...Fara sa parasesc plaiurile mioritice si totusi, la Paris! Foarte simplu - desi regret ca nu am aflat decat acum! -, devenind pret de cateva ore parte a unui bistro care e mult mai aproape, in centrul vechi al Bucurestilor. L-am descoperit de curand, gratie unui prieten care ne-a atras atentia asupra lui si ne-a invitat sa ii trecem pragul. L-am gasit pe strada Franceza - ce loc mai potrivit? - si intr-o secunda m-am simtit ca in scumpul si inegalabilul Paris!
Ironia sortii, in aceste zile trebuia sa fiu chiar in Paris, insa Micul Paris de altadata mi-a astamparat dorul de orasul in care as vrea sa imi petrec candva, cumva cat mai mult din timpul vietii mele.
Ironia sortii, in aceste zile trebuia sa fiu chiar in Paris, insa Micul Paris de altadata mi-a astamparat dorul de orasul in care as vrea sa imi petrec candva, cumva cat mai mult din timpul vietii mele.
Am ajuns la "La Bonne Bouche" si mi se parea ca sunt pe Champs Elysees: o atmosfera primitoare si pariziana m-a intampinat si m-am surprins surazand a aducere-aminte: terasa cocheta cu mese mici, dar primitoare si podelele de lemn alb, tocite de atatia si atatia oaspeti, cosul cu bagheta de paine cu gust inegalabil pe care doar in Paris am savurat-o, alaturi de un delicios unt cu verdeturi, apoi ambianta din interiorul localului - biblioteca plina cu carti citite si rascitite, sticlele de vin frantuzesc, cu inscriptiile lor atat de usor de recunoscut, totul, totul m-a facut sa retraiesc sentimentele pe care le-am avut cand am fost acolo, le-am trait si le-am lasat sa imi taie rasuflarea.
Insa cea mai frumoasa experienta, care a reintregit tabloul Parisului meu, a fost cea culinara: aici Parisul poate fi gelos, pentru ca am ramas fara cuvinte in fata unui Chateaubriand - pe care doar l-am gustat de aceasta data, insa promit sa ma intorc si sa il comand cu proxima ocazie! - si a unei portii de ravioli cu branza de capra si spanac, intocmai pe gustul meu si - Parol! -, sunt convinsa, si a celui mai pretentios client! Un pahar de vin a completat meniul, iar cand o chitara clasica mi-a inundat si simtul auditiv, am inchis ochii si am ajuns in Paris!
Insa cea mai frumoasa experienta, care a reintregit tabloul Parisului meu, a fost cea culinara: aici Parisul poate fi gelos, pentru ca am ramas fara cuvinte in fata unui Chateaubriand - pe care doar l-am gustat de aceasta data, insa promit sa ma intorc si sa il comand cu proxima ocazie! - si a unei portii de ravioli cu branza de capra si spanac, intocmai pe gustul meu si - Parol! -, sunt convinsa, si a celui mai pretentios client! Un pahar de vin a completat meniul, iar cand o chitara clasica mi-a inundat si simtul auditiv, am inchis ochii si am ajuns in Paris!
A fost o seara incredibila, din acelea pe care nu le uiti niciodata si care te fac sa iti doresti sa te reintorci mereu si mereu intr-un loc care ti-a ramas in suflet! Si, pana la urma, viata nu se masoara in numarul de respiratii, ci in numarul momentelor care iti taie respiratia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu