vineri, 6 decembrie 2024

Lumea se reinventează, noi avem altă treabă, ne scuzați!

 Mă uit de ceva zile la cum se sfâșie (iar) românii și mi se pare tare trist, așa că voi trage și eu propriile-mi concluzii:

- toți ne dorim să îi fie țării mai bine și nimeni nu știe cu adevărat ce ne rezervă viitorul, 

- mulți par să creadă că doar ei sunt deținătorii adevărului și "celălat" nu înțelege nimic, e pur și simplu inconștient;

- există un mecanism pe care îl folosește chiar statul român și tot mai mulți se aliniază în spatele lui, ca la un semnal nevăzut, pe care eu una îl consider cel mai mare rău pe care îl poți face unei nații: îi dai doze mari, tot mai mari de FRICĂ; 

- și uite așa, ni se spune de dimineața până seara la (aproape) toate televiziunile de către autorități, lideri politici ai altor partide cu care chiar candidatul ridicat acum îl slăvi și folosit ca SALVATOR s-au duelat deloc drăguț până mai ieri cât de nociv este celălalt candidat și cum ne va duce el spre cel mai mare rău ce i se poate întâmpla țării; nu simpatizez absolut deloc cu niciunul dintre cei doi, însă mă întreb retoric și nu pot înțelege de ce nu se întreabă și mulți alții: dacă acest candidat este atât de nociv, de ce este azi candidat? 

De ce statul român, prin instituțiile sale, i-a permis să ajungă finalist în cursa pentru Cotroceni? Și de ce acum aruncă responsabilitatea pe votul nostru? Dacă nu a fost el, statul, prin toate instituțiile sale, în stare să îl împiedice să ajungă până aici, de ce trebuie să fac eu asta? Statul a permis acestui candidat să fie votat de două milioane de români! Nu oamenii de rând, ci statul. Acum nu e bine? 

Între timp, întreaga lume e în reașezare, se schimbă totul în jurul nostru, iar România, care are o șansă uriașă de a conta mai mult decât n-a prea contat până acum în plan mondial, pare că se joacă de-a "hai să-i mai prostim încă o dată pe ăștia mici!" 


joi, 7 noiembrie 2024

Noi...embrie

 Din liniștea biroului meu, iau o pauză de câteva rânduri ca să mă bucur de culorile toamnei, de mirosul de scorțișoară pe care îl ador mai ales în anotimpul frunzelor colorate, când îmi surâde din ceaiul pe care îl sorb acum încet. De ceva ani nu mai am oricând vreau timpul meu cu mine, din fericire creștem o minune de copil care umple acele pauze pe care altădată mi le permiteam aproape în fiecare zi, dar tot de atâta timp am învățat să prețuiesc încă și mai mult clipele doar ale mele.

Trăim într-o lume care parcă nu mai vrea să se oprească și să își bucure sufletul cu liniște și așezare, însă eu am deja o vârstă pe care o iubesc pentru că nu îmi mai dă voie să mă aliniez la niciun trend și uite așa rămân cum mă știu. Și mi-e tot mai bine cu mine, ca o binecuvântare blândă pe care am înțeles să mi-o fac prietenă de suflet. 

E frumos în ziua aceasta de joi, cu tot frigul care vine dinspre afară, cu toată agitația care vine dinspre oameni, cu toate task-urile încă nerezolvate, cu toată lumea împărțită în două în zilele acestea și probabil și în cele ce vor veni după ea! 

E frumoasă luna asta a mea, în care am ales să vin pe Pământ acum mulți ani, să văd ce mai faceți, oameni dragi! Nu mai lăsați pe nimeni să vă încrețească frunțile, fiți zâmbet și bucurie, priviți doar preț de un ceai la jocul frunzelor, la spectacolul de culoare pe care ni-l dau încă, savurați o cafea cu aromă de odihnă, trăiți cu adevărat în frumos și bun măcar un anotimp, un timp...

miercuri, 16 octombrie 2024

5

Azi și în fiecare zi de atâta vreme deja, că nu mai știu să fi fost altfel, e doar despre tine, iubirea noastră mare! Ai crescut și văd zi de zi cum îți cresc aripile și ești tot mai fetiță, lăsând în urmă bebele pe care mi-l știam cândva...

Azi ești fericită că e ziua ta și, așa cum mi-ai spus acum câteva zile, chiar acum tu sărbătorești la grădi cu colegii, iar eu plâng de fericirea de a fi mama ta! Doamne, ce binecuvântare!

Ce să îți las eu pe colțul acesta din mine? Ți-aș lăsa tot ce e mai bun în lume și m-aș încredința că vei lua exact ce ai nevoie și ai da mai departe și altora, pentru că așa ești tu, bună și blândă, cum te-am visat de multă, multă vreme! Ți-aș pune în palme toată Iubirea și Lumea întreagă și aș fi sigură că știi să ai grijă de ea!

