Roger, dupa 10 ani

"La fel cum copiii se intorc din cand in cand la parinti sa le spuna ce au facut, iar parintii, la randul lor, dau raportul in fata copiilor"... Cuvinte care mi-au mers direct la inima, rostite ieri, la intalnirea de 10 ani de la terminarea facultatii, de dna prof. Petica, un om numai suflet!... Si inca un indemn: "sa nu ne uitam inaintasii, sa nu ne uitam trecutul". Spus cu tristete in glas fata de ceea ce se intampla in vremurile noastre, dna Petica ne-a reamintit ca, inainte de  a fi om de drept, trebuie sa fim Oameni!

E frumos si emotionant sa te intorci in timp, de unde ai plecat, din acel loc in care te-ai format profesional si ti-ai intregit, practic, caracaterul ca om. Pentru mine si fostii mei colegi, acest loc are un nume: Universitatea Romano-Germana din Sibiu, Facultatea de Drept si Institutii Europene. Un loc pe care l-am gasit dupa 10 ani la fel de plin de suflet, dincolo de orice! Controversata pe acea vreme pentru ca face parte din invatamantul superior particular, mie mi-a dat, in acei ani si in cei care au trecut de atunci, motiv de mandrie! Tocmai pentru ca era o facultate particulara, dar cu aceeasi profesori ca si ai colegilor de la Facultatea de Drept "Simion Barnutiu" - si, indraznesc, cu lipsa de modestie, caci nu si-ar avea locul, inca si mai multi profesori de renume, precum regretatul si incredibilul profesor Antonie Iorgovan ori dl. profesor Fuerea -, a trebuit sa invatam mai mult decat colegii de la stat, ca sa dovedim ca suntem cel putin la inaltimea lor. Si am facut-o,  simtind de multe ori diferentele care se faceau pentru ca a fi student la o facultate privata devenise atunci un fel de stigmat pentru noi toti. Si am fost norocosi!

De ce norocosi? Pentru ca profesorii nostri, cei care au pus bazele universitatii, ne-au transmis nu doar cunostintele lor acumulate in ani si ani de profesorat, ci au cladit si lasat in zidurile acelea atata dragoste si drag de invatamant, ca ne-am molipsit fara sa vrem cu totii! Si azi, dna prof. Petica, dna prof. Gutan si toti ceilalti prezenti ne-au spus povestea intreaga si frumoasa a universitatii noastre, a "Roger"-ului, cum ii spuneam.

Si tot ieri, profesorii care ne-au primit cu bratele deschise ne-au dat un motiv in plus sa ne mandrim ca suntem absolventi ai acestei universitati: si-au amitit cu nostalgie de cat de constinciosi am fost, de cat de bine pregatiti ne-am dovedit a fi  atunci si, judecand dupa ce am facut fiecare in cei 10 ani, de atunci si pana acum si, cu siguranta, inca pe mai departe. Am ramas si cu un gust amar cand, povestindu-ne de invatamantul de azi, ne-au spus, cu mare tristete in glas, ca in prezent studentii nu mai apar nici la cursuri, nici la seminarii, decat intr-un numar prea mic ca sa mai conteze. Pentru noi era de neconceput sa nu fim prezenti la cursuri, la seminarii nici macar cu gandul nu indrazneam sa nu fim pregatiti, nu doar prezenti... Aceste cuvinte, rostite cu ochi tristi de profesorul care a lasat sa curga cele mai multe lacrimi in anii studentiei - dl.prof. Santai si al lui necrutator T.G.D. - au sunat mult mai dur decat si-ar putea inchipui cineva care nu i-a stat in fata, in postura de student, dlui profesor!!!

Dar, dincolo de orice, ieri m-am intors in timp si am retrait anii sperantelor si bucuriilor simple... Emotii, incantare, regasire,  amintire... Cele mai frumoase sentimente pe care un om le are si le poarta cu el au renascut si mi-au fost aproape pentru inca o zi minunata, alaturi de colegii mei, mai intelepti cu 10 ani, cu suflet la fel de tanar si frumos ca in anii studentiei...

Acum scriu si ascult, in acelasi timp, una dintre melodiile cu care colegul nostru, Cleo, ne rasfata in facultate. Mai am cd-ul cu melodiile compuse de el, iar cea preferata, pusa iarasi si iarasi pe "repeat" atunci, ma face azi sa surad nostalgica si sa ii inteleg poate mai bine ca niciodata versurile: 

Acum, cand toate acestea-s in trecut

Si nu mai suntem doi copii

As vrea sa-o luam din nou de la-nceput
Asta e tot ce-as vrea sa stii!

... Multumesc, Roger! Ai fost si ramai, cu toti oamenii de atunci, o parte draga sufletului meu!

