pentru o toamna asa cum o stiu eu. Si, pentru prima oara in viata mea, am constientizat ca ar fi fost tare monoton sa nu existe anotimpurile toate, care sa schimbe in jurul nostu intregul peisaj si, prin el, intreaga noastra stare interioara. 

Acum imi pica asa de bine sa il ascult pe Alifantis!

Si acum, abia acum simt frunzele ingalbenite si mirosul lor... Cand eram mica, ma jucam in fiecare toamna prin frunze cu ai mei, pe malul Timisului. De atunci le ador, cu fosnet, cu toate culorile cuprinse in ele si cu promisiunea ca altele vor veni la primavara, sa le inlocuiasa si sa ne incante. 

E timpul perfect pentru facut curatenie, in orice sens... Vara a trecut cu toate momentele ei frumoase, dar traite sa fie doar amintiri parca de atunci, incep deja zilele de nastere ale oamenilor dragi mie, majoritatea nascuti,  -dintr-o intamplare, oare?- in lunile ce vor urma, iar pregatirile pentru sarbatorile de iarna deja le simt ca se apropie, sarbatorile cele mai dragi sufletului meu! 

Da, acum mi-e toamna!

... Despre viata, pur si simplu

"Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar." Steve Jobs

... Cuvintele de mai sus sintetizeaza prea dureros de adevarat cum ar trebui sa vedem viata... Dar cati dintre noi au acest curaj, aceasta nebunie? Prea putini...

Suntem mai tot timpul inchisi in propriile noastre limite, create de societate, de spatiul in care traim, de oamenii care, cu voia sau fara voia noastra, ne influenteaza destinul intr-un sens sau altul. O hotarare luata intr-un moment, despre care simtim ca nu a fost cea mai buna decizie si poate ne impovareaza peste masura, dar ni se pare prea greu sa o luam in alta directie si infinit mai comod sa ramanem intre propriile noastre limite, desi deseori ne incomodeaza. Si ramanem asa.

Ironic, acum, cand scriu, la radio se aude o melodie ce ma urmareste si ea din timp in timp. Se numeste "One more try" si, de cate ori o ascult din intamplare, ma gandesc ca oricand am sansa sa schimb ce imi doresc in viata: profesia poate - pe care mi-am dorit-o intotdeauna, dar o credeam altfel ori eu ma credeam altfel in raport cu ea, ori locul unde traiesc sau felul in care o fac. Cu toate astea, de cele mai multe ori plec pe acelasi drum gandindu-ma ca mai am timp. Dar timpul nu iarta si nu se intoarce... Merge intr-o singura directie si eu trec cand prin el, cand peste el... Noi toti avem doar timpul de maine, pe cel de ieri nu-l mai avem si, cum scriam in postul trecut, ar fi atat de bine sa nu avem regrete! Dar toti avem, mai multe sau mai putine.

Prea putini traiesc exact viata pe care o vor, ca si cand ar fi un lux pe care nu ni-l permitem pentru ca ne e frica sa intindem mana si sa ne facem viata cum vrem, fara compromisuri, fara niciun fel de compromis... Ma urmaresc cuvintele lui incredibil de tare acum, cand toata lumea este afectata de o moarte anuntata... Si maine probabil ca iarasi le voi uita sau le voi vedea doar ca pe un frumos citat care spune prea direct care ar trebui sa fie rostul nostru in lume...

Trist, ar trebui sa facem toti ceva cu vietile noastre azi si sa nu asteptam un maine incert...

Un pas mic, dar al meu :)

Exista in viata fiecaruia dintre noi, cred, lucruri si momente pe care le-am ratat, poate chiar si oameni pe care ii voiam in viata noastra si i-am uitat sau pur si simplu i-am pierdut, luati de valul vietii. E de dorit sa avem cat mai putine asemenea regrete, insa ele fac parte din viata noastra si oricat le-am ignora le evocam din timp in timp chiar si fara voia noastra.

Nu fac nici eu exceptie de la aceasta parte a vietii, de neimpliniri. Insa vreau sa cred ca atata vreme cat traim orice se poate schimba si orice merita sa fie trait suntem macar datori sa incercam sa reparam...

Azi sunt pe cale sa imi implinesc o dorinta mai veche care, desi poate ar suna copilareste, ma determina sa scad din lista cu lucruri  nerealizate si sa o adaug la realizari. Si sunt incantata, de parca as fi "la varsta fericita", cum ar spune Creanga!  Pentru ca, trebuie sa recunosc, e  mai comod, de cele mai multe ori, sa iei partea usoara a vietii, cea pe care o cunosti si traiesti, dar care te face doar sa devii banal. E ca atunci cand, obisnuit sa o iei pe acelasi drum spre casa sau birou, de multe ori ratezi un drum mai scurt sau unul mai frumos, doar pentru ca puterea obisnuintei este mai mare decat cea a dorintei de a gasi un drum nou. Si, mai mult decat atat, ratezi o emotie, pe cea a descoperirii.

Realizand ceva nou si dorit, ai ocazia sa devii un alt om, unul mai viu. Si, indiferent de rezultatul la care ajungi - caci se poate ca, atingand un ideal sau realizand o veche dorinta sa ajungi la concluzia ca nu este chiar ce ti-ai imaginat - , cu siguranta inveti.

Doresc din suflet, oricarui om de pe Pamant care viseaza si vrea sa isi transforme dorintele in realizari sa faca tot posibilul sa le implineasca si apoi sa savureze pe deplin momentul implinirii!