Ești o minune cum numai Dumnezeu, în bunătatea Lui nemărginită, ni te-a trimis să ne înveți încă și mai mult decât știam despre ce înseamnă să iubești, să ai grijă, să speri, să crezi și iar să iubești! Și îți doresc să fii sănătoasă, la fel de bună și de blândă cum mi te știu, dulce și cuminte, serioasă și poznașă uneori, înțeleaptă cum nu se poate - căci uneori lași tu după mine, ca și când tu ești maturul dintre noi, doar crezând  că mă pot eu supăra - și veselă de ne luminezi și nopțile, nu doar zilele toate!

Eși mult mai mult decât ne-am dorit, am visat și ne-am rugat să fii, ești visul împlinit care a depășit orice așteptare - chiar și lunga noastră așteptare...

Te iubesc, te iubim, îți mulțumim pentru că ești tu, Ana-Ilinca, sărbătoarea noastră! La mulți ani, iubire!

sâmbătă, 28 septembrie 2024

Septembrie ca vara

 Ultima zi promisă de toamnă ca vara…

Am terminat curățenia prin casă și prin curte, am încins grătarul și acum ne uităm la spectacolul pe care Ilinca și Mura ni-l oferă generoase. Se joacă, fug și râsul Ilincăi umple grădina, ziua, viața! Miroase deja a fum și a lemn, soarele e tare prietenos și cerul de un senin ireal. Suntem la final de septembrie, dar azi e ca vara. Vara acasă. 

E tihnă și e așezare și, Doamne, cat de frumos e să fii fericit din toată această trăire!

Lemnele pentru iarnă stau frumos și așteaptă să ne încălzească pe când frigul ne va zgribuli puțin. Poate de mâine chiar. Gardul verde începe să se coloreze tot mai tare în fiecare zi în galben și roșu. Păsărelele își savurează porția de grăunțe și eu surâd amintindu-mi cum mi-a spus cândva, prin primăvară, Ilinca, serioasă și solemnă, ca sunt cea mai frumoasă îngrijitoare de păsări.

Totul în jur e cald și calm. Și simplu.

E bine, e atât de bine! ❤️

duminică, 1 septembrie 2024

La hotar de anotimp

 Am clipit de două ori și vara a devenit o poveste... 

M-am trezit ca de obicei devreme, să-mi împart cafeaua cu mine și să văd cum prima zi de septembrie își începe lumina și foșnetul. Miroase a toamnă acum și de câteva dimineți, chiar dacă miezul zilei e încă al verii și le zâmbesc din azi dimineților toride care au fost uneori prea calde, iar eu le îmbrățișam știind că nu vor fi prea multe.

Mâine începe pentru Ilinca ultimul an de grădiniță și las acum această toamnă ca să îmi aduc aminte cum parcă ieri a început grupa mică și eram toată doar emoție și lacrimi de îngrijorare și bucurie pentru cum va fi. A fost minunat până acum și sigur va fi și în acest ultim an! Dar gândindu-mă la ea, așa mult mă doare cum trece de repede timpul! Cumva, doar când o țin în brațe și mi se cuibărește toată să-mi stea cât mai aproape mai simt că e bebele meu mic și dulce. Dar știu că și atât e încă mult!

E cerul de albastrul toamnei, începe să se lumineze și miroase aerul a munți.

A fost odată ca niciodată o vară ce părea la început de iulie că nu se va sfârși. Am adunat alte și alte zile și seri cu prietenii sau in trei pline de povești și jocuri, râsete și bucurii. Am colindat iar prin locuri neștiute până acum, am fost arși de soare si scăldați de mări, ne-am revăzut cu prieteni dragi și ne-am făcut prieteni noi și zilele lungi de vară au părut încă și mai lungi! 

E ultima noastră zi din vacanța mare. 

E toamnă si e totuși încă vară.


sâmbătă, 3 august 2024

Fie Să Renască!

 O seară dulce de vineri, cu o vizită la ai noștri dintre cei dragi și nu multi pe care îi avem. “Întâmplarea” face ca tocmai ei să fie cei care în ultimi ani ne-au tot dat - și am profitat din plin - șansa să ne vedem și mai ales să îi auzim pe Nicu Covaci și Phoenix de azi…

A început să plouă din senin. O dată. Încă o dată… La un moment dat am povestit de cum Nicu Covaci nu e bine… Iar a început ploaia…Nu s-a mai oprit…

Apus peste apus, ce iute trece timpul 

Și zorile s-au dus, ce rece bate vântul!

Căci timpul vostru s-a scurs

În umbra marelui urs

Dar ghearele v-au rămas în orice-îmbrățișare 

Astăzi doare sărutul pe obraz

Dar dați-mi viața-napoi 

Ce-am risipit pentru voi!