"Destul!" - justitia e egala pentru toti si ieri nu a dovedit-o deloc!

Din dosar, pe intelesul tuturor:

-->

“Nu exista o proba directa care sa il incrimineze pe inculpat”, pag 117 dosar “Trofeul calitatii”, hotararea instantei de fond

 “Niciunul dintre martorii audiati in cauza nu a relevat fapte sau imprejurari care sa il incrimineze in mod direct pe inculpat”, pag 117 dosar “Trofeul calitatii”, hotararea instantei de fond

“Probatoriul administrat in cauza nu a putut demonstra existenta unei relatii de prietenie intre Adrian Nastase  si ceilalti inculpati”, pag 119, hotararea instantei de fond

972 martori, din care 967 ai DNA, fata de 5 martori ai lui Nastase.

..si postarea de pe blogul dlui Nastase, la adresa: http://nastase.wordpress.com/2012/05/27/destul-2/

Destul!

Publicat mai 27, 2012 

O scrisoare ce nu va ajunge niciodata la destinatar.

"Timp de opt ani, v-ati impus propria cultura – a urii, a inselaciunii si a calomniei. Prin retorica voastra, plina de incrancenare si de minciuni, ati demonizat pe oricine nu a fost obedient fata de proiectul vostru de indoctrinare, fie ca a fost prieten din propriul partid, sau adversar legitim din afara lui.
Potrivit strategiei voastre de isterie si de minciuni premeditate, faptele au devenit nerelevante, iar acuzatiile voastre s-au transformat, instantaneu, in decizii de condamnare publica  a celor care nu vi s-au alaturat sau nu vi s-au supus.
Ati impus un incalificabil “mod de operare” – in ce priveste construirea de dosare -, prin falsificarea dovezilor, santajarea martorilor si inducerea in eroare a instantelor si a altor institutii ale statului, a caror misiune era tocmai aceea de a proteja cetatenii de manifestari abuzive.
Ati transformat DNA, dintr-o institutie importanta a statului, cu misiunea de a lupta impotriva coruptiei si a proteja interesul public, intr-un instrument politic partizan, destinat hartuirii adversarilor politici din afara partidului propriu si a membrilor propriului partid – cei care nu se conformau deciziilor voastre.
Ati abuzat, in mod sistematic, de puterea si influenta mass-media, inundand-o cu minciuni si calomnii, destinate infierarii publice a celor care nu faceau parte din grupul vostru de putere sau din clientela voastra.
Ati mintit in tribunale si in public, in Romania si in afara ei, dar niciodata nu ati fost in stare sa dovediti vreo afirmatie sau sa prezentati dovezi convingatoare.
Imi este foarte clar, nu cautati “infaptuirea justitiei”. Dimpotriva, obstructionati justitia si ati provocat mai multe daune sistemului nostru judiciar decat oricine altcineva inaintea voastra.
De fapt, nu ati luptat si nu luptati impotriva coruptiei, ci o generati continuu.
Din obsesia voastra de a va apara privilegiile cu orice pret si din frica pe care o aveti fata de democratie, ati uitat sa mai dati un sens guvernarii, ati creat haos si blazare in tara, oamenii si-au pierdut increderea in viitor si in forta solidaritatii. Ati pus semnul egalitatii intre interesul national si interesul de gasca. Ati incercat, si inca mai incercati, sa controlati tara prin frica si prin intimidare.
Ati fost mai ocupati sa-i persecutati pe cei cu gandire libera din jurul vostru, decat sa lucrati pentru tara, sa o dezvoltati, sa imbunatatiti viata cetatenilor ei.
Ati mers atat de departe incat sa mintiti, sistematic, prietenii Romaniei din afara granitelor ei. Ati indus in eroare ambasadorii straini de la Bucuresti, ati mintit prietenii nostri de la Bruxelles si ati inselat fundatiile internationale, reusind, in acest fel, sa va bateti joc de tara noastra si de poporul ei.
Desi stiu ca aceasta scrisoare nu va ajunge niciodata la mintea si la inima voastra, eu totusi va spun: DESTUL! Opriti-va, inainte ca raul pe care l-ati facut si il faceti sa devina ireversibil.
Poate ca nu veti intelege inca ceea ce va scriu acum. Cu timpul, veti intelege, poate…

Ma consolez cu gandul ca poporul roman intelege si ca faptele strategiei voastre de minciuni si calomnii sunt scoase, in sfarsit, la lumina.
                                                                                           Adrian Nastase"


...Multa sanatate, dle Adrian Nastase, dincolo de orice!

De la "Femei puternice. Femei de succes" la "Masterchef" si inapoi la viata!

Exista momente pentru care merita sa iti doresti sa ajungi acolo unde visezi. Azi a fost o asemenea zi. Doua evenimente m-au aruncat dintr-o parte in alta a baricadei si m-au facut, pe rand, sa simt ca am facut ceva cu viata mea pana azi si apoi ca mai am multe de facut.

