Roger, dupa 10 ani

"La fel cum copiii se intorc din cand in cand la parinti sa le spuna ce au facut, iar parintii, la randul lor, dau raportul in fata copiilor"... Cuvinte care mi-au mers direct la inima, rostite ieri, la intalnirea de 10 ani de la terminarea facultatii, de dna prof. Petica, un om numai suflet!... Si inca un indemn: "sa nu ne uitam inaintasii, sa nu ne uitam trecutul". Spus cu tristete in glas fata de ceea ce se intampla in vremurile noastre, dna Petica ne-a reamintit ca, inainte de  a fi om de drept, trebuie sa fim Oameni!

E frumos si emotionant sa te intorci in timp, de unde ai plecat, din acel loc in care te-ai format profesional si ti-ai intregit, practic, caracaterul ca om. Pentru mine si fostii mei colegi, acest loc are un nume: Universitatea Romano-Germana din Sibiu, Facultatea de Drept si Institutii Europene. Un loc pe care l-am gasit dupa 10 ani la fel de plin de suflet, dincolo de orice! Controversata pe acea vreme pentru ca face parte din invatamantul superior particular, mie mi-a dat, in acei ani si in cei care au trecut de atunci, motiv de mandrie! Tocmai pentru ca era o facultate particulara, dar cu aceeasi profesori ca si ai colegilor de la Facultatea de Drept "Simion Barnutiu" - si, indraznesc, cu lipsa de modestie, caci nu si-ar avea locul, inca si mai multi profesori de renume, precum regretatul si incredibilul profesor Antonie Iorgovan ori dl. profesor Fuerea -, a trebuit sa invatam mai mult decat colegii de la stat, ca sa dovedim ca suntem cel putin la inaltimea lor. Si am facut-o,  simtind de multe ori diferentele care se faceau pentru ca a fi student la o facultate privata devenise atunci un fel de stigmat pentru noi toti. Si am fost norocosi!

De ce norocosi? Pentru ca profesorii nostri, cei care au pus bazele universitatii, ne-au transmis nu doar cunostintele lor acumulate in ani si ani de profesorat, ci au cladit si lasat in zidurile acelea atata dragoste si drag de invatamant, ca ne-am molipsit fara sa vrem cu totii! Si azi, dna prof. Petica, dna prof. Gutan si toti ceilalti prezenti ne-au spus povestea intreaga si frumoasa a universitatii noastre, a "Roger"-ului, cum ii spuneam.

Si tot ieri, profesorii care ne-au primit cu bratele deschise ne-au dat un motiv in plus sa ne mandrim ca suntem absolventi ai acestei universitati: si-au amitit cu nostalgie de cat de constinciosi am fost, de cat de bine pregatiti ne-am dovedit a fi  atunci si, judecand dupa ce am facut fiecare in cei 10 ani, de atunci si pana acum si, cu siguranta, inca pe mai departe. Am ramas si cu un gust amar cand, povestindu-ne de invatamantul de azi, ne-au spus, cu mare tristete in glas, ca in prezent studentii nu mai apar nici la cursuri, nici la seminarii, decat intr-un numar prea mic ca sa mai conteze. Pentru noi era de neconceput sa nu fim prezenti la cursuri, la seminarii nici macar cu gandul nu indrazneam sa nu fim pregatiti, nu doar prezenti... Aceste cuvinte, rostite cu ochi tristi de profesorul care a lasat sa curga cele mai multe lacrimi in anii studentiei - dl.prof. Santai si al lui necrutator T.G.D. - au sunat mult mai dur decat si-ar putea inchipui cineva care nu i-a stat in fata, in postura de student, dlui profesor!!!

Dar, dincolo de orice, ieri m-am intors in timp si am retrait anii sperantelor si bucuriilor simple... Emotii, incantare, regasire,  amintire... Cele mai frumoase sentimente pe care un om le are si le poarta cu el au renascut si mi-au fost aproape pentru inca o zi minunata, alaturi de colegii mei, mai intelepti cu 10 ani, cu suflet la fel de tanar si frumos ca in anii studentiei...

Acum scriu si ascult, in acelasi timp, una dintre melodiile cu care colegul nostru, Cleo, ne rasfata in facultate. Mai am cd-ul cu melodiile compuse de el, iar cea preferata, pusa iarasi si iarasi pe "repeat" atunci, ma face azi sa surad nostalgica si sa ii inteleg poate mai bine ca niciodata versurile: 

Acum, cand toate acestea-s in trecut

Si nu mai suntem doi copii

As vrea sa-o luam din nou de la-nceput
Asta e tot ce-as vrea sa stii!

... Multumesc, Roger! Ai fost si ramai, cu toti oamenii de atunci, o parte draga sufletului meu!