Şi timpul vostru s-a scurs 

În umbra marelui urs…


Azi doare…


Fie să renască!



 





marți, 16 iulie 2024

Iulie, marți

 Zi toridă de vară. Și suntem fix în locul în care ne este cel mai bine: acasă. Toți trei și un cățel, cum îmi place mie să spun, să scriu și să trăiesc. Am cules de dimineață mentă, rozmarin și cimbru și simt încă pe mâini mirosul aromat și amestecat. Ilinca a găsit o omidă și de ceva vreme se joacă extaziată cu ea. I-a făcut o căsuța din frunze și acum vrea sa ii construiască un cocon. E atâta frumusețe în jocul ei!!! 

Pe foc sfârâie grătarul și niște ardei ce ne vor încânta cu gustul lor de vară când ea va fi deja departe. Și, Doamne, ce ne mai alintă azi cu mirosul lor!

 Mura e la vânătoare de muște, dar pare că vrea să ia o pauză în curând. În casă e răcoare și miros de odihnă.

După ce somnul ne va liniști, piscina mică și prietenoasă e gata să ne răcorească așa cum a făcut-o cu mult succes în ultima perioadă. Iar seara se va întinde până în noapte, când Ilinca va adormi sub stele, după încă un spectacol de balet pe care ni-l va oferi în aplauzele noastre de drag și de iubire! Si apoi vom sta în doi să ne bucurăm unul de altul așa cum știm noi mai bine. 

E iulie. E marți. E vara noastră de vis ce se întâmplă! 

marți, 2 iulie 2024

Îmi cere inima să o mai spun o dată: Hai, România!

Euro 2024. Astăzi avem meci mare! România vs Olanda. Și tare ne dorim să câștigăm! Dintr-o dată, toată România a devenit microbistă. Cum, oare?


Pentru că ne era dor să fim mândri că suntem români!

Pentru că ne era dor să fim uniți!

Pentru că am uitat și ne-am reamintit cât de mulți și de frumoși suntem, oriunde am trăi pe acest pământ!

Pentru că avem o Țară!

Pentru că le datorăm copiilor noștri să le arătăm ce înseamnă România!


Astăzi vom cânta cu toții ”Deșteaptă-te, române!” pe același stadion unde în urmă cu doar câteva săptămâni ne-am adus aminte cum e să ne bucurăm împreună. Ah, și cât de mult am realizat atunci ce dor aveam în noi!

Nu e despre fotbal, nu e despre calificare, este doar despre o dorință pe care niciunul dintre noi nu am mai știut să o manifestăm și am rămas doar cu amintirile copilăriei noastre, în care trăiam la fel de intens pentru echipa României ori pentru gimnastele noastre. Iar azi avem din nou ocazia să trăim frumos românește, să vibrăm împreună cu românii noștri cei dragi și de această dată extrem de mulți acolo, alături de echipa națională: zidul nostru galben de pe arenele germane, o undă plină de viață și menit să ajungă până la noi, cei de acasă. Și, Doamne, frumos mai este!!!

În seara asta nu e despre fotbal, este despre România! Hai, România mea minunată, mai arată-ne încă o dată cât de vie și adevărată ești! Te iubesc! 

joi, 13 iunie 2024

Coldplay si prostia la români

 Mna… devenim atât de ridicoli! 

Dragilori, normalitatea e normalitate și tot ce nu intră în această categorie e necesar şi e sănătos să fie respins de majoritate! 

Mai departe, așa, la întâmplare, atunci când un gen muzical presupune de exemplu versuri agramate ori o muzică pe care nu o simți cǎ rezonează cu tine nicicum, NU E NECESAR ȘI NU E NORMAL SǍ O APROBI! Chiar și dacă te roagă, nu știu, Freddie Mercury, Elvis Presley ori Michael Jackson. Adica niște titani care azi nu au egal. 

Deci, nu, nu ești tu ciudat ca ai respins incultura! Nu esti prost-crescut că nu ai rezonat cu dezacordul! Nu esti in niciun fel vinovat cǎ ai ajuns la un concert rock, ai intrat in acea stare şi te-a şocat o manea de joasǎ calitate! Ai fi ciudat mai degrabǎ dacǎ ai fi aplaudat doar pentru că nişte influenceri au fost oripilați aiurea că ieri s-a întâmplat sǎ ripostezi la inculturǎ şi azi nu ai vrut să îi superi. 

Mai puteți de atâta exces de ipocrizie?!



Semne bune anul are - 2026 și troiene de zăpadă, ca în copilărie :)

 Zăpadăăăăă, zăpadă ca în povești! Oferită generos de primele zile din 2026, spre încântarea copiilor și a ...copiilor mai mari care se înto...