Am avut onoarea sa ma aflu printre femeile de exceptie din Sibiu, la un eveniment frumos si elegant ce a avut in centrul sau lansarea cartii "Femei puternice, femei de succes" editata de Gabriela Visan si Ioana Barbulescu. M-a surprins cand am fost invitata sa fiu una dintre femeile de elita din Sibiu, pentru ca nu consider ca am dat tot ceea ce pot in profesia pe care o am. Dar am inteles, apoi, gratie atmosferii de acolo, ca sunt privilegiata si merit sa ma bucur de aceasta recunostinta din partea unor oameni minunati.

Am ajuns acasa si am vizionat finalul unei emisiuni culinare. La o prima lecturare, pare lipsit de sens, insa finalul acestui show de televiziune sunt convinsa ca a zdruncinat si cele mai inclestate suflete care l-au urmarit. Concurentul care a castigat, desi a fost renegat de aproape toti cei cu care s-a aflat in competitie, ne-a dat o lectie de viata pe care cu greu o pot uita. In povestea baiatului simplu, care si-a depasit conditia si, prin inteligenta, munca, tact si o incredibila determinare, a reusit sa isi implineasca visul lui cel mare, ne regasim atat de multi. Si-a atras antipatia tuturor care nu au inteles decat foarte tarziu - unii, prin atitudinea din aceasta seara, chiar nu au inteles nimic - ca viata este o lupta grea si doar cei mai buni castiga ceea ce isi doresc. Acest concurent a fost de o corectitudine incredibila, dovedindu-se de-a lungul competitiei un sef de echipa desavarsit, cand a fost cazul, dar si un adversar redutabil si multi au confundat dorinta lui de a castiga cu incapacitatea de a-si forma prieteni printre ceilalti concurenti. Mi-a atras atentia de multa vreme, dar azi, cand primul lui gand dupa castigarea marelui premiu a fost sa isi ajute mama sa plateasca un credit pe care cu greu reusea sa il achite in fiecare luna, am inteles ca e mai uman si mai sensibil cu mult decat ceea ce parea. Am tinut cu el in finala nu pentru ca mi-a displacut concurenta cu care s-a confruntat - femeia din mine m-a facut pentru o clipa sa imi doresc ca ea sa castige - , ci pentru ca toti ceilalti nu doar ca nu il sustineau, dar ii aruncau sageti dupa sageti. 

E ca in viata. Multi dintre noi devenim antipatici in fata unor oameni cu care nu avem nimic de impartit, in timp ce ii iubim pe altii, care ne sunt familia, prietenii etc. Si pentru multi suntem de neinteles, chiar daca nu facem decat sa ne urmam, cu toata fiinta, drumul pe care vrem sa mergem.

Ziua de azi a fost o lectie de viata. Vazuta din unghiuri diferite, experientele de zi cu zi fac din viata noastra un concurs, din care iesim cand invingatori, cand invinsi. Dar cei care ne cunosc si ne iubesc cu adevarat, vor stii intotdeauna sa vada sufletul care se ascunde dincolo de orice diploma, de orice premiu si de orice esec.  Pentru ceilalti, insa, probabil ca partea umana din noi nici nu e bine de pus pe tava, pentru ca  o pot usor transforma intr-o slabiciune si o arma cu care sa ne doboare.

Si am mai invatat ceva: sunt inca departe de a-mi fi indeplinit toate visele, dar azi am mai aflat inca o data ca sunt pe drumul cel bun! Intamplator sau nu - si aici imi amintesc ca nimic nu e intamplator si serendipitatea m-a urmarit si ma urmareste deseori - ,  pasiunea mea pentru prajiturile sofisticate are mai multe in comun cu aceasta zi si cu cele ce vor urma decat mi-as fi imaginat vreodata! Dar despre asta voi scrie, cat de curand, pentru ca drumul meu spre viata pe care mi-o doresc e aproape de a o lua si intr-o alta directie... Si abia astept!!!

Cum am ajuns in Paris!

...Fara sa parasesc plaiurile mioritice si totusi, la Paris! Foarte simplu - desi regret ca nu am aflat decat acum! -, devenind pret de cateva ore parte a unui bistro care e mult mai aproape, in centrul vechi al Bucurestilor. L-am descoperit de curand, gratie unui prieten care ne-a atras atentia asupra lui si ne-a invitat sa ii trecem pragul. L-am gasit pe strada Franceza  - ce loc mai potrivit? - si intr-o secunda m-am simtit ca in scumpul si inegalabilul Paris!

Ironia sortii, in aceste zile trebuia sa fiu chiar in Paris, insa Micul Paris de altadata mi-a astamparat dorul de orasul in care as vrea sa imi petrec candva, cumva cat mai mult din timpul vietii mele. 

Am ajuns la "La Bonne Bouche" si mi se parea ca sunt pe Champs Elysees: o atmosfera primitoare si pariziana m-a intampinat si m-am surprins surazand a aducere-aminte: terasa cocheta cu mese mici, dar primitoare si podelele de lemn alb, tocite de atatia si atatia oaspeti, cosul cu bagheta de paine cu gust inegalabil pe care doar in Paris am savurat-o, alaturi de un delicios unt cu verdeturi, apoi ambianta din interiorul localului - biblioteca plina cu carti citite si rascitite, sticlele de vin frantuzesc, cu inscriptiile lor atat de usor de recunoscut, totul, totul m-a facut sa retraiesc sentimentele pe care le-am avut cand am fost acolo, le-am trait si le-am lasat sa imi taie rasuflarea.

Insa cea mai frumoasa experienta, care a reintregit tabloul Parisului meu, a fost cea culinara: aici Parisul poate fi gelos, pentru ca am ramas fara cuvinte in fata unui Chateaubriand - pe care doar l-am gustat de aceasta data, insa promit sa ma intorc si sa il comand cu proxima ocazie! - si a unei portii de ravioli cu branza de capra si spanac, intocmai pe gustul meu si - Parol! -, sunt convinsa, si a celui mai pretentios client! Un pahar de vin a completat meniul, iar cand o chitara clasica mi-a inundat si simtul auditiv, am inchis ochii si am ajuns in Paris!

A fost o seara incredibila, din acelea pe care nu le uiti niciodata si care te fac sa iti doresti sa te reintorci mereu si mereu intr-un loc care ti-a ramas in suflet! Si, pana la urma, viata nu se masoara in numarul de respiratii, ci in numarul momentelor care iti taie respiratia!

Bere Gratis - Ce n-a vazut Parisul
Asculta mai multe audio diverse

1 iunie al copilariei mele

... Desene pe asfalt, concurs de biciclete, sotron, vata pe bat, baloane, elasticul, ascunsea, "Flori, fete", "Ratele si vanatorii", genunchi scrijeliti prin cazaturi si ingrijiti cu drag de mama sau de mamaie, leagane, tiribomba, cocosei din zahar ars, porumb fiert, "Lumea copiilor", "Tom si Jerry" si alte desene dragi si o mare infinita de dragoste si ocrotire din partea alor mei: mama, tata si mamaie. Oriunde m-am aflat, acasa sau la bunica mea, toata copilaria mi-a fost vegheata atat de cald de cei trei oameni carora le datorez existenta de ieri, de astazi si de maine. Oriunde ma poarta pasii sau oriunde ii poarta pasii, eu sunt ceea ce sunt pentru ca ei au avut grija si m-am vegheat din prima clipa de viata. De la ei am invatat, in acei primii ani ai mei, sa iubesc cu orice pret si sa nu uit sa o arat, asa cum ei nu au uitat nicicand sa imi arate dragostea ce imi poarta. Pentru ca ei au existat si vor fi mereu aproape de mine, nu am trait doar o zi pe an, de 1 iunie, senzatia ca e ziua mea, cat am fost copil, ci am trait-o zi de zi. Si imi doresc din tot sufletul pentru toti copiii din aceasta lume sa aiba o copilarie la fel de fericita ca a mea! Nu am avut orice jucarie din lume, dar am avut dragostea care m-a invatat sa fac din lumea mea un basm si sa-mi imaginez ca orice poate fi al meu, daca imi doresc cu adevarat. Toate lectiile care m-au ajutat in viata de la acesti oameni minunati le-am primit si le-am invatat. Si am avut, chiar am avut o lume minunata de copil, pe care ei au construit-o sa ma fereasca atunci de orice rau, dar si sa ma pregateasca pentru lumea mare ce aveam sa o cunosc dupa ce copilaria s-a incheiat.

Copilaria e cea mai frumoasa perioada din viata noastra, dar e si acea perioada in care, in joaca, invatam sa traim si sa devenim oameni mari. Atunci ne doream sa fim mai mari, acum ne dorim sa fim iarasi copii, dar important, cred, este sa ramanem mereu cu suflet de copil si sa dam cumva, copiilor de langa noi, sansa sa faca din copilarie acel loc din coltisorul fiintei lor in care se vor intoarce mereu cu drag, asa cum o facem, sper, cat mai multi dintre noi!

Azi mi-e dor sa fiu copil si sa ii am pe toti trei alaturi de mine... Mi-e tare dor!
 
CARMEN TRANDAFIR - Micul meu univers
    
  Asculta  mai multe  audio   diverse

La multi ani, dragi copii! La multi ani, oameni mari cu suflet de copil!